Nova 9 este cel mai nou smartphone Huawei pe segmentul upper mid-range. Se dorește a fi un „flagship killer”, oferind o configurație hardware potentă și un design atractiv la jumătate din prețul unui vârf de gamă. Vine cu Snapdragon 778G, display OLED cu rată de refresh de 120 Hz și sistem quad camera, însă îi lipsesc o parte din funcţionalităţile prezente pe majoritatea telefoanelor din această gamă de preţ, cum ar fi conectivitatea 5G, difuzoarele stereo și accesul la serviciile Google. Dacă merită sau nu banii voștri veți afla în rândurile ce urmează.
Construcție și design
Deși este un terminal mid-range, Huawei Nova 9 poate fi confundat foarte ușor cu un flagship. Aduce o construcție premium, având ramă din aluminiu, sticlă pe spate, margini înguste în jurul ecranului (raport corp/ecran de 89.9%) și grosime de doar 7.8 mm. Sticla de pe spate are un finisaj mat, iar asta conferă telefonului o aderență foarte bună și previne urmele de amprente. Mulțumită dimensiunilor compacte, dar și greutății de doar 175 grame, Huawei Nova 9 poate fi manevrat cu ușurință cu o singură mână. Modulul camerelor foto este foarte puțin ieșit în relief și permite utilizarea confortabilă a telefonului chiar și pe o suprafață plană. Butoanele de volum și power sunt amplasate pe latura dreaptă, în timp ce SIM tray-ul, portul USB Type-C și difuzorul se află la bază. Singurul inconvenient este lipsa certificării pentru protecție la contactul cu lichide și praf.
Ecran
Telefonul aduce un display OLED 10-bit cu diagonală de de 6.57″, rezoluție de 1080 x 2340 pixeli (aprox. 392 ppi) și rată de refresh de 120 Hz. Este un panou OLED surprinzător de bun pentru un telefon din această gamă de preț, oferind culori vii, unghiuri largi de vizualizare și luminozitate ridicată. De regulă, ecranele OLED de pe telefoanele mid-range vin cu unele imperfecțiuni, însă nu este și cazul lui Huawei Nova 9. Panoul de pe unitatea testată este perfect uniform, iar tonurile de gri sunt reproduse aproape perfect indiferent de luminozitate sau rată de refresh. Totodată, ecranul nu are smearing pronunțat la luminozitate scăzută sau clouding pe fundaluri deschise. Deși nu avem de-a face cu un panou cu tehnologie LTPO, rata de refresh a acestuia poate fi ajustată dinamic printr-un algoritm software în funcție de conținutul afișat, obținându-se astfel un echilibru foarte bun între fluiditate și consum de energie. De asemenea, display-ul este certificat HDR10, iar în practică luminanța acestuia ajunge la un maxim de 786 cd/m2. Nu are mod overboost (sau cel puțin în cazul meu nu s-a activat), însă este suficient de luminos cât să nu creeze probleme de lizibilitate în bătaia soarelui. De apreciat e că primim și touch sampling la 300 Hz, iar asta se simte inclusiv in interacțiunile simple la nivel de interfață, comenzile fiind preluate fără întârzieri sesizabile. În ceea ce privește calibrarea ecranului, EMUI 12 este foarte bogat în opțiuni. Pentru reproducerea culorilor există profilele normal (spațiile de culoare sRGB sau P3) și vivid (culori saturate), însoțite de ajustări pentru temperatura de culoare: implicit, warm, cool și personalizat. De asemenea, pentru reducerea consumului de energie, rezoluția ecranului poate fi setată în modul dinamic sau HD+, în timp ce refresh rate-ul poate fi setat în modurile dinamic, 60 Hz și 120 Hz.
