Nu a trecut mult timp de cand cei de la Step IT Academy au scris aici la noi un articol cu titlul „Ce trebuie sa stii daca vrei sa lucrezi in IT„. A fost un articol care a fost apreciat de multa lume, asa ca i-am invitat sa scrie din nou, de data aceasta despre tema din titlu.
Desigur, daca aveti intrebari va pot raspunde chiar eu in comentarii, pentru ca lucrez ca si Web Developer de mai bine de 4 ani.
Scris de Tatiana Mîndrilă – Managing Director la Step IT Academy
Te întrebi dacă merită să te pregătești să devii Web Developer? Oprește-te o clipă și aruncă un ochi pe aceste statistici.
- Peste 50 dintre marile companii IT cu operațiuni în România au planuri de extindere pentru următorii 2 ani (studiu Brainspotting);
- Până în anul 2020, cererea de specialiști IT se va tripla (estimare ANIS);
- Salariul unui Junior Web Developer se situează între 750 și 1.000 de Euro (studiu Brainspotting).
Cu asemenea estimări, cine nu și-ar dori să lucreze în IT? Ok, ai să spui ”Voi avea nevoie de N ani să ajung la job-ul mult visat, mai ales ca novice în IT!”. Gândește-te mai bine. Dacă cei mici pot învăța programare și noțiuni elementare de web development, pe tine ce te oprește? Iată 7 lucruri pe care să le bifezi dacă vrei să începi cu succes cariera ca Junior Web Developer.
Învață. Apoi învață și mai mult.
Ca să începi să lucrezi ca Junior Web Developer, vei avea nevoie de câteva cunoștințe elementare: HTML, CSS, JavaScript, jQuery. Acestora li se adaugă câteva super-puteri digitale, cum ar fi cunoștințe de Web Design, UX și Photoshop, capacitatea de a crea site-uri responsive și multe altele.
Unii aleg să fie autodidacți, în timp ce alții urmează cursuri de web development în cadrul unor programe de studiu specializate. Indiferent de modul în care alegi să înveți, nu ai cum să devii expert peste noapte. Pregătirea pentru această specializare este un proces îndelungat, iar învățarea nu se încheie niciodată.
Urmărește noutățile din domeniu
În directă legătură cu învățarea continuă sunt noutățile din Web Development. Odată ce ai învățat bazele, nu te opri, ci construiește mai departe. Nu ai cum să reziști ca specialist dacă ești depășit de noutăți.
Însă până să devii un adevărat Web Developer, trebuie să iei parte activ la conversațiile cu cei ce sunt deja specialiști sau pot fi chiar potențiali angajatori. Nu trebuie să fii expert în fiecare subiect sau noutate lansată, dar e important să știi ce e nou și cum poți folosi noile apariții ca să îți îmbunătățești munca.
Site-ul tău, portofoliul tău
Atunci când sunt în căutarea unui candidat potrivit pentru un poziție de junior, angajatorii urmăresc să descopere potențial și portofolii impresionante. Portofoliul tău e primul lucru pe care angajatorul îl evaluează înainte să te cheie la interviu, așa că ceea ce incluzi în cadrul lui trebuie să reflecte adevăratele tale competențe.
Portofoliul poate fi chiar site-ul tău, unde să incluzi orice proiect pe care l-ai realizat pentru companii sau clienți. De asemenea, nu te lăsa descurajat dacă nu ai nici un proiect adevărat sau nu ai reușit să lucrezi pentru foarte multe proiecte. Poți începe să trasezi linii clare în portofoliul tău chiar dacă te-ai apucat de Web Development doar de câteva luni.
Proiecte freelance sau proiecte open source?
Răspuns corect: amândouă! O metodă bună de a începe un portofoliu sunt proiectele de freelance. Astfel ai ocazia să te obișnuiești cu situații reale de lucru, cerințe și poți câștiga și bani frumușei. Nu trebuie să fie proiecte mari. Poți reface navigația unui pub local sau să ajuți un ONG drag ție. Până la urmă, și proiectele pro bono pot cântări mult în portofoliul tău.
Proiectele open source îți oferă avantajul de a lucra în echipă și de a-ți îmbunătăți acest skill. În plus, poți să îți îmbunătățești cunoștințele ca web developer datorită interacțiunii cu ceilalți membri sau participanți. O ocazie minunată să faci networking și să descoperi noi oportunități și chiar să fii descoperit.
Interactionează cu specialiștii
Dincolo de interacțiunea cu oamenii din industrie prin intermediul cursurilor sau proiectelor, există o mulțime de metode prin care poți să întâlnești și să cunoști specialiști. De la meetup-uri tech, la conferințe, caută orice eveniment în urma căruia poți învăța lucruri noi și poți crea legături cu oamenii din industrie.
