Sunt fan al jocurilor Mafia, în special 1 și 2, așa că vestea că se va lansa un titlu nou m-a bucurat enorm. L-am cumpărat la precomandă în ediția Deluxe și aveam așteptări mari. Vreau să vă spun foarte pe scurt experiența mea cu acest joc și o să încerc să nu vă dau spoilere.
Mafia 1 a fost un joc reușit la vremea lui. Nu avea personaje carismatice, dar povestea era bună și acțiunea te ținea în priză. Mafia 2 a fost de departe cel mai reușit joc, cu personaje carismatice, o poveste bine spusă, multă acțiune și detalii care făceau diferența. Auzeai cum funcționează frigiderul în camera, colecționai reviste Playboy, puteai să tunezi mașini și multe altele.
În plus, Mafia 1 și Mafia 2 au fost unite prin poveste. La finalul jocului Mafia 1, Tommy este omorât în fața casei de doi bărbați. Cei doi bărbați sunt Vito și Joe, adică tu și cel mai bun prieten din Mafia 2. Ba chiar faci misiunea asta aproape de finalul jocului. Există, deci, o legătură directă între povești.
La finalul lui Mafia 2, Vito și Joe sunt despărțiți de Leo Galante, iar Vito crede că Joe va fi omorât. Finalul îți lasă un gust amar, știind că prietenul tău cel mai bun este pe cale să fie executat. Totuși, Mafia 3 schimbă situația: Joe nu este omorât, ci devine șoferul lui Leo Galante, iar Vito are câteva roluri secundare în poveste. Acțiunea se mută în New Bordeaux în anul 1968, cu Lincoln Clay în prim-plan.
Și acum, un mic spoiler pentru Mafia: The Old Country (dar nimic care să vă strice experiența): Leo Galante este unul din personajele secundare, doar că aici îl vedem în tinerețe. Este interesant și faptul că Empire Bay, celebrul oraș din Mafia 2, este menționat des în joc, iar personajele au afaceri acolo și transportă marfă cu vaporul între Sicilia și Empire Bay. Personajul principal din The Old Country, Enzo, are un unchi în Empire Bay: Silvio Clemente, unul dintre capii mafiei din al doilea joc, pe care ulterior Vito îl ucide. Enzo poartă cu el o carte poștală trimisă de Clemente, spunând că îl așteaptă să vină și el să trăiască visul american. Asta pare să fie dorința lui Enzo.
Ca plasare în timp:
- Mafia: The Old Country – anii inceputul anilor 1900, Sicilia, înainte ca personajele să ajungă în America
- Mafia: The City of Lost Heaven – 1930–1938, Lost Heaven
- Mafia II – 1943–1951, Empire Bay
- Mafia III – 1968, New Bordeaux.
Povestea din The Old Country ne arată începutul mafiei italiene. Era nevoie de o astfel de poveste și îmi place tranziția dintre vechi și nou: în anii 1905–1907 poți alege să mergi călare sau cu o mașină pornită de la manivelă. Sicilia este un mediu rural cu multă industrie în dezvoltare, iar Empire Bay plutește în fundal ca simbol al unei lumi noi. Există chiar și aparate foto, iar tu înveți să folosești unul.
Dar, deși povestea are potențial, este prezentată prost pe alocuri. Lipsesc scene din firul narativ, unele misiuni sunt foarte detaliate, altele par grăbite.
Grafic, jocul alternează între zone superbe și zone de-a dreptul neglijate. Scenele cinematice sunt fantastice, cu unghiuri și lumină de film. Dar apar buguri vizuale, NPC-uri incoerente, mimică facială proastă și detalii ratate. Mașinile sunt lucrate în detaliu, cu inscripții chiar si pe anvelope, umbre realiste și lumini reușite, dar apoi vezi coada unui cal care pare din alt joc. Nu inteleg cum pot exista astfel de erori.
Pe lângă asta, jocul este și extrem de prost optimizat. Eu l-am jucat în 4K pe monitorul OLED de la AORUS pe care l-am prezentat AICI. PC-ul meu eu zic că este unul destul de bun:
- AMD Ryzen 7 9800 X3D
- AMD Radeon 7900 GRE 16GB
- Placă de bază ASUS ROG Strix X870-A
- 64GB RAM Kingston Fury Beast 6000MHz DDR5
- SSD Samsung 990 Pro 2TB
- Sursă be quiet! 1000W
- Cooler be quiet! Light Loop 360
- Carcasă be quiet! Light Base 900 FX White
N-am putut rula jocul în 4K și detalii grafice Epice, nici măcar pe High. Abia pe Medium aveam 30–40 FPS și pe Low puteam să-l joc decent cu 60 FPS.
Așa că am apelat la prietenii de la GIGABYTE și am luat un RTX 5080 AORUS Master. Ce să vezi, nici măcar cu placa asta nu poți rula jocul în 4K și setări grafice Epice, abia pe High, și acolo între 60–70 FPS maxim, uneori scade la 40 FPS.
Deci jocul este prost optimizat și aștept să apară niște patch-uri. Plus că am primit în total 7 crash-uri…
Dacă încă nu v-ați cumpărat jocul, dar vreți să-l jucați, mai așteptați să rezolve bugurile. Grafica e și bună, și rea în același timp, povestea e spusă parțial bine dacă nu ar exista scene lipsă. Muzica e superbă, atmosfera e captivantă.
Mi-ar fi plăcut să pot explora mai mult harta. Mi-ar fi plăcut ca Enzo să aibă mai mult dialog, vorbește mai mult lumea din jurul lui, ceea ce rupe puțin imersiunea.
Per total, The Old Country are farmec, are legături frumoase cu restul seriei și un decor istoric interesant, dar e tras în jos de probleme tehnice și de prezentare. Îl voi rejuca după câteva actualizări, sperând să ajungă la nivelul pe care îl merită o franciză ca Mafia.











Pare ce am patit eu cu Mafia 2. M-am chinuit sa il joc si pana la urma l-am lasat balta la vremea lui.
Am terminat Mafia 2 cred ca de peste 10 ori.