În urmă cu câteva luni, Synology a luat decizia să nu mai permită utilizarea de hard disk-uri de la alți producători pe noua sa generație de NAS-uri, ci doar modele „certificate”, distribuite sub brand propriu. Decizia a fost aspru criticată de utilizatorii, iar foarte mulți, în loc să achiziționeze HDD-uri Synology, care sunt considerabil mai scumpe decât cele Western Digital, Seagate sau Toshiba, au ales să migreze spre modele de NAS-uri de la alți producători. Deși nu recunoaște oficial acest lucru, Synology a subestimat impactul deciziei și faptul că o bună parte din clienți sunt utilizatori casnici, sensibili la restricții și scumpiri.
Prin urmare, odată cu introducerea versiunii 7.3 a sistemului de operare DiskStation Manager, NAS-urile Synology, inclusiv cele din noua generație, nu vor mai avea niciun fel de restricție în ceea ce privește hard disk-urile. Utilizatorii vor putea instala orice model de HDD, precum și SSD-uri în format 2.5″, însă, cu toate acestea, producătorul recomandă în continuare utilizarea de HDD-uri Synology pentru „stabilitate și siguranță”. De asemenea, compania a anunțat că va relua procedurile de certificare pentru hard disk-urile altor producători, însă, din păcate, va menține restricțiile pentru unitățile NVMe. Prin urmare, doar SSD-urile NVMe de la Synology, care la rândul lor sunt extrem de scumpe, vor putea fi utilizate pentru stocare, în timp ce restul modelelor vor funcționa doar pentru caching.
În ceea ce privește restul îmbunătățirilor aduse de noua versiune DSM 7.3, utilizatorii de NAS-uri Synology vor beneficia de performanță crescută, securitate sporită, de mai multă flexibilitate, dar și de noi funcționalități AI. Schimbările nu sunt majore, iar cel mai important lucru rămâne eliminarea restricțiilor pentru HDD-uri.
Astfel de companie trebuie neaparat evitata !
Nu conteaza ca au dat inapoi,faptul ca au vrut sa restrictioneze libera alegere a unitarilor de stocare, este scandalos si consider ca trebuie sanctionat de consumatori , alfel sunt incurajate astfel de practici !
Ai avea dreptate daca ar avea concurenta reala. Dar la solutia lor ABB eu nu am gasit inlocuitor. Asa si de lenovo trebuie sa fugim… am luat un server recent care permite upgrade la rami doar cu gunoaiele lor… si ghici… sunt de 5-6 ori mai scumpi decat piata.
Nu as vrea sa stric petrecerea, dar unde scrie treaba asta in mod oficial? Chiar am de luat un NAS si ma intereseaza.
https://www.synology.com/en-us/releaseNote/DSM?os=DSM&version=7.3
Au trimis comunicat de presa in care spune negru pe alb treaba asta. Bine, stirea este despre noul DSM 7.3 si acolo au integrat si informatia asta.