Trebuie să recunosc că anumiți producători de telefoane mobile chiar aleg nume catchy pentru modelele lor fără a avea vreo legătură directă cu acestea. Cum este și în cazul de față. Cât de hot e acest Infinix? Păi haideți să vedem ce știe să facă.
Design si constructie
Designul camerelor foto nu este foarte hot, dar construcția este foarte slim pentru clasa lui – doar 6.8mm. Acesta impresionează cu rama ecranului surprinzător de subțire pentru categoria din care face parte și e certificat IP54 împotriva apei și a prafului. Ecranul este protejat cu Corning Gorilla Glass și prezintă construcția clasică tip sandwich: rama și spatele sunt realizate din plastic. Este un telefon de buget cu un ecran cu margini impresionante și mi-a adus aminte de Galaxy S8 privit frontal. Materialele alese îl ajută să-și păstreze silueta și cântărește doar 162 grame.
În pachet găsim o folie de sticlă, o husă de plastic și un încărcător de perete.
Software, experienta in utilizare si autonomie
Avem Android 14 și interfața XOS 14.5. Infinix promite doar o actualizare majoră de OS, care va fi Android 15. Este o interfață mai apropiată de Android stoc și își face treaba.
Se mișcă bine și răspunde decent la comenzi pentru categoria din care face parte. Producătorul garanteaza 5 ani de fluiditate și e certificat TÜV în acest sens: având în vedere că nu va primi foarte multe actualizări presupun că telefonul va funcționa peste 5 ani la fel ca în prima zi. Are si un asistent AI – Folax.
Specificațiile tehnice includ un procesor Mediatek Helio G100, 8GB RAM si 256GB memorie internă. Am rulat Geekbench și aveți rezultatele mai jos.
Chiar dacă este subțire, bateria are o capacitate de 5000mAh și asigură autonomie o zi întreagă. Încărcarea completă se realizează sub 90 de minute cu încărcătorul de 33W oferit în pachet.
Camera foto si video
Avem o cameră foto de 50MP pentru fotografii standard, fără cameră ultrawide sau telefoto. Un senzor de 2MP este folosit pentru profunzime, iar al treilea senzor nu știu ce este și la ce folosește.
Mă așteptam ca pozele să arate mai rău, dar acestea pot fi chiar reușite. Nivelul de detaliu capturat este acceptabil însă pe partea de culori se vede lipsa procesarii întâlnite pe telefoane mai scumpe. La nivel de poze selfie, cred că bate multe telefoane Xiaomi la nivel de detaliu, dar culorile nu sunt cele mai precise.
Pe partea video poate înregistra 1080@60fps și până la 1440p@30fps. Videourile sunt utilizabile și mi-au adus aminte de calitatea camerelor de bord de acum câțiva ani.
Ecran și sunet
Ecranul este surprinzător de tip AMOLED și are o diagonală generoasă de 6.78inch la o rată de reîmprospătare de 120Hz. Rezoluția utilizată este 1080×2436 si se poate folosi în toate condițiile. Este prezent chiar și un senzor de amprentă sub acesta, care e rapid si de încredere. Modul always-on-display este integrat doar parțial – în sensul că nu poate fi configurat să stea aprins între anumite ore, ci doar trezit prin dublă apăsare pe ecran sau prin ridicare telefon.
Sunetul este de tip stereo dar asimetric. Difuzorul de la bază preia sarcinile mai dificile. Nu-i pentru audiofili, dar indiferent dacă vrei să asculti un podcast sau să pui muzică pe fundal în timp ce speli vasele în bucătărie sau îți prepari ceva de mâncare își va face treaba cu brio.
Concluzii
Deci…hot or not? În primul rând e un telefon de buget si eu il văd foarte potrivit pentru persoane nepretențioase: are un ecran de calitate generos ca dimensiune, stocare suficientă, senzor de amprentă sub ecran, camere foto bune, autonomie de o zi și sunet calitativ. Toate acestea puncte forte pentru categoria din care face parte: buget. Are suportul pe partea de OS cam scurt și pretul e cel care va avea cuvântul final. La ora actuală nu este știu: la 200 de euro l-aș cota eu, iar la 150 ar fi un best buy. E foarte potrivit pentru persoanele mai în vârstă datorită ecranului mare, a simplitatii OS-ului si a spațiului de stocare. Sau pentru copii care pot fi neglijenți cu ele și nu au nevoie de un telefon scump, dar pe care se pot juca, sau telefon de backup. Indeplineste toate activitatile esentiale cu brio si fara compromisuri.
Lasa un comentariu!