Daca v-ati saturat de telefoane inteligente, poate o sa va intrige urmatoarea categorie de produse cu care incearca marii producatori sa ne atraga: ceasurile inteligente. Am tot vazut astfel de incercari de-a lungul ultimilor ani, cel mai recent fiind Pebble, insa eforturi sustinute nu au fost facute inca.
Dar Samsung si Apple vor schimba asta in viitorul nu foarte indepartat. Mai concret, chiar saptamana viitoare va fi dezvaluit Galaxy Gear, prietenul oricarui telefon din gama omonima de la Samsung. Acesta va folosi sistemul de operare Android, va dispune de o platforma hardware cu arhitectura ARM, si se va conecta la telefonul tau. Insa nu va veni cu un mult asteptat display flexibil.
Iar ceva mai tarziu, posibil chiar la inceputul anului viitor 2014, Apple va introduce al sau iWatch. Si unii deja isi fac planuri cate vor vinde, desi nu stim nimic concret despre el. Doar ca este deja in intarziere, si ca Apple ar fi dorit sa fie prima companie care ne asalteaza cu asa ceva. Este preconizat un pret intre 150 $ si 200 $.
sunt prea mari, uras moda asta cu ceasuri mari. oare vor fi si variante sport, usoare si mici?
Da da, uite acum, de abia astept sa cumpar unu!!! Pe naiba s-o creada ei pe aia ca le cumpar eu lor toate nascocirile lor nefolositoare, ca sa aibe ei mereu din ce face bani. Nu ma ajuta cu nimic aceste reinventii, din contra imi provoaca mai mult stres, asa ca pas la „tehnologia” nefolositoare.
Fac si cartofi prajiti?
Am inteles ca la inceput poate sa faca doar cafea, si evident doar cafea compatibila (adica cea vanduta de Samsung la un pret cretin)
Alin filosofia e alta, e varianta sport a telefonului. Adica suna bine,il astept la vreo 30 €
Ce ?
30 Euro ?
Eu zic sa mai pui 300 + TVA.
Si roaga-te intradevar sa ajunga la 400E cu totul in romanica un asa ‘gadget’.
pretul o sa fie in jur de 1000 lei.
@ Silver
Nu stiu daca mai stii dar te-amintrebat mai demult despre problemele mel legate de BSOD, linii pe display, freez-uri, ecran alb cu linii, si faze care zic eu ca sunt de la placa video (HD7850).
Vreau sa te intreb ce naiba sa le spun celor de la pcgarage ca am trimis placa si nu au gasit nimic cica (probabil din cauza ca au tinut placa o zi la ei in service).
Am testa ram-ul totul ok dupa ore de teste, am testat cpu lafel totul ok, am schimbat alimentarea de l sursa, 2 adaptoare, cablul vga, nimic nu a mers pana acum, eu tind sa cred ca e placa, probabil are ceva probleme ca majoritatea din seria 7 ATI. Acum am facut catea filmulete si o sa le pun pe cd, dar mai mult nush ce sa le spun, ram-ul placii pare a fi ok am facut ceva teste dar nu stiu prea multe programe si cat de bune or fi.
Am testat pc-ul cu alta placa video 2 spt a mers perfect.
Incearca sa ii faci sa inteleaga ca intradevar este o problema de la placa si nu de la tine;
Uh, vezi si tu pe internet daca placa are probleme, si arata-le celor de la PCgarage, ei stiu prea bine ca are probleme placa dar refuza sa ti-o schimbe pana nu le dai dovezi ca intradevar si a ta are ‘problema’.
Ghz de pe aici avea o problema similara cu o asa placa, sunt sigur ca sa iti spuna cum a reusit el sa o schimbe.
Ghz!
Sunt bune niste filmulete daca poti, mai mult de atat nu poti sa faci.
Sa ‘intram’ in ea sa schimba prostii eu zic ca nu este cazul inca, pentru ca este complicat si riscant, incearca tot posibilul sa o schimbi (cere alta placa si dai diferenta daca poti)
Problema se pare ca este cand placa schimba din 2D in 3D, pierde prea mult curent si crapa;
https://www.sapphireselectclub.com/ssc/TriXX/TriXX.aspx
Foloseste programul de mai sus sa schimbi voltajul in functie de ce model ai, daca este placa OC, fa-o stock, daca este stock, creste un pic voltajul (nu stiu cat, cauta pe google)
Cauta pe google mai multe detalii despre cum sa folosesti acel programel si ce setari sa introduci pentru placa ta, ai grija sa nu dai prea mult ca crapa;
Oricum daca crapa problema mare nu-i 🙂 ca o duci la garantie si zici „nush!” 🙂
Succes!
Am mai folosit programul, oricum o sa o trimit din nou in service ca problema nu se manifesta numai in Win , sunt momente in care intru in bios si caracterele nu sunt afisate corect, nu se intelege ce scrie acolo imi schimba literele cum ar veni.
Dar de sony smartwatch de ce nu zici nimic?
Apare acum Smartwatch 2, design asemanator Xperia Z, si ar fi al 3-lea terminal de tip ceas destept al lor, primul fiind liveview
Daca nu e Samsung sau Apple nu e important nu? 🙂