Producătorii de imprimante sunt recunoscuți pentru atitudinea ostilă pe care o au față de consumatori. Vând imprimante cu cartușe pe jumătate pline în pierdere, ca mai apoi să forțeze clienții să cumpere cerneală la suprapreț. De cele mai multe ori, imprimantele au mecanisme de protecție care nu permit utilizarea de cartușe de la alți producători sau reumplerea celor originale. Din păcate pentru producători și din fericire pentru noi, criza de semiconductori a dat peste cap producția circuitelor de protecție. Drept urmare, Canon produce acum cartușe fără elemente de protecție și este nevoită să le explice clienților cum pot ocoli mecanismul de verificare a autenticității. Deși metoda de dezactivare a protecțiilor se adresează doar clienților ce au achiziționat cartușe originale, aceasta ar trebui să funcționeze și cu cartușe terțe sau reumplute.
Via Wccftech
Nu credeam ca astia sunt in stare ca sa vanda imprimante cu cativa stropi de cerneala in cartuse, insa m-am convins in lockdown cand am cumparat o multifunctionala HP ieftina si am printat cam 30 de declaratii. Apoi am trecut pe color, cam 10 printari de culoare a tinut. Am fost ca sa cumpar un cartus nou negru si a costat aproape cat multifunctionala, a fost grea decizia daca sa cumpar alta sau cartusul, insa pentru comoditate si ca sa nu umplu casa de imprimante am facut afacerea nerentabila si am ales cartusul. Nici asta nu a tinut prea mult, cand eram student am avut un Lexmark ieftin, si printam cate 100 de pagini cu un cartus minuscul, dupa care il reumpleam. Cred ca am printat mii de pagini cu acelasi cartus.
Toti producatorii vand echipamentele noi cu cartuse denumite diferit: demo, starter, test etc.
Ca sa oblige clientii sa cumpere cartuse imprimante cat mai curand.
Aici este si o porcarioara… imprimante ieftine=cartuse scumpe si invers.