Pana de curand, BenQ s-a axat pe performanta si preturi foarte bune in ceea ce priveste divizia sa de monitoare LCD. Design-ul, desi ingrijit si functional, nu a fost o prioritate. Insa s-ar parea ca totul s-a schimbat cu lansarea display-ului V2400W.
Acesta, pe langa specificatii extraordinare, are si un design foarte atragator. Dar sa trecem in revista ce poate. V2400W are o diagonala de 24†(61 cm), o rezlutie nativa de 1920*1200 pixeli, si 16.7 milioane de culori. Doar luminozitatea nu este la inaltime, la numai 250 cd/m2. Contrastul este de 1000:1 normal, sau 4000:1 in mod digital. Iar timpul de raspuns, 2 ms G2G (sau 5 ms B2W).
Nici unghiurile de vizibilitate nu sunt extraordinare, de 160º/160º, tradand matricea TN folosita. Iar la conectivitate, dispune de D-Sub, DVI, HDMI si iesire audio. Monitorul cantareste 6.7 Kg, consuma maxim 55 W, si permite ajustarea doar a inclinarii ecranului.
La partea de design, care ar fi inspirata din bombardierul stealth B2, mentionam butoanele iluminate sensibile la atingere. BenQ lauda V2400W ca fiind cel mai subtire monitor LCD de 24†din lume, cu o grosime maxima de 62 mm, cu 22% mai subtire decat fostul campion la aceasta categorie.
V2400W are un pret de 550 $ in SUA, si beneficiaza de o garantie de 1 an.
