Site icon Arena IT

Trips – aplicatie Google utila pentru organizarea excursiilor

Indiferent daca doriti sa va planificati un city break sau un concediu de 2 saptamani, Google Trips este un aliat bun pentru a va organiza itinerariul mai usor. Versiunea initiala a fost lansata in septembrie 2016,iar de atunci a fost imbunatatita in permanenta. Este disponibila atat pe Android cat si pe iOS gratuit si in cele ce urmeaza am sa va povestesc putin despre ea.

Dupa cum am fost obisnuiti de Google, interfata este curata, iar primul lucru pe care va trebui sa il faceti este sa alegeti destinatia sau destinatiile unde doriti sa mergeti si sa creati un itinerariu, mentionand si perioada. Eu am ales ca si exemplu Cracovia si Amsterdam.

Day Plans & Things to do

Odata ce ati stabilit destinatiile si perioada, aplicatia ofera automat planuri pe zi (Day plans) sau iti ofera posibilitatea de a iti organiza singur timpul (Things to do), prezentandu-ti atractiile zonei respective, alaturi de informatii utile despre acestea. De exemplu poti afla orarul unui muzeu, pretul unui bilet de intrare, cum ajungi la el, o scurta descriere, website , recenzii ale turistilor sau chiar sa ii contactezi telefonic.

Discounts

Sectiunea de discounts face exact ce ii spune si titlul: te tine la curent cu ofertele active in momentul vacantei tale. Daca as rezerva un tur de 4 ore cu bicicleta prin Cracovia cu ajutorul aplicatiei, as primei 20% reducere.

Food & Drink

Rareori m-am plimbat pe strada si am intrat sa mananc intr-un loc doar pentru ca mi-a placut aspectul sau pentru ca era aglomerat, in majoritatea cazurilor apelam la Trip Advisor. Cu Trips puteti consulta sugestiile oferite de Google in functie de buget sau tipul dorit de mancare. Nu este la fel de avansat ca si Trip Advisor, dar suficient cat sa va faceti o idee.

Getting around

Ofera informatii utile despre transportul public precum si recomandari legate de mersul pe jos sau pe bicicleta.

Need to know

Aici puteti gasi informatii legate de piete, mall-uri, moneda curenta, taxe, asigurare medicala, etc.

Toate aceste date prezentate mai sus pot fi accesate si fara internet daca ati ales sa descarcati excursia in memoria telefonului.

Pana acum am folosit aplicatia in 2 excursii si nu m-a dezamagit. Am folosit mai mult prima parte – cea de Day Plans & Things to do. Voi ce aplicatie preferati pentru organizarea excursiilor?

Exit mobile version