Zvonurile legate de Huawei P20 și P20 Pro sunt din nou confirmate, de data aceasta prin intermediul unui retailer german. Din câte se pare, Huawei P20 va sosi cu un display de 5.8 inci cu raport 19:9, rezoluție 2240 x 1080 pixeli și „breton” în stilul iPhone X. Pe partea de procesare vom primi un SoC Kirin 970 tactat la 2.36 Ghz și 4 GB de memorie RAM. Lista specificațiilor mai menționează și o memorie internă de 128 GB, un acumulator cu capacitate de 3.340 mAh, cu suport pentru tehnologia de încărcare proprietară Huawei SuperCharge, precum și Android 8.0 Oreo ca sistem de operare, cosmetizat prin EMUI. În ceea ce privește performanțele foto, noul terminal va avea un sistem dual camera, cu senzori de 20 și 12 MP, în configurație RGB și monocrom, ca pe modelul anterior.
Huawei P20 Pro va dispune de un display mai mare, de 6.1 inci, tot cu breton, de același procesor Kirin 970 și de 6 GB de memorie RAM. În cazul acestuia, acumulatorul va fi ceva mai încăpător, 4.000 mAh, iar experiența foto va fi motorizată de un sistem triple camera. Și mai interesant este că senzorul principal va avea o rezoluție de 40 MP, iar ceilalți doi de 20, respectiv 8 MP. Nu știm exact cum exploatează cei de la Huawei această configurație, însă se zvonește că senzorul de 8 MP este utilizat pentru zoom optic 3x și zoom hibrid 5x, în timp ce cel de 20 MP poate captura doar monocrom, în vederea îmbunătățirii nivelului de detalii.
Dacă e să dăm crezare informațiilor oferite de retailer, Huawei P20 va costa 649 Euro, iar Huawei P20 Pro 899 Euro. Vom afla toate detaliile mâine, când ambele telefoane vor fi dezvăluite în mod oficial.