In nenumarate ocazii AMD a incercat sa ne convinga ca segmente ca netbook si nettop sunt inutile, si drept urmare dezvoltarea unui astfel de procesor nu are nici un rost. Desi tind sa le dau dreptate, piata are alta parere. Cel putin netbook-urile au avut un succes incredibil, depasind si cele mai optimiste sperante ale inventatorilor.
Intel s-a mulat imediat pe aceste segmente, si a lansat procesoarele Atom, cu un consum electric minim. AMD a ramas, ca si in alte ocazii, in ceata. Intre timp au revenit asupra deciziei, si s-au apucat de un astfel de CPU. Insa de la hotarare la produsul finit e cale lunga. Si abia in 2011 acesta va fi gata.
Procesorul a primit numele de cod Bobcat, va fi realizat intr-un proces tehnologic de 40 nm, si va integra grafica de generatie DirectX 11. Numarul de nuclee nu a fost discutat, dar nu ma astept sa fie mai mult de doua. Dar vor fi compatibile cu virtualizarea.
Si ajungem la capitolul cel mai interesant: consumul electric. AMD ne promite un TDP de pana la 1 W, pentru nivelul de performanta mainstream din ziua de azi (o apreciere mai mult decat vaga, dar de asteptat pentru un stadiu incipient de dezvoltare).
Dar cand va ajunge pe piata, Bobcat va avea o lupta grea inainte. Intel va domina incontestabil cu probabil a treia generatie de Atom-uri, iar piata va fi suprasaturata. Dar mai vedem pana atunci.