Este vorba despre o procedura medicala ilegala, mai corect un autotransplant, prin care amprentele de la degetul mare si aratator sunt inversate intre cele doua maini. Se procedeaza astfel pentru ca, desi sunt inregistrate amprentele tuturor degetelor de la mana dreapta, sunt scanate si cautate doar acestea doua.
Si asa respectiva persoana iese din sistem, si isi poate lua o noua identitate, fara antecedente penale. Raman ce-i drept niste cicatrici, insa acestea trezesc suspiciuni abia la o analizare foarte atenta. Totusi a fost acum prinsa prima persoana care a urmat o astfel de operatie.
Este vorba despre o femeie de origine chineza, Lin Rong, care fusese deportata din Japonia. Dar dorind sa se intoarca, si-a schimbat amprentele si a trecut fara probleme de sistemele de identificare de la vama. Insa a fost ulterior arestata pentru alt motiv, si de aceasta data cicatricile respective au trezit suspiciunea fortelor de ordine locale.
Se estimeaza ca o astfel de procedura medicala sa coste undeva la 15 000 $, din cauza riscurilor implicate, si nu a dificultatilor tehnice. Concluzia este clara: trebuie alta metoda de identificare a persoanelor, mai dificil de fentat. Si deja se incearca asta, insa nu la o scara suficient de mare. Ca exemple ar fi scanarea irisului, sau testele ADN.