A trecut ceva vreme de la primele episoade, dar voi încerca să reiau seria How Technology Has Changed… Astăzi vom discuta cu Iulia Iacob, Head of Mentors, despre trainingurile de programare oferite de Codecool.
Iulia Iacob are peste 10 ani de experiență în training și în mediul universitar, în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare. Pe durata celor 10 ani de training a avut șansa să pregătească persoane cu background variat, cel mai tânăr cursant având doar 10 ani, iar cel mai experimentat având 64. În paralel, a lucrat și în mediul privat, în companii mici, medii și multinaționale.
arenait.ro: Cine este Iulia Iacob?
Iulia Iacob: Dintotdeauna am avut pasiunea pentru oameni și dorința de a-i înțelege și susține. Am absolvit Facultatea de Automatică, unde am descoperit programarea, iar pentru o perioadă nu am știut cum să îmbin cele două pasiuni. Pe perioada doctoratului am avut ocazia să susțin cursuri și să îi ajut pe ceilalți să se dezvolte în acest domeniu. După finalizarea lui am lucrat pentru o vreme în industria IT, atât în cadrul unor companii mici, cât și în cadrul unor organizații de dimensiuni mari. Acum 3 ani, la recomandarea unui fost student, am aflat de Codecool. Mi-a plăcut imediat conceptul, pentru că îmi permitea să îmbin perfect cele două pasiuni prin ghidarea oamenilor spre o cariera în programare, indiferent de background.
arenait.ro: Cum a fost perioada 2020-2021 pentru tine, în calitate de Head of Mentors la Codecool?
Iulia Iacob: Pandemia cu siguranță a schimbat modul în care privim lumea. Simt că volumul de muncă a crescut considerabil în această perioadă, mai ales pentru că noi, mentorii, ne dorim să fim mereu acolo, mereu disponibili pentru Codecoolerii noștri. De fiecare data facem tot posibilul ca ei să simtă ca nu sunt singuri și pot conta pe noi, mai ales acum, în aceste momente dificile și provocatoare pentru toți.
arenait.ro: Cum v-ați adaptat la aceste vremuri?
Iulia Iacob: Pot spune că suntem norocoși, pentru că trecerea a fost una ușoară în activitatea noastră. Noi aveam toată infrastructura necesară pentru a lucra online: foloseam deja Discord pentru a comunica cu Codecoolerii atunci când ei aveau întrebări în afara orelor de lucru. Curricula și toate materialele erau deja online pe platforma noastră internă, Journey, așa că am putut să facem trecerea de la o zi la alta.
Nici la nivelul echipei de mentori nu am simțit o schimbare majoră, deoarece noi suntem obișnuiți cu modul de lucru remote. Acest stil de lucru îl practicăm inclusiv cu acei colegi care se află pe alte meridiane. Eu privesc această perioadă ca pe o oportunitate pentru Codecooler-ii noștri de a experimenta lucrul într-o echipă în care membrii sunt din fiecare colț al lumii, situații cu care se vor întâlni și în timpul job-ului. Au putut, astfel, să exerseze cum să gestioneze mai bine munca asincronă, cum este să lucrezi cu branch-uri, practic au experimentat un job într-o companie mare. Au existat, desigur, și momente frustrante în care ne simțeam ca la ședințele de spiritism: “ma auzi”, “nu te aud”; și asta pentru că suntem dependenți de conexiunea la internet, uneori mai prietenoasă, alteori mai puțin prietenoasă.
arenait.ro: V-a ajutat trecerea în online să vă adresați și altor cursanți, din afara capitalei?
Iulia Iacob: Cu siguranță da. Dacă înainte mulți potențiali cursanți din afara Bucureștiului aveau în față și obstacolul relocării, cu toate problemele aferente, odată cu trecerea în online a devenit mult mai ușor ca oricine, de oriunde, să înceapă Codecool. Modul de lucru în online nu doar că ne-a ajutat, ci ne-a determinat și să ne concentrăm mai mult atenția pe diversitatea cursanților, să lucrăm la dezvoltarea de produse inovative care să li se adreseze și să creștem, așadar, comunitatea Codecool cu studenți dornici să facă reconversia profesională.
arenait.ro: Care sunt diferențele între cursurile online și cele fizice, la voi?
Iulia Iacob: În ceea ce privește curricula, metodologia și implicarea, atât a Codecoolerilor, cât și a mentorilor, nu văd diferențe. Avem întâlniri zilnice, organizăm workshop-uri, povestim, ne susținem atunci când e nevoie și glumim ori de câte ori avem ocazia. Ceea ce diferă, însă, este lipsa interacțiunii, a întâlnirilor ad-hoc din bucătărie, la o cafea, în care ne apucăm să dezbatem câte în lună și-n stele, și a poveștilor ce se nășteau spontan. La nivel personal îmi lipsesc mult prânzurile împreună cu Codecoolerii și echipa și activitățile din zilele de vineri.
arenait.ro: Care este motivația ta în cadrul acestui proiect?
