Site icon Arena IT

Steam Deck are deja peste 1200 de jocuri de PC compatibile

Steam Deck are hardware de PC și poate rula mare parte din jocurile de pe Steam, însă în anumite cazuri pot apărea incompatibilități din cauza SoC-ului custom AMD, a ecranului sau a controller-ului. Din acest motiv, Valve a lansat un program de certificare prin care testează individual jocurile și le oferă un scor de compatibilitate. La momentul lansării, doar 350 de jocuri erau perfect compatibile cu Steam Deck și în jur de 300 erau rulabile, dar cu mici probleme de compatibilitate.

În ultimele două luni Valve a venit cu optimizări la nivelul layer-ului de compatibilitate Proton și a lucrat cu o parte din dezvoltatorii de jocuri, iar rezultatele sunt surprinzătoare: aproape 1300 de jocuri de pe Steam sunt acum perfect compatibile cu Steam Deck și 1169 sunt jucabile, dar cu unele mici incompatibilități. În plus, utilizatorii de Steam Deck pot înlocui SteamOS cu Windows, driverele fiind deja disponibile pentru procesor, GPU și elementele de conectivitate. Desigur, în cazul din urmă, compatibilitatea nu este garantată, iar autonomia și performanța pot avea de suferit. Chiar și așa, Steam Deck este poate cea mai interesantă consolă handheld de pe piață, fiind capabilă să ruleze aproape orice joc de PC, inclusiv pe cele mai pretențioase, cum ar fi Cyberpunk 2077, Forza Horizon 5 și Halo Infinite. Totodată, poate fi utilizată în mod docked cu orice hub USB Type-C și transformată într-un PC de gaming.

Prețul de pornire de 420 de euro este însă destul de piperat, iar disponibilitatea lasă mult de dorit. O puteți achiziționa doar de la Valve cu rezervare, iar timpul de așteptare este de 5 – 6 luni în momentul de față.

Via Techspot

Exit mobile version