Îmi plac la nebunie perifericele care fac parte dintr-o colecție sau o ediție specială. Am văzut de-a lungul timpului colaborări între producători de periferice și tot felul de branduri, dar unele dintre cele mai reușite, din punctul meu de vedere, vin de la ASUS, prin parteneriatul cu Hatsune Miku.
Am testat pe viu aceste periferice și, deși la bază sunt modele accesibile din seria TUF, ediția limitată le oferă un plus de personalitate. Nu sunt pentru toată lumea, asta e clar. Targetul pare să fie mai degrabă copiii sau adolescenții sau poate chiar și fanii nostalgici ai lui Miku. De exemplu, mouse-ul este într-o variantă mini, ceea ce rar vezi, deci e gândit pentru palme mici sau pentru cei care preferă prinderea tip claw.
Cine e Hatsune Miku?
Probabil că ai auzit de ea, dar ai uitat numele. Hatsune Miku este un artist digital din Japonia, o cântăreață virtuală, creată în 2007 de Crypton Future Media. Vocea ei e generată prin software-ul Vocaloid: îi introduci versuri și linie melodică, iar rezultatul e o piesă completă, cântată de o voce sintetică. Surprinzător de reușită, de altfel.
Deși nu e o persoană reală, Miku a devenit un fenomen internațional. A susținut concerte live sub formă de hologramă, acompaniată de muzicieni reali, și a cântat chiar și în deschiderea turneului Lady Gaga din 2014. Are mii de piese, fani devotați, jocuri, colaborări cu branduri tech și un impact semnificativ în cultura pop japoneză și nu numai.
Ce include colecția ASUS?
-
TUF Gaming H1 Gen II
Căști cu fir, cu drivere de 40 mm și sunet surround 7.1 virtual. Nu au microfon detașabil, dar sunt confortabile, destul de mari și foarte ușoare (297g). Se aud clar, au bas echilibrat și izolează decent fonic. -
TUF Gaming K3 Gen II
Tastatură compactă, într-un format aproape TKL (păstrează și Numpad-ul), cu switch-uri opto-mecanice, iluminare RGB per tastă și o durată de viață estimată la 100 milioane de apăsări. Este solid construită, silențioasă și foarte responsive. -
TUF Gaming Mini Wireless
Mouse wireless de doar 65g, cu conectivitate tri-mod: 2.4GHz, Bluetooth și cablu. Senzor de 12.000 DPI, 6 butoane programabile și autonomie de până la 134 de ore. E clar destinat celor cu mâini mici sau pentru grip tip claw/fingertip.
Concluzie
Nu sunt fan Hatsune Miku și recunosc că nici nu știam că mai e la modă, dar perifericele mi-au plăcut super mult. Arată foarte bine, au o construcție solidă și, sincer, dacă ar exista o versiune mai premium în același stil, mi-aș face un setup complet în nuanțele Miku – turcoaz, alb și roz pastel.
După ce m-am jucat puțin cu ele, pot spune că sunt periferice bune, în special pentru cei care sunt la început de drum în gaming. Tastatura și căștile sunt chiar reușite și oferă un feeling aproape premium. Dacă te obișnuiești și cu dimensiunea mouse-ului, poți avea un setup nu doar frumos, ci și performant.





















Foarte buna ideia ,pacat ca nu sint comtrollare facute cu tematica din jocuri .[ negru sau alb ]