Site icon Arena IT

Windows 11 24H2 este cea mai stabilă versiune de Windows de până acum, declară Microsoft

Deși numeroasele plângeri ale utilizatorilor îi contrazic, cei de la Microsoft laudă Windows 11 24H2 și declară că este cel mai stabil sistem de operare pe care l-au dezvoltat vreodată. Teoretic, din punct de vedere al stabilității, ultimul update major de Windows chiar introduce unele îmbunătățiri majore. Clasicul blue screen of death a fost eliminat, în favoarea lui black screen of death, care reduce downtime-ul de la o medie de 40 secunde la doar 2 secunde. De asemenea, experiența de recuperare a instalărilor corupte de Windows a fost și ea îmbunătățită prin intermediul Quick Machine Recovery, care este capabil să rezolve automat cele mai comune probleme întâlnite la boot și reduce inițializările eșuate ale sistemului de operare cu 24%.

În plus, ultimul build introduce și alte instrumente de diagnostic și recuperare, ca urmare a implementării inițiativei Windows Resiliency. Conform spuselor Microsoft, acestea reduc considerabil timpii de downtime, oferind specialiștilor IT, dar și utilizatorilor casnici metode rapide și automatizate de rezolvare a incidentelor majore. De asemenea, în situațiile grave, Quick Machine Recovery se poate conecta la internet și poate descărca elementele de sistem corupte direct de pe serverele Microsoft, fără a fi necesară utilizarea installer-ului pe un stick USB.

Via Tweaktown

Exit mobile version