Site icon Arena IT

YOXO oferă acum acces la rețeaua 5G

Prima dată când mi-am făcut abonament la YOXO am remarcat că nu au acces la rețeaua 5G a Orange. Iar eu aveam nevoie de asta, pentru că la noua locație de birouri nu prea am semnal ok la Digi. Nu la nivelul de care aș avea nevoie în 2022…

 Plus că, lucrul dracului în casa popii, Digi.Mobil nu oferă suport pentru servicii 5G pentru utilizatorii de iPhone, iar eu folosesc un 13 Pro Max. După ce terminați toate glumele despre cei care au abonamente ieftine și telefoane scumpe sau cu sfaturile despre cum nu trebuia să arunc atâția bani pe geam, putem să trecem mai departe. 🙂

Începând de astăzi, YOXO oferă de acum clienților acces la cea mai bună experiență de conectivitate prin intermiediul rețelei 5G. Astfel, una dintre cele mai așteptate funcționalităti (numai eu i-am întrebat de vreo zece ori, anul ăsta!!!), solicitată de peste o treime dintre utilizatorii care au participat în trimestrul 2 la studii de piață, devine disponibilă clienților YOXO care se vor bucura de cele mai mari viteze de internet mobil și o experiență digitală îmbunătățită.

Serviciul de internet 5G este disponibil atât clienților noi cât și celor deja existenți care au activat abonamentul YOXO 150 GB. Aceștia benefiază automat de acces la rețeaua 5G, în timp ce clienții cu abonamente de 50 și 100 GB se vor bucura în continuare de performanțele și acoperirea rețelei 4G/4G+. Pentru a profita de performanțele rețelei 5G, clienții au nevoie și de un dispozitiv compatibil 5G.

Costul abonamentului este de 39 lei pe lună și conține, adițional accesului la rețeaua 5G, și 6.63GB în roaming! Abonamentul YOXO 150GB cu viteza 5G funcționează în rețeaua Orange 5G, ce este disponibilă astăzi în 20 de orașe precum Sibiu, Arad, Bacău, Craiova, Brașov, București (acoperit în proporție de 100%), Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara, dar și în localități din județul Ilfov, stațiuni montane și estivale.

Detalii despre toate beneficiile YOXO și performanțele 5G sunt disponibile pe: https://www.yoxo.ro/5g/.

Exit mobile version