Atunci când am trecut la iOS de la Android, am scris aici și aici despre un mare regret pe care îl aveam și încă îl am: nu am găsi alternativă la aplicația Tasker, care mă ajuta pe mine cu diverse automatizări.
Apropo, patru ani mai târziu, Apple și ecosistemul din jurul iPhone, tot nu au reușit să facă o aplicație similară. Și credeți-mă că am încercat și varianta plătită pentru Shortcuts. 🙂
Pentru cei mai puțin familiari cu ea, Tasker este o aplicație avansată de automatizare pentru Android care vă permite să execuți acțiuni în funcție de contexte precum aplicație, timp, dată, locație, evenimente sau stări ale sistemului, totul organizat în profiluri definite de utilizator și declanșabile inclusiv din widget-uri pe ecranul principal. Este considerată o unealtă puternică pentru a „stoarce” la maximum telefonul, oferind automatizare completă pe Android, cu o curba de învățare moderată dar cu beneficii semnificative pentru personalizare și eficiență.
Eu unul, am folosit-o în varianta plătită aproape zece ani și m-a ajutat de nenumărate ori, cu diverse taskuri, remindere sau activități la care nu trebuia să mă mai gândesc după ce am creat acele scenarii.
Tasker se bazează pe patru concepte cheie: Profiluri, Contexte, Task-uri (sarcini) și Scene, unde profilurile leagă contexte de acțiuni, iar scenele pot afișa interfețe flotante atunci când e nevoie. Contextele pot fi condiții precum locație, interval orar sau starea unei aplicații, iar când acestea sunt adevărate, rulează task-urile ce conțin una sau mai multe acțiuni, precum schimbarea volumului, trimiterea unei notificări sau modificarea unei setări. Se pot defini și „task-uri de ieșire” pentru a readuce telefonul la starea anterioară atunci când contextul încetează, asigurând automatizări reversibile și curate.
Ecosistemul Tasker se extinde cu pluginuri compatibile cu interfața „Tasker/Locale”, permițând integrarea cu aplicații terțe și funcții suplimentare, de la control vocal la procesare web. Exemple utile includ AutoTools pentru manipulare JSON/XML și acțiuni avansate, precum și pluginuri pentru NFC care pot declanșa task-uri la apropierea de un tag specific. Aceste extensii lărgesc masiv aria de automatizare, făcând posibilă integrarea cu dispozitive smart home sau servicii online prin profile bine definite.
Începând cu versiunea 5.5, utilizatorii pot încărca și partaja task-uri, profiluri și proiecte prin TaskerNet, facilitând importul de automatizări gata făcute și învățarea din exemple reale. Comunitățile dedicate discută frecvent despre diferențele față de soluții mai simple precum MacroDroid sau rutinele nativ oferite de Android, subliniind puterea Tasker pentru utilizatori avansați care vor control fin.
La final, trebuie menționat că Tasker este o aplicație plătită, ca să nu existe plângeri ulteriore, dar există o versiune de probă de șapte zile pentru a testa funcționalitatea înainte de achiziție, suficientă pentru a configura primele automatizări și a înțelege fluxurile de lucru.
Voi încerca pe perioada săptămânilor viitoare să vă explic cum am folosit-o eu, pentru a vă fi de folos.

Nu am aplicatia asta in telefon si nici nu am auzit de ea. In telefon am un singur numar de telefon, al neveste-mi, iar restul le adaug in timp. Ca si aplicatii am doar: Whatsapp, Telegram, E-Mail-ul, si cam atat, poate am aplicatia de banca, dar nu mereu, o mai sterg cand ma enervez. Deci nu cred ca am asa multe in telefon, mai ales ca am un telefon nou de cateva zile, un POCO F7 ULTRA, cumparat la super oferta, cu 16 Gb si 512 Gb. Pretul a fost super super bun, asa ca l-am luat imediat. Ce alte aplicatii se merita sa pun in telefon??? Nu vad ce as putea pune, si mai ales de ce sa pun?? nu joc jocuri de nici un fel, nu urmaresc stirile de nici un fel, mai putin cele de tehnologie, in rest liber total, deci ce sa pun si de ce??
Poti incerca cu Tasker, pentru ca urmeaza si alte tutoriale. 🙂
Apoi poti avea chrome, sau alt browser, sa ne poti citi, youtube sau spotify pentru muzica si podcasturi, etc.
Pe Samsung, e Bixby care e cam la fel de potent…
Bixby routines.