Voyager 1 este o sondă spațială lansată de NASA la 5 septembrie 1977. Parte a programului Voyager de a studia exteriorul Sistemului Solar, Voyager 1 a fost lansat la 16 zile după „geamănul” său, Voyager 2.
În timp ce nava spațială Voyager 1 continuă să trimită date științifice și să funcționeze în mod normal, echipa misiunii caută sursa unei probleme de date de sistem.
Echipa de ingineri pentru nava spațială Voyager 1 a NASA încearcă să rezolve un mister: sonda interstelară, care se află în prezent la peste 14 miliarde de mile de Pământ, pare să funcționeze normal, primind și executând comenzi de pe Pământ, împreună cu colectarea și returnarea datelor științifice. Dar datele transmise de sistemul de control și articulare a atitudinii (AACS) al sondei nu reflectă cu exactitate ceea ce se întâmplă de fapt la bord.
AACS controlează orientarea sondei spațiale vechi de 45 de ani. Printre alte sarcini, acesta menține antena lui Voyager 1 îndreptată cu precizie spre Pământ, permițându-i să trimită date către casă. Toate semnele sugerează că AACS încă funcționează, dar datele telemetrice pe care le transmite nu sunt valabile. De exemplu, datele pot părea generate la întâmplare sau nu reflectă nicio stare posibilă în care s-ar putea afla AACS.
Problema nu a declanșat niciun sistem de protecție împotriva defecțiunilor de la bord, care este conceput pentru a pune nava spațială în „modul de siguranță” – o stare în care sunt efectuate doar operațiunile esențiale, oferindu-le inginerilor timp pentru a diagnostica o problemă. Nici semnalul lui Voyager 1 nu a slăbit, ceea ce sugerează că antena rămâne în orientarea sa inițială față de Pământ.
Echipa va continua să monitorizeze îndeaproape semnalul în timp ce continuă să determine dacă datele invalide provin direct de la AACS sau de la un alt sistem implicat în producerea și trimiterea datelor telemetrice. Până când natura problemei nu va fi mai bine înțeleasă, echipa nu poate anticipa dacă acest lucru ar putea afecta cât timp nava spațială poate colecta și transmite date științifice.
Voyager 1 se află în prezent la 23,3 miliarde de kilometri (14,5 miliarde de mile) de Pământ, iar lumina are nevoie de 20 de ore și 33 de minute pentru a parcurge această distanță. Aceasta înseamnă că este nevoie de aproximativ două zile pentru a trimite un mesaj către Voyager 1 și a primi un răspuns – o întârziere cu care echipa de misiune este bine obișnuită.
„Un mister ca acesta este un fel de normalitate în acest stadiu al misiunii Voyager”, a declarat Suzanne Dodd, manager de proiect pentru Voyager 1 și 2 la Jet Propulsion Laboratory al NASA din California de Sud. „Ambele nave spațiale au o vechime de aproape 45 de ani, ceea ce depășește cu mult ceea ce au anticipat planificatorii misiunii. De asemenea, ne aflăm în spațiul interstelar – un mediu cu radiații ridicate în care nicio navă spațială nu a mai zburat până acum. Așadar, există câteva provocări mari pentru echipa de ingineri. Dar cred că, dacă există o modalitate de a rezolva această problemă cu AACS, echipa noastră o va găsi”.
Este posibil ca echipa să nu găsească sursa anomaliei și, în schimb, să se adapteze la ea, a spus Dodd. În cazul în care vor găsi sursa, ar putea rezolva problema prin modificări de software sau, eventual, prin utilizarea unuia dintre sistemele hardware redundante ale navei spațiale.
Nu ar fi prima dată când echipa Voyager se bazează pe hardware de rezervă: în 2017, propulsoarele primare ale Voyager 1 au dat semne de degradare, așa că inginerii au trecut la un alt set de propulsoare care au fost folosite inițial în timpul întâlnirilor planetare ale navei spațiale. Acele propulsoare au funcționat, în ciuda faptului că au fost nefolosite timp de 37 de ani.
Geamănul lui Voyager 1, Voyager 2 (aflat în prezent la 12,1 miliarde de mile sau 19,5 miliarde de kilometri de Pământ), continuă să funcționeze normal.
Fiecare navă spațială produce aproximativ 4 mai puțini wați de energie electrică pe an, ceea ce limitează numărul de sisteme pe care nava le poate rula. Echipa de inginerie a misiunii a oprit diverse subsisteme și sisteme de încălzire pentru a rezerva energie pentru instrumentele științifice și sistemele critice. Niciun instrument științific nu a fost oprit încă din cauza scăderii energiei, iar echipa Voyager lucrează pentru ca cele două nave spațiale să continue să funcționeze și să ofere date științifice unice și după 2025.
În timp ce inginerii continuă să lucreze la rezolvarea misterului pe care Voyager 1 l-a prezentat, oamenii de știință din cadrul misiunii vor continua să valorifice la maximum datele care coboară din punctul de vedere unic al navei spațiale.
articol fain daaaaar după folosirea google translate ar trebui aruncat un ochi peste text.
„Fiecare navă spațială produce aproximativ 4 mai puțini wați de energie electrică pe an” … adica ce 4?! W sau kW?
de ce nu avem deja nave noi special concepute pt a se duce rapid prin galaxie?
Vazusem de curând un video despre colonizarea pe Marte și de ce e o idee stupidă
Asemănător și aici: tehnologia pt explorarea spațiului nu e așa de avansată cum am vrea să credem. De exemplu sondei New Horizons lansată să studieze Pluto i-a trebuit 9 ani să ajungă lângă Pluto, fiind lansată de pe cea mai puternică rachetă, iar sonda având doar ~500kg.
Costurile misiunilor îndepărtate sunt imense și se întind pe durate indelungate.
La momentul actual nu dispunem de tehnologie pentru a „zbura” prin spațiu…practic sondele pe care le trimitem se deplasează din inerție pe o traiectorie stabilită foarte atent, iar misiunile îndepărtate sunt accelerate de gravitația altor planete.
parca avem tehnologia cu vele solare, lasere, motor cu ioni. si s-ar folosi mai bine de gravitatia planetelor/soarelui daca singurul scop ar fi viteza.