Sunet
Pentru a reduce costurile sau pentru a nu canibaliza vânzările terminalelor mai scumpe din portofoliu, Huawei a făcut unele concesii la nivelul configurației audio. În timp ce majoritatea competitorilor optează pentru configurații audio stereo, Huawei a preferat să includă un singur difuzor la bază. Acesta urcă destul de sus ca volum, însă dezamăgește prin dinamica sunetului, fiind destul de limitat pe frecvențe joase și medii. Conectivitatea Bluetooth este însă foarte bună. L-am testat ore în șir cu o pereche de căști SONY WH-1000XM3 în modul LDAC și nu am avut parte de întreruperi sau scăderi de bitrate.
Hardware și performanțe
Huawei Nova 9 are la bază SoC-ul Qualcomm Snapdragon 778G. Este un chipset modern, realizat pe 6 nm și integrează un procesor octa-core (4 x 2.4 Ghz Kryo 670 și 4 x 1.8 Ghz Kryo 670) și un GPU Adreno 642L. Dacă facem abstracție de performanța din jocurile cu grafică 3D complexă, Snapdragon 778G nu este cu mult diferit de un SoC de flagship, mai ales că avem la bord și 8 GB de memorie RAM și 128 GB stocare UFS 2.1. SoC-ul asigură o experiență foarte fluidă și consistentă, lipsită de blocaje, întârzieri sau episoade de thermal throttling. În utilizare zilnică, cu aplicații de social media, web browsing și multimedia, performanța lui Huawei Nova 9 este foarte similară cu cea a unui vârf de gamă. În Geekbench 5 obține 779 puncte pentru operațiuni single-thread și 2.954 puncte pentru operațiuni multi-thread, așadar performanța brută asigurată de procesor este foarte apropiată de cea a unui chipset de top de anul trecut (Snapdragon 865, Exynos 990 etc.) În gaming însă, lucrurile nu stau la fel de bine. Deși poate rula titluri complexe, cum ar fi PUBG sau Genshin Impact, GPU-ul Adreno 642L este pus la grea încercare și nu reușește să asigure o experiență prea fluidă. Deseori apar căderi ale framerate-ului și scurte blocaje, însă aceste lucruri sunt de așteptat pe un telefon mid-range.
Mai aveți aveți rezultatele obținute în AnTuTu, PCMark și 3DMark:
Autonomie
Terminalul integrează un acumulator Li-Po cu capacitate de 4.300 mAh și are încărcare rapidă prin intermediul standardului proprietar Huawei SuperCharge la puteri de până la 66 W. Are nevoie de doar 18 minute pentru încărcare de la 0 la 60% și de doar 38 minute pentru încărcare completă. Încărcarea super rapidă fucționează însă doar cu încărcătorul din pachet, telefonul fiind incompatibil cu alte standarde de încărcare rapidă, cum ar fi USB Power Delivery sau Qualcomm Quick Charge. Durata de viață a bateriei este bună spre foarte bună, Nova 9 reușind să treacă cu brio pragul unei zile de utilizare în regim intensiv. În PCMark obține 11 ore și 33 minute, iar în condiții de utilizare obișnuite, cu date mobile 4G și Wi-Fi mixt, ecran setat la rezoluție FHD+, rată de refresh de 120 Hz și always-on display activ ajunge la aproape 7 ore de utilizare continuă și în jur de 20 de ore de standby.
Conectivitate
În materie de conectivitate, Huawei Nova 9 oferă Wi-Fi în standardele a/b/g/n/ac/6, 4G LTE, Bluetooth 5.2 (cu BLE, SBC, AAC și LDAC) și NFC. Deși chipset-ul Snapdragon 778G sosește de obicei și cu modem 5G, climatul politic actual și restricțiile aplicate producătorului nu permit utilizarea tehnologiei 5G pe terminalele Huawei cu chipset-uri terțe. Prin urmare, Huawei Nova 9 dispune doar de conectivitate mobilă 4G. Pe parcursul celor câteva zile de testare am avut parte de conectivitate stabilă pe toate standardele. Prin Wi-Fi, ratele de transfer în downstream ajung foarte aproape de pragul de 1 Gbps, în timp ce prin 4G vitezele se apropie de limitele teoretice ale operatorilor de telefonie mobilă. Telefonul suportă toate benzile 4G din regiunea noastră, precum și multiplele combinații de benzi în CA. Cu alte cuvinte, vă alegeți cu toate opțiunile de conectivitate moderne, mai puțin 5G.

