Site icon Arena IT

Ce vrăji a mai făcut… Elon Musk

Cei mai bătrâni dintre voi își mai aduc aminte, poate, de celebrul serial american Bewitched, tradus la noi cu Ce vrăji a mai făcut nevasta mea, Samantha

Este vorba despre o vrăjitoare care se căsătorește cu un muritor obișnuit și jură că va duce viața unei gospodine tipice din suburbii. Acesta a fost foarte popular, clasificându-se pe locul doi în SUA în timpul primului său sezon, rămânând în primele zece sezoane în primele trei sezoane și clasându-se pe locul unsprezece în sezoanele patru și cinci. A rulat în Statele Unite între 1964 și 1972, iar la noi a ajuns ceva mai târziu.

Mi-am adus aminte de serial atunci când am văzut știrea cu noua vânzare de acțiuni Tesla pe care a pus-o la cale cel de-al doilea cel mai bogat om din lume. Dacă nu știați asta, tocmai ce a fost depăşit de Bernard Arnault, directorul executiv al grupului de bunuri de lux LVMH.

Atunci când a preluat Twitter a făcut tot felul de promisiuni despre cum va conduce platforma de socializare, dar a cam scăpat în vrie, se pare. Partea nasoală pentru el este că asta îl costă (tot mai) mulți bani. Iar un eșec acum l-ar face să își piardă aura de investitor genial și, poate poziția din boardul Tesla. Că și acolo se lucrează la asta…

Exit mobile version