Iulia Iacob: M-am alăturat echipei Codecool pentru că îmi doream să las ceva în urmă, să contribui la o schimbare în societate. Altfel spus, îmi doream să ofer acel ajutor de care am avut atât de mare nevoie la începutul carierei mele. Codecool e locul unde am descoperit ce pot să fac cu adevărat și unde am prins forță, curaj. Nu îmi pot imagina cum aș fi fără toate experiențele pe care le trăit aici.
Apoi, îmi place la Codecool componenta uman și interacțiunea. Nu trece o zi fără să învăț ceva nou de la oamenii din jur, fie ei colegi sau Codecooleri. Îmi place să interactionez cu acești oameni buni, calzi, dedicați. Din poveștile lor am învățat că poți să o iei de la capăt ori de câte ori vrei, la orice vârsta. Aici mai gândesc la Mihai, cursantul nostru de peste 60 de ani, care a învățat cot la cot cu tineri de 18-19 ani. Nu în ultimul rând, mă mențin motivată prin prisma faptului că aici poți să înveți orice de la oricine, trebuie doar să ai răbdare.
arenait.ro: Foștii absolvenți mai tin legatura cu voi, după finalizarea cursurilor?
Iulia Iacob: O, da! În perioada de internship organizăm întâlniri regulate cu ei pentru a vedea cum se simt la job, cum s-au integrat și dacă au nevoie de ajutor din partea noastră. Chiar și după ce perioada de internship s-a terminat, observăm că absolvenții noștri sunt în continuare pe serverul dedicat de Discord și își petrec timp cu ceilalți Codecooleri sau povestesc cu foștii colegi. Aș mai menționa tot aici că în luna decembrie a anului trecut, am organizat un hackathon intern și mulți dintre abovenți au venit, au participat și au împărtășit din experiența lor la job celor mai “mici” ca ei. Asta cred că spune multe despre atmosfera pe care încercăm să o creăm în cadrul comunității noastre.
arenait.ro: Care e diferenta dintre un bootcamp sau o instituție clasică de învăâământ și cursurile pe care le oferiti voi?
Iulia Iacob: În Codecool nu sunt profesori în sensul clasic, ci mentori, specialiști cu experiență, care se implică activ în dezvoltarea fiecărui student, îi ghidează prin procesul de învățare și îi motivează. Mentorii știu exact care este planul unei cariere reușite în IT și adaptează continuu curricula pentru a ajunge la cele mai bune rezultate individuale, dar și de echipă.
În plus, mentorii nu-ți dau răspunsul exact, ci te ghidează și te motivează să găsești tu singur soluția. De ce? Tocmai pentru că în domeniul IT nu există o soluție unică la o problemă, pot fi mai multe abordări pentru aceeași problemă. Și e important ca viitorul programator să își găsească propriile răspunsuri și să realizeze care sunt avantajele și dezavantajele pentru fiecare dintre soluțiile propuse. Doar astfel vor putea crește frumos și armonios într-un domeniu atât de dinamic. Curricula propusă de noi pune mult accent pe partea practică și pe creativitate, nu pe teorie. Adică ceea ce va folosit un programator la un loc de muncă real. De aceea, în curriculă, informațiile sunt prezentate sub formă de proiecte. Fiecare proiect descrie task-urile necesare pentru fi dus la bun sfârșit și ce înseamnă ca un task să fie done. Pentru că nu există un singur mod în care poți rezolva un task, poți accesa fie materialele ajutătoare propuse de noi în background materials fie poți apela la creativitate și să cauți soluții similare pe internet.
Dificultatea proiectelor crește treptat de la săptămână la săptămână și de la modul la modul. Ele sunt gândite astfel încât să îmbine mai multe tehnologii. Fiecare proiect conține elemente cunoscute, învățate la proiectele anterioare și elemente noi care te vor ajuta să avansezi. Astfel, noțiunile sunt exersate constant și poți sa vezi cum pot fi aplicate în situații diferite.
Apoi, companiile nu mai caută programatori care doar știu să codeze bine, caută jucători valoroși într-o echipă. De aceea, punem mare accept pe soft skills. Pe durata studiilor, cursanții noștri se familiarizează cu mediul de lucru dintr-o companie: își împart task-urile, folosesc git și nu în ultimul rând, urmăresc metodologia Agile pentru a duce la bun sfârșit proiectele de echipă ce se întind pe mai multe sprint-uri. Și tocmai pentru că noi credem în acest model, mergem mai departe și ne asumăm responsabilitatea educației oferite, pentru că cursurile noastre de Full Stack Developer (atât versiunea offline, cât și online) vin cu garanția unui job în IT.
arenait.ro: Care sunt cele mai cerute sau mai de succes limbaje de programare de la voi?
