Marvo este unul dintre jucătorii importanți din zona de periferice accesibile. Cel puțin în România sunt foarte populari și, sincer, de mult timp îmi doream să văd pe bune cum sunt produsele lor. Am primit o pereche de căști, un mouse și o tastatură ca să-mi fac o idee clară despre brand și despre ce oferă în zona aceasta accesibilă
Marvo, încă de la început, a mizat pe produse cu preț prietenos. Au un ecosistem mare, cu multe modele, iar în timp au fost definiți de un raport bun calitate-preț. În cazul de față discutăm despre trei periferice care, împreună, ajung pe la 650 lei. Știți și voi cum e: pentru un gamer pretențios, banii ăștia se duc uneori doar pe un mouse. Dar aici nu vorbim despre eSports ci despre periferice corecte, funcționale și versatile, pentru oameni care vor să se joace, să lucreze și să nu simtă că au făcut compromisuri urâte.
Căștile Marvo Tactic X Pro le găsiți la eMAG în jur de 211 lei. La prima vedere au un aer familiar, fiind ușor inspirate din zona HyperX, dar asta nu e un lucru rău: arată bine, sunt bine închegate și par făcute să reziste la utilizare zilnică. Mi-a plăcut faptul că sunt versatile: au Bluetooth, pot fi folosite pe PC, laptop, consolă sau telefon, și mai ai la dispoziție și conectare prin cablu, plus dongle-ul din pachet. Practic, le iei și le folosești oriunde, fără să te complici.
Pe partea tehnică, folosesc difuzoare de 53 mm, cu răspuns în frecvență 20 Hz – 20 kHz, iar latența declarată este de 28 ms. Microfonul este detașabil și omnidirecțional, deci prinde sunetul din jur fără să fie nevoie să stai cu el lipit de gură. Ce m-a surprins plăcut a fost construcția: sunt confortabile, se așază bine pe urechi, iar senzația generală e peste ce te-ai aștepta la banii ăștia. Singurele detalii care trădează prețul sunt butoanele (mai simple ca feeling) și vocea aceea care te anunță când le pornești, un efect… interesant, ca să-i spun așa. Sunetul e neutru și suficient de curat pentru nepretențioși; strict pentru gaming sunt bune, fără pretenția de audiofil, dar cu un echilibru ok.
Marvo KG964 Magma M40 este, pe hârtie, perifericul cel mai serios din trio. Costă în jur de 350 lei la Altex și vine într-un format 60%, adică mini, cu 67 de taste. E o tastatură de nișă, clar, dar interesantă: are switch-uri magnetice Gateron Peach, hot-swap și un polling rate de 8000 Hz, ceea ce nu e deloc de trecut cu vederea, mai ales într-o zonă de preț accesibilă.
Și mai important, se simte că s-a umblat la detalii: există spumă pentru amortizarea sunetului și o placă de aluminiu pentru rigiditate, lucruri care îți schimbă complet impresia la tastare. Tastarea se simte surprinzător de premium, iar combinația de culori (negru, gri și galben) arată bine, chiar și cu iluminare mai cuminte. Nu ai RGB individual pe fiecare tastă, dar există suficientă lumină cât să nu pară moartă seara. Nu e genul meu de tastatură ca format, pentru că eu prefer ceva mai complet, dar îi înțeleg rostul. Dacă vrei un 60% rapid, solid și modern ca senzație, M40 e un companion corect: e robustă, neașteptat de calitativă la banii ăștia, iar software-ul este simplu și la obiect.
Niro 50 completează pachetul exact cum trebuie: un mouse wireless simplu și eficient. Are trei moduri de conectare (cablu, Bluetooth și wireless 2.4 GHz), deci îl poți folosi atât la gaming, cât și la office, fără să te încurce. Din prima mi-a dat senzația aia de familiaritate, genul de formă pe care o recunoști imediat în palmă. E potrivit pentru mâini medii, iar controlul e satisfăcător, fără să simți că te lupți cu el.
Folosește un senzor PixArt PAW3311 care își face treaba cinstit, are baterie de 500 mAh (aproximativ două săptămâni de utilizare pe wireless), memorie internă pentru setări și software dedicat. Switch-urile sunt Huano Blue Shell, mecanice, și da, sunt un pic mai gălăgioase, lucru pe care l-am simțit imediat. Partea bună e că, tocmai fiind mecanice, tind să fie mai rezistente în timp. Din ce am citit, există și variante mai silențioase (Green Dot), dar aici vorbim despre configurația pe care am avut-o eu. Per total, e un mouse surprinzător de bun pentru cât costă și își găsește ușor locul într-un setup de zi cu zi. Costa 90 lei la Altex.
Concluzia mea după trio-ul ăsta e simplă: Marvo știe exact unde țintește și livrează fix ce promite. Nu încearcă să concureze cu perifericele scumpe sau pentru eSports, dar nici nu vine cu produse accesibile care se simt ieftine din toate direcțiile. Poate singurul loc unde aș mai îmbunătăți ceva ar fi ambalajul. Căștile sunt versatile și confortabile, tastatura e neașteptat de matură ca senzație și dotări pentru un 60%, iar mouse-ul e genul pe care te poți baza zilnic. Dacă vrei un setup complet, ok ca experiență, fără să-ți golești portofelul, combinația asta de la Marvo are mai mult sens decât ai crede la prima vedere.

Lasa un comentariu!Anulează răspunsul