Site icon Arena IT

Xbox Series X/S sau PS5 – merita vreuna din cele doua/trei console cumparate?

Noile console de gaming „next-gen” au fost lansate si primite cu bratele deschise de toata industria entertainmentului si de fericitii care au reusit sa prinda o bucata din stocurile limitate ale magazinelor din intrega lume. Intrebarea mea este: merita vreuna dintre aceste console cumparate acum, la momentul lansarii sau putem astepta cateva luni?

Ce urmeaza sa scriu reprezinta strict parerea mea si bineinteles ca voi accepta si altele in sectiunea de comentarii.

Gandul la noile console, in special la Playstation 5 m-a dus dupa ce mi-am achizitionat niste piese de upgrade la PC. Daca va aduceti aminte, in luna mai a anului acesta va povesteam despre configuratia proprie si upgrade-urile luate in considerare la momentul respectiv. Ei bine, faptul ca am petrecut foarte mult timp prin natura si am avut foarte mult stres cu locul de munca m-au facut sa stau departe de piese pentru PC cel putin pana de Black Friday, cand mi-am comandat un SSD Intel 665p Series de 1TB pe socket M2. Darius si-a comandat si el unul, dar a anulat comanda dupa cateva ore: placa lui de baza nu avea slot M2. Uitandu-ma pe fisa tehnica a placii mele de baza, eu aveam doar unul…care era deja ocupat de un SSD Intel 660p de 512GB. Actualul i5 6600k incepusem sa-l simt lent, mai ales cuplat cu rami DDR3 la 1600Mhz si consider ca si-a facut datoria bine timp de mai bine de 5 ani. Asa ca am mai schimbat niste piese: am luat un Ryzen 5600X, o placa de baza Gigabyte B550M DS3 si 2x8GB RAM DDR4 HyperX predator la 3200Mhz. Da…am ramas in continuare zgarcit si am luat una dintre cele mai ieftine placi de baza cu chipset B550M disponibile… si desigilata! Restul componentelor pe care le folosesc nu le mai scriu aici, deoarece le aveti in articolul mai sus mentionat.

Dupa ce am pus totul pe hartie, costul a fost de 2500RON, adica exact cat al unui PS5. Iar atunci mi-am pus intrebarea: nu mai bine imi luam un Playstation 5?

Televizor 4K am, PC-ul era decent pentru restul nevoilor mele in afara de gaming. Asa ca am aruncat un ochi peste exclusivitatile disponibile odata cu lansarea consolei si nu am fost deloc convins: Godfall (disponibil si pe PC), Demon’s Souls – nu e genul meu, Marvel’s Spider-Man Miles Morales – dragut dar nu suficient cat sa ma convinga. Ok, neavand PS4 as beneficia de o intreaga colectie de jocuri bune la preturi promotionale prin backwards compatibility: n-am jucat Uncharted 4 spre exemplu si imi doresc, dar merita sa cumpar o consola de generatie noua ca sa joc titluri din generatia trecuta? Sincer nu mi se pare o afacere. E ca si cum mi-as lua PC cu RTX3080 si eu as juca in continuare CS:GO, sunt futureproof intr-adevar dar nu ma ajuta. Gasesc PS4 Pro la pret rezonabil pentru titlurile bune de pe PS4. Titluri bune pentru Playstation 5 vor aparea cu siguranta, am jucat God of War 2018 si abia astept Ragnarok, dar pana la lansarea acestuia sau a altui titlu care imi face cu ochiul, vad achizitia unui PS5 acum doar un moft. Plus ca multe titluri care se vor lansa pe PS5 vor fi disponibile si pentru PS4, lucru confirmat chiar de Sony.

Trecand la Xbox Series S/X, tot ce e disponibil aici va fi disponibil si pe PC, sunt doar promisiunile Microsoft. Abonament Xbox Game Pass Ultimate imi fac cand e ceva de interes cu 40 de lei pe luna si joc pe PC. La fel ca si in cazul lui PlayStation, seria sau seriile care au definit o generatie lipsesc. Daca pe PS5 lipseste noul God of War Ragnarok in ziua lansarii, de pe Xbox Series S/X lipseste Halo Infinite.

Ca sa nu ma lungesc prea mult si ca o incheiere: consider ca peste cateva luni clar situatia va arata diferit, iar consolele isi vor merita pretul. La ora actuala insa chiar daca esti fericitul care a reusit sa prinda una dintre aceste console, nu te poti bucura de exclusivitati in adevaratul sens al cuvantului. E doar punctul meu de vedere, nu aruncati cu pietre! 🙂

Exit mobile version