Vorba lui Ion Creangă: Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gîndesc la articolul lui Alex de acum șase luni, parcă văd cu alți ochi știrea despre vânzările în cădere ale brandului Nokia, deținut de HMD Global.
Colegul meu a identificat atunci perfect cele două mari probleme ale finlandezilor: denumirile confuze, fără o logică anume, precum și lansările de numeroase modele, cu hardware care nu aducea nimic nou. Concluzia era ușor de intuit încă de pe atunci – clientela se va îndepărta de un brand de care a rămas doar numele…
Cu toate că ultimul trimestru al anului trecut a fost primul cu profit pentru finlandezi, descreșterea la nivel de vânzări era deja vizibilă. Anul acesta, parțial și datorită crizei Covid-19, vânzările din Q1 au înregistrat un minus de 45%!!! Și nu prevăd deloc vreo rază de soare pentru ei. Mai ales pentru că telefoanele lor se adresează unor consumatori medii, care nu sunt interesați de inovații tehnice. Iar tocmai această clasă, care aloca oricum sume mici pentru achiziții, va cumpăra tot mai puțin.
Ținând cont că noi am ajuns să testăm destule modele de la ei, cred că suntem îndreptățiți să afirmăm că Nokia se află din nou pe buza prăpastiei, în materie de terminale mobile! Voi ce părere aveți?
PS: Vă las mai jos fotografia mea favorită realizată cu un smartphone în teste – Nokia 7.1: