Acum vreo 2-3 luni de zile am vazut in Orange Shop telefonul ZTE-G S302. Este vorba despre un terminal ieftin destinat, in special, persoanelor care au probleme cu vederea. Telefonul stie sa sune, ca orice telefon, stie SMS si radio FM, are o baterie de 1000 mAh si un mic ecran monocrom. Si cam atat. Dar exemple de telefoane ieftine am mai avut pe Arena IT. Unul de la Vodafone si unul de la Nokia.
John’s phone e produs de o firma olandeza si este un telefon extrem de simplu. Cartea de telefon, contactele, sunt pastrate pe un carnetel de pe spatele telefonului. In loc de stylus este inclus in pachet un pix.
Chiar si asa, telefonul poate stoca 10 numere pentru apelare rapida. Telefonul dispune de un display care arata cine suna si starea bateriei iar cateva butoane de pe margine ajuta la controlul volumului, blocarea tastaturii sau oprirea dispozitivului. Mai mult, la achizitionarea telefonului primiti si un set hands-free. Bateria are 1200 mAh si promite pana la 3 sapt de stand-by.
Telefonul e destinat batranilor sau calatorilor care doresc ceva simplu. Va fi lansat la inceputul lui Octombrie la pretul de 70 Euro. Mai multe gasiti pe site-ul dedicat.