Site icon Arena IT

Windows 11 are o cotă de piață de doar 15%

La mai bine de un an de la lansare, Windows 11 a ajuns la o cotă de piață de doar 15.44%, arată o analiză Statcounter. Cerințele de sistem absurde, dar și problemele de stabilitate și performanță îi țin departe pe consumatori de ultima versiune de Windows. Windows 10 rămâne în continuare sistemul de operare cu cea mai mare rată de adopție, fiind instalat pe 71.26% din PC-uri, iar Windows 7, care a ieșit din faza de suport software, încă are o cotă de piață de 9.62%.

Cifrele sunt confirmate și de Steam Hardware & Software Survey, care arată o cotă de piață de 68.91% pentru Windows 10 și de doar 23% pentru Windows 11, în scădere cu 1.47% în ultima lună. Cu alte cuvinte, nici gamerii nu se împacă prea bine cu Windows 11, iar unii dintre ei au ales să revină la Windows 10.

Via Neowin

Exit mobile version