Era pe final de 2018 când mă vedeam cu Darius la o cafea pentru a stabili dacă putem încerca o colaborare între mine și arenait. Se pare că a ieșit ceva-ceva, dacă este 2021 și eu mai scriu pe aici. 🙂
Dar să revenim la partea cu mutarea taxelor de la angajator la angajat, despre care doamna ministru al muncii – nomina odiosa – spunea că nu va impacta deloc salariații, dar care presupunea, în realitate, ca angajatorii să majoreze salariile brute cu circa 20% sau să compenseze această diferenţă cu sume reprezentând prime sau bonusuri. Doar astfel veniturile nete ale angajaţilor ar fi rămas neschimbate. Ei bine, la acel moment, cineva de prin Ministerul Muncii (re)descoperise scutirea de impozit pe care angajații din IT beneficiau. Ca să nu o mai lungim, s-a iscat atunci o discuție națională despre cât de corect și benefic este pentru economie să fie acordate astfel de derogări. La acel moment, Darius a și scris un articol pe tema asta (aici) la care eu am făcut un follow-up, explicând mai simplu impactul unei astfel de măsuri (aici).
Ei bine, în acest context, am primit de la Codecool un studiu despre salariile din domeniul IT pe plan local și european, luând în calcul și indicele costurilor de trai. Acesta arată că salariile programatorilor din România sunt cu 25% mai mari decât cele din Europa de Est, în condițiile în care piața înregistrează un deficit de aproape 15.500 de programatori:
Studiul a fost realizat folosind ca date salariile programatorilor din 29 țări, pentru nivel junior, middle level și senior de pe mai multe site-uri de specialitate precum Glassdoor, PayScale și Pay Lab. Salariile ajustate au fost calculate folosind indexul cost of living al site-ului Numbeo. Acest indice al nivelului de trai ia în calcul costurile de zi cu zi și ține cont de prețurile alimentelor, utilităților și serviciilor din țara respectivă.
Deși pe ultimele locuri comparativ cu țările din Europa de Vest, costurile de trai scăzute din România fac ca programatorii locali să rămână chiar cu mai mulți bani în buzunar, la sfârșitul lunii. Practic, dintre țările din Europa Centrală și de Est, doar Cehia ne depășește la acest capitol:
Țară | Salariu programator jr |
Salariu programator middle |
Salariu programator senior | Salariu ajustat junior | Salariu ajustat middle | Salariu ajustat senior |
România | € 13.000 | € 17.500 | € 26.000 | € 20.995 | € 28.262 | € 41.990 |
Bulgaria | € 10.000 | € 22.000 | € 31.000 | € 15.908 | € 34.997 | € 49.314 |
Polonia | € 12.000 | € 24.000 | € 34.000 | € 18.955 | € 37.910 | € 53.706 |
Ungaria | € 11.900 | € 21.000 | € 28.000 | € 18.712 | € 33.022 | € 44.030 |
Lituania | € 11.000 | € 23.000 | € 35.000 | € 16.754 | € 35.038 | € 53.319 |
Slovacia | € 12.000 | € 24.000 | € 36.000 | € 18.110 | € 36.220 | € 54.331 |
Cehia | € 21.000 | € 30.000 | € 39.000 | € 31.672 | € 45.246 | € 58.819 |
Letonia | € 12.000 | € 24.000 | € 36.000 | € 17.655 | € 35.311 | € 52.966 |
Salarii ajustate din România, cu 25% mai mari decât în Bulgaria, dar de trei ori mai mici decât în Danemarca
Deși salariile din domeniul IT sunt mai mici în estul și centrul Europei comparativ cu țările din vest, indexul mic al costurilor de trai contează foarte mult în această ecuație, astfel că valorile salariilor ajustate devin mai mari.
Comparativ cu restul Europei, salariile ajustate ale programatorilor juniori din România sunt mai mici chiar și de trei ori, lucrurile stau mai bine pe plan local față de celelalte țări din estul și din centrul Europei.
Astfel, salariul unui programator junior din România este mai mare cu 25% decât cel al unui programator din Bulgaria sau Croația, și cu 10% mai mari decât salariile din Polonia și Ungaria.
Elveția și Marea Britanie, cele mai mari salarii la nivel european
Elveția conduce detașat topul salariilor din IT, fiind însă detronată de Marea Britanie și de Danemarca în ceea ce privește salariile ajustate. În Țara Cantoanelor, un programator junior poate câștiga un salariu de 66.000 euro pe an, un programator cu o experiență medie, 88.000 de euro pe an, iar un senior cu peste cinci ani experiență ajunge la un salariu de 111.000 euro pe an.
Lucrurile nu mai stau însă la fel de spectaculos atunci când ne uităm la salariile ajustate ale programatorilor elvețieni, Elveția coborând de pe prima poziție până pe locurile 6, 5 și 4 pentru salariile programatorilor de nivel senior, middle și junior.
Aceasta este depășită de Marea Britanie, Germania și Danemarca, Marea Britanie ocupând chiar prima poziție în topul salariilor ajustate la nivelul de trai pentru pozițiile de programator middle și senior, iar Danemarca pentru cea de junior.
Țară | Salariu programator jr |
Salariu programator middle |
Salariu programator senior | Salariu ajustat junior | Salariu ajustat middle | Salariu ajustat senior |
Elveția | € 66.000 | € 88.000 | € 111.000 | € 45.045 | € 60.060 | € 75.757 |
Marea Britanie | € 34.000 | € 60.000 | € 86.000 | € 43.849 | € 77.382 | € 110.914 |
Danemarca | € 58.000 | € 62.000 | € 78.000 | € 62.831 | € 67.164 | € 84.497 |
Germania | € 42.000 | € 56.000 | € 75.000 | € 54.339 | € 72.452 | € 97.035 |
Irlanda | € 31.000 | € 46.000 | € 70.000 | € 36.235 | € 53.769 | € 81.823 |
Luxemburg | € 37.000 | € 54.000 | € 68.000 | € 41.336 | € 60.328 | € 75.969 |
În ce țări emigrează cel mai des programatorii români?
Deși programatorii români se bucură de salarii ajustate la nivelul de trai relativ mari, datele arată că 43.000 de specialiști în IT au emigrat din România în ultimii ani, a declarat un secretar general al guvernului în cadrul unei conferințe. Aceștia au ales să se îndrepte în special către țări precum Germania, Marea Britanie și Olanda, însă preferințele acestora nu se datorează doar salariilor, ci și condițiilor de viață mai bune.
În același timp, peste 6.000 de specialiști lucrează de la distanță pentru companii de IT din străinătate, în baza unor proiecte de tip freelancing. Aceștia se bucură astfel de cele mai mari salarii, încasând beneficiile din țările respective.
România, pe primul loc în topul țărilor cu cele mai bune condiții de Work from home
În București și Cluj, două dintre marile hub-urile de IT din România, costurile de trai sunt în jur de 2.200 lei/lună pentru o singură persoană, ceea ce face ca România să se numere printre primele țări la capitolul costuri de trai scăzute.
Astfel, cu investiții record, trei unicorni și o bază relativ mare de selecție, la care adăugăm una dintre cele mai bune conexiuni la internet și un cost de trai scăzut, România este destinația ideală pentru start-up-uri și investitori străini în domeniul IT.
IT-ul rămâne și în 2021 printre cele mai sigure sectoare de pe piața forței de muncă. Cu un număr mare de anunțuri de joburi disponibile, dar și din punct de vedere al nivelului salarial care a rămas și pe perioada pandemiei unul dintre cele mai ridicate, studiile noastre atestă faptul că IT-ul este un domeniu foarte râvnit.