RTINGS desfășoară cel mai amplu studiu de evaluare a fiabilității televizoarelor, având peste 100 de modele care funcționează continuu de mai bine de trei ani de zile. Acestea sunt testate în cele mai neprietenoase condiții posibile, cu mult conținut static și luminozitate setată la maxim. Nu este un scenariu de utilizare realist, dar se dovedește foarte util în a determina fiabilitatea pe termen lung a tehnologiilor de afișare sau a modelelor de la anumiți producători.
După pragul de 10.000 de ore de funcționare, cei la RTINGS au observat că 20 dintre cele 102 modele testate s-au defectat complet, însă, în mod surprinzător, mai toate unitățile cu probleme nu sunt OLED, ci LCD:
De asemenea, burn-in-ul pe OLED nu pare să mai reprezinte o problemă pe generațiile noi de panel-uri, fiind vizibil doar după mii de ore de vizionare de conținut static (canale de știri, de exemplu), nu și în utilizare normală cu conținut variat. În cazul televizoarelor LCD, defectele cele mai comune apar în continuare la nivelul backlight-ului: căldură excesivă și funcționarea continuă duc la arderea LED-urilor sau la deformarea panourilor de difuzie. În unele cazuri, backlight-ul se defectează complet, iar imaginea nu mai este afișată deloc, însă, de cele mai multe ori, defecțiunile sunt parțiale. Cele mai stricăcioase televizoare par să fie cele cu display-uri IPS și iluminare de tip edge backlight, în timp ce cele mai fiabile sunt cele OLED, având o rată de defectare de doar 3 unități din 20.
Cât despre fiabilitatea în funcție de producător, TCL și LG sunt lideri în clasament. Doar un televizor TCL din cele 10 testate s-a defectat complet și niciunul nu a manifestat defecțiuni parțiale. LG a avut mai multe unități cu probleme, însă, din cele 24 de modele testate, doar unul s-a defectat complet și 8 au manifestat defecțiuni parțiale. Cel mai stricăcios brand disponibil internațional este HiSense, 8 unități din 13 având defecțiuni totale sau parțiale după 10.000 ore de funcționare. Samsung, care este poate cel mai popular producător de televizoare la noi în țară, a avut 4 defecțiuni totale, respectiv 6 parțiale, iar cauza cea mai comună este sursa de alimentare. Cât despre Sony, care concurează în mare parte doar pe segmentul premium, din cele 18 unități testate, 4 s-au defectat complet, iar 3 au avut defecțiuni parțiale.
Prin urmare, dacă sunteți în căutarea unui televizor și urmăriți să-l folosiți fără probleme pentru o perioadă cât mai lungă de timp, ar trebui să vă orientați către modelele de la TCL și LG.

Multa risipă de curent electric
Pentru cine ? Te-ai uitat cat consuma unul si celalalt ? Oledurile nu consuma mai mult decat LCD-urile la dimensiuni si performante comparabile .