Nu sunt un expert cand vine vorba de retelistica si am avut probleme destul de des cu router-ele personale. Fie ma chinuiam sa la configurez, fie nu acopereau o zona suficient de mare din casa, fie ma pierdeam prin functiile lor. Recent am primit un kit de la Netgear despre care am aflat ca te scapa de toate problemele legate de conexiunea Wi-Fi.
Netgear Orbi Pro este un router foarte performant ce vine la pachet cu un fratior si este destinat mediului office, insa la fel de bine poate functioa si la tine acasa. Orbi Pro este solutia ideala daca vrei sa scapi de zonele fara semnal din casa ta.
Orbi Pro este un router wireless la fel ca oricare altul la prima vedere. Insa el se deosebeste de alte modele prin cateva puncte foarte importante. In primul rand ca nu este singur ci este insotit de un fratior. Acesta din urma are rolul de a extinde semnalul Wi-Fi, atentie, pana la 200 metri in camp deschis. Nu am crezut pana nu am testat, dar Orbi Pro iti ofera semnal Wi-Fi pe o raza de 100 metri daca stai la curte. Am avut semnal pana la coltul strazii si am ramas uimit.
Un alt lucru ce il face deosebit este frecventa comuna de 2.4GHz si 5GHz. Practic ai o singura retea Wi-Fi la care te conectezi si in functie de distanta iti face trecerea automat fara ca tu sa vezi asta. Banda de 2.4GHz ofera viteze mici dar o raza mare, iar banda de 5GHz iti ofere o viteza mare pe o raza scurta. Orbi Pro iti ofera o singura retea ce face trecerea virtual intre cele doua benzi ca sa nu te mai chinui tu sa te conectezi pe alta retea.
Al 3-lea avantaj este aplicatia de mobil. Cel putin pe iPhone se comporta excelent si iti ofera acces fix la ce ai nevoie. Router cu aplicatie pe mobil nu am vazut pana acum, insa sunt convins ca exista utilizatori care cauta asa ceva si probabil si-ar dori si mai multe setari. V-am spus ca nu sunt un utilizator experimentat in acest domeniu.
Daca ai router-ul intr-o companie atunci o sa iti placa urmatoarea chestie. Orbi Pro iti permite sa realizezi 3 retele Wi-Fi diferite cu acces limitat.
Guest/Customer, Employee sau Admin sunt cele 3 retele personalizate pe care le poti folosi acolo unde este nevoie. Prima retea iti ofera acces limitat timp de 1 ora (se poate seta timpul) si trebuie ca utilizatorul sa fie de acord cu niste termeni si conditii.
Adminul are cele mai multe avantaje si acces peste tot, in timp ce angajatul are acces doar la internet cu un SSID diferit si parolat.
Sistemul de operare si interfata sunt cele care fac o diferenta si mai mare intre Orbi Pro si concurenta. De fapt, Netgear are probabil cel mai bun soft si cel mai complex. Ca sa vedeti mai bine despre ce vorbesc am atasat o serie de capturi direct din interfata.
Poti conecta mai multi sateliti daca consideri ca este nevoie, iar partea cu adevarat interesanta este ca nu ai nevoie de cablu (poti si prin cablu) intre satelit si router. Acesta se conecteaza automat la retea si amplifica semnalul.
Orbi Pro costa in jur de 450 de dolari pe Amazon. In tara nu l-am gasit, dar fac update cand il gasesc.
Clar ca sistemele „totul intreg” sunt mai performante insa pretul este pe masura si este cam mare saltul de la 8$ pentru Amplificator Wi-Fi de la Xiaomi, unde aminteam deja de aceste sisteme 🙂