Iulia Iacob: Obiectivul Codecool este de a pregăti oameni ce se pot adapta pentru orice job de programare, indiferent de limbaj. Astfel, în cele 12 luni ale cursului de Full Stack Developer, studenții trec prin 4-6 limbaje de programare diferite și peste 10 tehnologii. Spre exemplu, primul limbaj este Python, tocmai pentru a face introducerea în programare cât mai ușoară, iar în ultimul modul se învață concepte avansate de Java sau de .NET. La final, ei au capabilități care le permit ușor sa se adapteze chiar și pe limbaje pe care nu le-au studiat în cadrul Codecool. Spre exemplu, avem studenți care au ajuns la locuri de munca în DevOps, deși aceasta nu e o tehnologie studiată în Codecool.
arenait.ro: Din ce zone vin cursantii vostri?
Iulia Iacob: Grupele pe care le formăm în fiecare luna sunt compuse atât din proaspăt absolvenți de liceu, studenți sau tineri fără experiență, cât și din persoane care își doresc o schimbare în carieră. De fapt, cei care aleg o reconversie profesională reprezintă un procent semnificativ din Codecoolerii noștri. Peste 50% dintre studenții Codecool vin cu un important background de 5-10 ani în diverse alte domenii precum medicină, servicii, finance, vânzări sau marketing, iar aceste detalii pot aduce o contribuție semnificativă la proiectele pentru care vor lucra pentru viitorul angajator din domeniul IT. Dacă mă întrebi care e vârsta maximă la care poți face o reconversie profesională, pot să-ți răspund doar că cel mai matur cursant al nostru are peste 60 de ani. Este un domn pe care îl admir din tot sufletul, pur și simplu este o plăcere să lucrezi cu el.
arenait.ro: Ce background tehnic au?
Iulia Iacob: Majoritatea cursanților noștri nu au background tehnic, nu au scris o linie de cod până când au intrat în Codecool. Ei vin în Codecool în principal pentru că își doresc o reconversie profesională. Background-ul lor este unul variat. După cum spuneam, avem cursanți care vin din vanzari, marketing, psihologie, istorie, muzica, teatru și lista poate continua. În principal, sunt domenii opuse programării, dar ce e important este că toți au un țel comun, acela de a deveni developeri.
arenait.ro: Ce rată de succes au cursurile voastre în ceea ce privește rata de angajare ulterioară ?
Iulia Iacob: La nivel global, rata de angajare a celor care termină cursul este de 98%. În România este chiar de 100%.
arenait.ro: România are un deficit de forță de muncă și în domeniul IT. Cât de fezabilă este acoperirea lui, fie și parțial, prin astfel de reconversii profesionale?
Iulia Iacob: Este foarte adevărat că România se confruntă cu lipsa specialiștilor în IT. La nivel de 2019, în baza unui studiu pe care l-am realizat în parteneriat cu cei de la Brainspotting, am depistat o lipsă de 15.400 de specialiști IT, anual, în România. Apoi a venit pandemia și credem că acest număr a crescut. Ne propunem să replicăm acest studiu în acest an pentru a vedea cum au evoluat lucrurile.
Principala misiune Codecool rămâne să contribuim la diminuarea gap-ului de talente la nivel național. Astfel, creăm produse care să-i ajute realmente pe cei care vor să facă o reconversie profesională în IT, legăm parteneriate pentru a încheia ciclul de acoperire a nevoilor de specialiști și ne extindem la nivel european cu noi campusuri. E un obiectiv pe termen lung care presupune multă muncă, răbdare, pasiune din partea celor implicați în proiect și încredere că facem lucrurile așa cum trebuie, reformând totodată modelul de educație în România.
arenait.ro: La final, spune-mi într-o singură propoziție, de ce v-ar căuta cineva care dorește sa se dezvolte pe partea de programare pe voi, cei de la Codecool.
Codecool este singura școală de programare din România care garantează cursanților un job în domeniul IT și care ajută companiile să recruteze cei mai pregătiți programatori junior, o școală intensive, grea, dar care oferă rezultate valoroase cursanților.
deci in 12 luni faci mai mult decat in liceu si facultate la informatica? si nici iq-ul nu conteaza…uimitor.
Si uite asa te crezi „Fat frumos” crescand intr- un an cat altii intr- o viata… mai injuram doctoratele furate… Prefer sa fiu condus de un robot, nu de un dobitoc cu acte in regula…