Site icon Arena IT

TCL va produce ecrane OLED mai luminoase, mai fiabile și mai accesibile. Prețurile televizoarelor și monitoarelor OLED ar putea scădea simțitor

Display-urile OLED, cunoscute pentru caracteristicile tehnice superioare au în prezent două mari dezavantaje: prețurile mult mai mari față de tehnologiile de afișare convenționale bazate pe cristale lichide, dar și fiabilitatea ceva mai scăzută. TCL își propune să rezolve aceste probleme prin introducerea unei noi tehnologii de fabricație – inkjet printing. Practic, în loc de procesul complex de fabricație prin evaporare, utilizat în prezent la depunerea de material organic în celulele display-urilor OLED, TCL se va folosi de imprimante ultraprecise. Astfel, se reduc pierderile de materii prime, randamentul crește, iar caracteristicile tehnice ale ecranelor sunt îmbunătățite, susțin reprezentanții TCL. Prin această tehnologie, OLED-urile RGB de la TCL beneficiază de o scădere de 50% a pierderilor de luminanță, de o creștere de 150% a eficienței în raport cu luminanța obținută, precum și de o creștere considerabilă a duratei de viață a panourilor. Mai mult, costurile de dezvoltare scad cu 30%, iar cele de fabricație cu 20%, aceste două aspecte având potențialul de a reduce simțitor prețurile monitoarelor, televizoarelor și dispozitivelor mobile cu ecrane OLED.

În faza inițială, TCL va produce un număr limitat de display-uri OLED cu diagonală mică, utilizate în aparatură medicală, iar începând de anul viitor va extinde producția și către ecrane cu diagonale medii, potrivite pentru monitoare de gaming și laptopuri. În prezent, industria display-urilor OLED nu este una prea competitivă, fiind prezenți doar trei producători majori: LG, Samsung și BOE. Tocmai din acest motiv și prețurile sunt încă prohibitive. Însă odată cu intrarea pe piață a unor noi jucători și tehnologii este foarte probabil să asistăm la o scădere accelerată a prețurilor.

Via Techspot

Exit mobile version