DIGI revine pe segmentul cartelelor preplătite după ce în iulie 2023 renunțase la această opțiune pentru a se concentra exclusiv pe abonamente, o strategie care s-a dovedit inspirată prin evoluția impresionantă a companiei în ultimele trimestre.
Revenirea operatorului pe această piață nu este însă voluntară, ci o consecință directă a angajamentului asumat în fața Consiliului Concurenței în contextul preluării clienților prepay de la Telekom, obligație care va fi menținută cel puțin următoarele 36 de luni. Lansarea noilor pachete DIGI Național a avut loc pe 7 noiembrie 2025, în plină perioadă de Black Friday, operatorul pregătind astfel terenul pentru migrarea treptată a utilizatorilor Telekom începând chiar din noiembrie 2025.

Noile oferte constau în patru pachete principale destinate exclusiv cartelelor preplătite, toate compatibile cu rețelele 4G, 5G și tehnologia VoLTE, având valabilitate lunară. Pachetul DIGI Național 2.5 costă 2.5 euro lunar și include minute și SMS-uri nelimitate în rețea, 300 minute naționale, 100 GB internet mobil și 100 minute internaționale în Spațiul Economic European. Varianta DIGI Național 4, la prețul de 4 euro pe lună, oferă minute și SMS-uri nelimitate în rețea, 1000 minute naționale, 150 GB internet mobil și 100 minute internaționale în SEE. Pentru 5 euro lunar, pachetul DIGI Național 5 vine cu minute și SMS-uri nelimitate la nivel național, internet mobil nelimitat și 300 minute internaționale în SEE. Cea mai generoasă ofertă din seria națională este DIGI Național 7, care costă 7 euro pe lună și include minute și SMS-uri nelimitate la nivel național, internet mobil nelimitat și 600 minute internaționale în SEE.
Pe lângă aceste pachete de bază, operatorul pune la dispoziție și trei extraopțiuni care pot fi activate suplimentar. DIGI Complet 9, la prețul de 9 euro lunar, reprezintă soluția completă pentru cei care călătoresc frecvent, oferind 1000 minute naționale, 1000 SMS-uri naționale, 100 GB internet mobil, 200 minute internaționale în SEE și Moldova, precum și beneficii extinse de roaming în SEE, Moldova, Turcia, Elveția și Serbia, incluzând 1000 minute roaming, 1000 SMS-uri roaming și 15 GB internet în SEE și Moldova, plus 100 minute, 100 SMS-uri și 2 GB internet în Turcia, Elveția și Serbia. Extraopțiunea Roaming Plus costă 4 euro lunar și poate fi activată doar împreună cu un pachet național, oferind 100 minute roaming, 100 SMS-uri roaming și 7.27 GB internet în SEE și Moldova, împreună cu 10 minute, 10 SMS-uri și 2 GB internet în Turcia, Elveția, Serbia, Kosovo, Muntenegru și Macedonia, această opțiune fiind valabilă 14 zile. Cea mai accesibilă extraopțiune este Roaming SEE, la 2.5 euro lunar, care include 100 minute roaming, 100 SMS-uri roaming și 4.55 GB internet în SEE și Moldova, activabilă doar alături de o opțiune națională și valabilă tot 14 zile





dar pot fi cumparate si activate de pe net in format eSim?
Nu cred, eSIM-ul e doar la abonamente, aparent.
nu prea cred ca vor avea optiunea prea curand