Cu Huawei disparand usor din peisaj, cei care au avut cel mai mult de castigat sunt probabil Xiaomi. Politica preturilor agresive a continuat si a dat roade, fiind pe pozitia a 3-a in primul trimestru al anului 2021. Practic Xiaomi s-a vandut ca painea calda. Semne de incetinire nu sunt, iar lasarea jos a garzii acum ar fi o greseala colosala. Astfel, Xiaomi Redmi Note 10 Pro, un telefon cu un nume nejustificat de lung, vine cu niste specificatii bune la un pret atractiv. Haideti sa vedem daca s-a descurcat si la proba practica.
Cuprins
- Specificatii
- Puncte Pro
- Puncte Contra
- Concluzii
Specificatii
Redmi Note 10 Pro foloseste acelasi procesor ca Poco X3 si anume un Snapdragon 732G realizat pe o tehnologie de 8nm. Este un octa-core destinat telefoanelor mid-tier, suficient de puternic pentru a satisface cerintele marii majoritati ale utilizatorilor. Alaturi de acesta avem 6GB RAM si 128 GB pentru stocare. Memoria interna este de tip UFS 2.2. Avem atat slot card microSD pentru extinderea memoriei, cat si jack de 3.5 mm pentru casti si un port infrarosu.
Ecranul are o diagonala de 6.67 inch si este de tip AMOLED, compatibil HDR10 si cu o rata de refresh de 120Hz. Rezolutia este FullHD+ si sticla care il protejeaza este de tip Gorilla Glass 5.
In materie de camere foto, avem un senzor principal de 108MP cu tehnologie dual pixel PDAF, unul de 8MP pentru poze ultrawide si cei 2 senzori inutili de macro – 5MP si cel de adancime – 2MP. Frontal avem un senzor foto de 16MP. Camerele de pe spate permit filmarea pana la rezolutia 4K@30fps, fara stabilizare.
Sunetul este stereo, bateria are o capacitate de 5020mAh si se incarca rapid la 33W, iar senzorul de amprenta este fizic, integrat in butonul de deblocare.
S-a lansat cu Android 11 si interfata proprietara MIUI 12.5.
Puncte Pro
Constructia si designul sunt foarte bune pentru segmentul pe care il ataca. Am mai spus si in trecut ca ma bucura sa vad concurenta pe partea de estetica, iar Xiaomi pare ca se concentreaza pe acest aspect destul de mult. Atat in partea de sus cat si in partea de jos a telefonului, avem „gaurile” pentru difuzoare, desi cea din partea superioara este doar de design (daca o acoperi cu degetul nu se intampla nimic). Insula camerelor foto primeste o atentie sporita si este in 2 trepte. Pe prima treapta vedem scris ultra si premium, posibil sa dea bine la marketing, iar pe treapta a doua apar cei 4 senzori foto. Senzorul principal este inconjurat de o rama argintie si vazut din spate nu prea ai cum sa-l confunzi cu un alt telefon. Spatele este realizat din sticla, tot Gorilla Glass 5 ca si ecranul, iar rama este din plastic. Frontal ecranul drept il consider mereu o bila alba. Ofera si certificat de protectie IP53 impotriva picurilor de apa si a prafului.
Ecranul este de calitate, fiind un AMOLED la 120Hz culorile sunt vii si placute. Cred ca este primul telefon de la Xiaomi pe care il testez in ultimii 2 ani care nu mai are problema cu ajustarea luminozitatii in functie de sursele de lumina din mediul inconjurator. Cei 120Hz alaturi de procesorul potent ofera o experienta placuta in utilizare si animatiile sunt line si placute.
Configuratia celor doua difuzoare stereo ofera la randul lor o experienta audio placuta si sunt puternice. Se poate asculta muzica lejer la telefon fara ca melodiile preferate sa aibe de suferit.
La capitolul autonomie nu dezamageste. Un screen-on-time de 5-6 ore si poate obtine lejer gratie bateriei mare si un utilizator mediu ar putea ajunge la o utilizare de 2 zile cu o singura incarcare. Un ciclul de incarcare complet dureaza cam 90 de minute, ceea ce consider o perioada rezonabila avand in vedere bateria de 5020mAh.
Pozele realizate pe timp de zi cu camerele foto sunt reusite. Senzorul de 108MP a fost pus la treaba, iar pozele sunt detaliate si culorile placute. Cei care cauta insa o tenta mai dramatica a pozelor posibil sa nu fie incantati de culorile aprinse.
- poze standard
- „neasteptat”, pozele ultrawide prezinta un nivel de detaliu mai scazut, dar tinand cont ca putine telefoane flagship produc poze extraordinare cu camera ultrawide, cele obtinute cu Redmi Note 10 Pro arata foarte bine
- pozele 2x sunt realizate digital, vorbind de un senzor de 108MP, acestea sunt o joaca pentru respectivul.
- pozele pe timp de noapte reusesc sa pastreze paleta de culori apropiata de realitate
In materie de calitate video, atat video-urile 4K@30fps cat si cele 1080@60fps arata bine si sunt superioare celor realizate cu Poco X3 care foloseste acelasi procesor.
Puncte contra
Desi imi place constructia si designul, am doua obiectii aici: telefonul este cam greu si iubeste amprentele. Urmatoarea observatie/minus este la ecran, unde desi avem always-on-display, acesta ramane aprins doar 10 secunde de la deblocare, apoi se inchide. M-am uitat in setari si nu il poti seta sa ramana intr-adevar pornit de la 7 dimineata pana la 12 noaptea.
Interfata Miui 12.5 a celor de la Xiaomi este prea incarcata. Vine cu o multime de aplicatii si jocuri preinstalate si mie cel putin nu imi place sa mi se bage cu forta pe gat aplicatii. Ce am nevoie imi pot instala singur.
Ultimul minus pe care i l-am gasit eu sunt selfie-urile. Da, subiectul este detaliat dar fundalul are prea mult de suferit si pare ca subiectul e pozat cu o camera, iar fundalul cu alta camera. Din toate pozele realizate, doar cea cu verdeata a iesit decent.
Concluzii
Redmi Note 10 Pro varianta testata de mine costa 1350RON si ofera un pachet generos. Este un nou hit marca Xiaomi, cu putine minusuri, iar o parte chiar minore.
Cateodata am impresia ca de fapt Xiaomi concureaza cu Xiaomi. Portofoliul acestora este la ora actuala foarte vast, cu o multime de telefoane care difera mai mult in nume decat in specificatii incat un potential client poate deveni confuz. Redmi Note 10 Pro este un telefon foarte echilibrat si ar fi pacat sa nu fie luat in calcul de cineva care cauta un raport calitate/pret corect.