Participă atât la evenimente fizice, cât și la discuții care au loc în online, în comunități dedicate sau forumuri. Caută mereu să îți lărgești orizonturile și să cunoști oameni care poate, la un moment dat, îți vor fi colegi sau superiori.
Aplică printr-un CV impecabil
Deși ai portofoliul care îți pune în valoare skill-urile, și CV-ul e responsabil pentru prima impresie făcută angajatorului. CV-ul trebuie să fie la fel de profi ca portofoliul, să iasă în evidență și să îți asigure o invitație la interviu.
CV-ul trebuie să fie adaptat pentru candidatura ca Junior Web Developer, așa că vei avea trecut toate detaliile specifice care dovedesc calitățile tale, realizările, certificările obținute și orice poate câștiga încrederea angajatorului.
Ieși la vânătoare de job-uri
O recrutare pentru o poziție de entry level durează în medie 4 săptămâni. Când ești la început, orice interviu e binevenit, chiar dacă nu se încheie cu angajarea. Odată ce ai experiența interviurilor, scapi de emoțiile care îți pot fura din carismă. Așa că aplică la cât mai multe posturi de Junior Web Developer ca să afli ce așteptări au angajatorii și ce opțiuni ai tu, în general.
Nu te lăsa descurajat de lista lunga de cerințe ale postului. Multe anunțuri conțin mai multe cerințe decât cele pe care angajatorul le așteaptă cu adevărat de la un candidat. Dacă îndeplinești majoritatea criteriilor de pe listă, cel mai probabil vei trece tu pe lista scurtă a candidaților.
Dacă acesta e cariera la care visezi, nu lăsa frica să îți frângă elanul. Dezamăgirea cea mai mare e să renunți la vis, nu dezamăgirea unui eșec, încercând să urmezi drumul mult visat. Cu perseverență, curaj și consecvență, debutul tău ca Junior Web Developer e mai aproape decât crezi!
Ai cumva site-uri pe care le recomanzi pentru a învăța singur? Știu că sunt multe, tocmai de aceea te întreb, care ți se par cele mai utile?
ia de aici … ai multe resurse. http://www.webdesignerdepot.com
daca vrei sa faci web design foloseste 960 grid. Daca vrei sa faci site-uri foloseste bootstrap in realizarea lui. bea cafea si mananca ciocolata … cu-i nu-i place ciocolata.
Multumesc de articol. Incurajator.
Pentru invatare recomand cu caldura Udemy.com. Au cursuri foarte bine structurate si eficiente, atat platite cat si gratuite.
Eu personal am un job foarte bine platit in IT, desi nu am studii in domeniu, doar cu ceea ce am invatat pe net.
Mult succes si perseverenta tuturor celor care doresc sa urmeze acest drum!
Oare cati au studii in domeniu !? Chestia cu studiile e o mare aberatie,
Stiu atat de multi care au terminat „studii in domeniu, la facultati „bune” si nu au nici o treaba cu programarea”.
Cel mai mult tine de voina si de puterea de a nu renunta atunci cand intamplini dificultati, (oare cati visau noaptea rezolvarea la anumiete probleme pe care le intampinau). Cel mei greu e inceputul, pentru ca esti intr-un fel fortat sa inveti bazele fara ca macar sa realizezi cum le vei folosi mai tarziul.
Îi plină lumea de programatori învățați la foc de Youtube. Dar problema mea nu e de unde au învățat, problema mea e că cer bani puțini (mai puțin de 1500 de euro pentru început) și strică piața.
Când mă duc eu cu experiență de 10 ani și cer 2500 – 3000 de euro îmi zic: Pff, sunt o grămadă care vor să lucreze pe 500 – 700 de euro.
Sper că „job foarte bine plătit” înseamnă de la 10.000 de lei în sus pe lună.
@Red, pai inseamna ca nu faci cat ceri, adica cu toata experienta ta nu meriti atatia bani si de aceea angajatorii prefera angajati mai slab pregatiti cu salarii mai mici. Degeaba visezi tu cai verzi pe pereti si te superi ca magarul pe sat ca altii strica piata, pur si simplu este legea cererii si a ofertei, daca experienta ta chiar merita banii astia, ii primeai, dar asa tind sa cred ca tu singur iti supraevaluezi competentele iar angajatorii nu sunt prosti.
Trăiți într-o lume ireală. „Nu meriți atâția bani”. Pff. De parcă într-un interviu tehnic de 2 ore cu întrebări luate de pe Google își dau seama angajatorii de ceva. Pur și simplu interesul e să angajeze pe oricine și cu cât sunt mai habarniști, cu atât mai bine: nu știu cât să ceară și se mulțumesc cu 2000 – 3000 – 4000 de lei.
