Practic în fiecare zi avem tot felul de știri despre noi descoperiri cu privire la originea vieții sau a universului. Unele sunt teorii complet noi, altele se bazează pe cele postulate anterior.
Acest lucru este posibil din două motive: pentru că lumea este fascinată de teoriile cu privire la originea vieții și pentru că totul este atât de îndepărtat, încât nu avem cum să știm cu exactitate ce s-a întâmplat.
Omul poate produce teorii cu privire la tot ce în jurul lui, dar ele nu pot merge mai departe de 300.000 de ani după momentul Big Bangului, adică până în perioada în care Universul a început să se răcească și să se recombine. Anterior de asta, totul era o supă fierbinte și deasă, care nu se aseamănă cu ce cunoaștem noi și care nu poate fi încadrată în vreun set de legi existente.
Dacă discutăm despre apariția vieții, și acolo avem o limită de care nu putem trece, care se numește LUCA (Last Universal Common Ancestor). Tot despicând arbori genealogici ai vietăților care trăiesc sau au trăit pe Terra, oamenii de știință au descoperit tot felul de strămoși comuni preistorici, pentru majoritatea speciilor. Spre exemplu, știați că acum aproape 440 milioane de ani a trăit o vietate care este ultimul strămoș comun al oamenilor și al… rechinilor?
Practic, datorită istoriei atât de lungi și a lipsei unor dovezi palpabile de atunci, trebuie să acceptăm că vom emite tot felul de teorii, dar nu le vom putea demonstra, pentru tot ce depășește un anumit orizont de timp…
Sursa: bigthink.com