Cameră foto
Huawei Nova 9 vine cu o configurație quad camera pe spate și cu o cameră foto secundară de 32 MP cu f/2.0 pe față. Pe spate găsim o cameră foto principală de 50 MP cu f/1.9, PDAF și același senzor RYYB ca pe Huawei P40 Pro, o cameră ultrawide de 8 MP cu f/2.2 și 2 camere de 2 MP cu f/2.4 pentru macro și detalii de profunzime. De asemenea, camerele sunt capabile să înregistreze video la rezoluții 4K, 1080p și 720p la 960 fps (slow motion), însă niciuna nu are stabilizare optică de imagine, ci doar EIS. Dat fiind faptul că telefonul a stat la mine doar câteva zile, nu am avut timp să testez pe îndelete configurația foto, însă cele câteva fotografii realizate mi-au lăsat o impresie foarte bună. Fotografiile realizate de senzorul principal sunt bogate în detalii, chiar și în condiții low-light, captura se face fără întârzieri, iar dynamic range-ul este surprinzător de bun pentru un telefon mid-range. De asemenea, interfața aplicației de cameră foto este extrem de intuitivă, aranjarea butoanelor și meniurilor fiind împrumutată în mare parte din iOS.
Și camera frontală de 32 MP impresionează printr-un nivel bogat de detalii:
Singurul lucru care nu prea m-a dat pe spate e modul portret. Deși are o cameră dedicată pentru detalii de profunzime în modul portret, Nova 9 nu se descurcă prea bine cu detectarea marginilor subiectului și aplicarea efectului de bokeh:
Software
Terminalul rulează EMUI 12, un sistem de operare bazat pe Android, dar fără servicii Google. Descărcarea aplicațiilor se face prin Huawei AppGallery sau alte magazine de aplicații terțe (Amazon App Store, APKPure etc.) și nu există posibilitatea instalării serviciilor Google pe cale oficială.
Deși majoritatea aplicațiilor rulează fără probleme, unele dintre ele nu funcționează corespunzător fără acces la Google Play Services. În rest, EMUI 12 este un sistem de operare foarte bine pus la punct, intuitiv, rapid și bogat în opțiuni de personalizare, având inclusiv un magazin pentru teme de interfață și de always-on display:
Concluzie
Huawei Nova 9 este un terminal mobil echilibrat, cu design atrăgător și dotări hardware foarte bune, însă în industria extrem de competitivă a smartphone-urilor, lipsa serviciilor Google și a conectivității 5G sunt dezavantaje pe care mulți utilizatori nu le pot trece cu vederea. Îl găsesc potrivit pentru cei care caută un „flagship killer” și nu sunt legați de ecosistemul Google și de istoricul de achiziții din Play Store. La momentul publicării acestui articol, Huawei Nova 9 poate fi găsit la eMAG la prețul de 2.424 Lei. Un preț puțin cam piperat din punctul meu de vedere, mai ales că principalii competitori oferă în această zonă de preț telefoane cu dotări similare, acces la serviciile Google și conectivitate 5G.
Pro:
- Construcție și design
- Display OLED excelent cu rată de refresh de 120 Hz
- Cameră foto
- Încărcare foarte rapidă
- Software bogat în opțiuni de personalizare
Contra:
- Lipsa serviciilor Google
- Lipsa conectivității 5G
- Nu are difuzoare stereo
- Nu este certificat pentru protecție la contactul cu lichide și praf
- Preț
Telefon cu specificații decente fara funcționalitate. Degeaba se chinuie Huawei cu cipuri reciclate, poate ar fi ok pt un copil sa se joace pe el că în rest….
Nu am fost niciodată fan Huawei, telefonul arata bine iar camerele de pe seriile P40 sunt bestiale dar fara servicii google pentru mine nu exista.