Am ascultat mulți oameni care spuneau: fac 3200 de lei pe lună, ce bine îmi e. Și asta pe proiecte ce aduc minim 1.000.000 de euro pe lună. Nu, afirmația adevărată e din partea clientului: mi-am găsit prost care să lucreze pe mai puțin de 1000 de euro pe lună. Indienii sunt angajați la greu. De ce? Cer mai puțin de 1000 de euro pe lună. Când am întrebat de ce îi țin, luând în considerare că tot ce au scris e bun de aruncat, mi-au spus: Că-s ieftini. Nu contează că lucrează un an și nu fac nimic, sunt ieftini.
Așa că, hai, pe lângă faptul că nu faceți facultatea de informatică și vă lăudați că vă angajați după ce ați învățat „de pe net” programare, mai vă și luați după indieni la bătaie că cine e mai ieftin.
Asta în timp ce rușii și ucrainienii încep de la $30/oră.
Zău, vorbesc la pereți. Nici unul nu încearcă să se documenteze. Ziceți la 6500 de lei pe lună bogdaproste (sau ce se zice prin moldova, chit că termenul e de origine bulgărească) și când cineva zice: mă, sunteți prea ieftini, puteți mai mult, voi îl criticați.
„Trăiți într-o lume ireală.” – tocmai, ca tu traiesti intr-o lume ireala si o tii pe a ta cum ca tu esti un semi-zeu in coding dar oamenii rai nu te lasa sa te imbogatesti. Pe bune, lasa lumea aia a ta ireala si revino in lumea reala, unde, ma repet, economia si piata muncii merg pe principiul „cerere si oferta”. Asta e viata, daca indienii lucreaza pe mai putini bani chiar daca mai putin calitativ iar angajatorii ii prefera pe acestia, inseamna ca Somitatea ta NU merita acei bani pe care-i ceri. Daca 3 iti zic ca esti beat, mergi si te culci, cam asa este si in cazul tau, daca angajatorii iti fac vant cand vad ce sume ceri, inseamna ca problema e la tine, nu meriti banii aia cu toata experienta ta. Asta este economia, supravietuieste cine se adapteaza cel mai bine.
Faza e ca imi dau seama din comentul tau ca esti plin de ingamfare si autosuficienta, cum ca tu ai facultate si prostii care nu au facultate ar trebui arsi pe rug, chiar daca acestia poate au mai multa experienta sau chiar materie cenusie in plus fata de tine, nu domne’, mie trebuie sa mi se faca statuie ca am facultate in domeniu si experienta, iar angajatorii ar trebui toti sa se faca pres in fata mea pt asta.
PS: nu ma astept sa intelegi nici de data asta, esti prea „plin de tine” ca sa intelegi.
@xtz Mare dreptate ai!
@Red tata, nu fi frustrat pe indieni ca lucreaza pe bani putini. Si in Romania vin angajatori straini si ii lucraza pe romani pe 8 mil.
Am invatat limbaje de programare in html, css, php si mysql singur. Cea mai buna pratica pentru mine a fost citit + pratica in paralel.
Am inceput pe freelancer.com si nu am fost descurajat de faptul ca 80% din oferte veneau de la indieni. In maxim 1 an de zile ma intreaba un american pentru care mai lucrasem pe 30/40 sau 50 de dolari, cat ma costa sa te am o luna.Raspunsul meu a fost 1000-1500.
Dupa 3 ani de munca cu el mi.a marit salariu pana la 3000 de dolari.
Asadar poti sa sustii tu ca le stii pe toate, orice amgajator iti va oferi un salariu de inceput si va creste in functie de productivitatea pe care o ai in proiecte ( timp+calitate)…
P.S. Foarte bun articolul pentru start-up in ale coding-ului.
Nu consider ca facultatea te face capabil in ceva , ci tu esti ala care e apt sau nu si/sau de a face ceva stabil si eficient , cum inveti si de unde ,nu e chiar relevant . Red a mentionat ok , indienii in it sunt precum chinezii in munca de fabrici pe plan mondial , pentru aia rari ,mandria se cere argumentata nu etalata , dar aici nu esti angajat ci partener (daca esti bun) ,modestia este pentru cei mari ,nu pentru cei mici , o viata cu mai putine pretentii , e o viata mai buna (nu am spus sa fii automultumit si rigid,dimpotriva, sa evoluezi incepand de la a te adapta circumnstantelor)!,,,,,,,pe scurt daca vrei sa faci ceva esti obligat sa inghiti din mandrie , sa o tii pentru tine ,,,:-D