Pe 22 noiembrie 2013 Microsoft a lansat cea de-a treia generatie a consolei sale de jocuri, Xbox One. Aceasta soseste cu sapte zile intarziere fata de principalul sau rival, consola PlayStation 4 a celor de la Sony. Dar putem constata ca recupereaza repede la capitolul vanzari.
La interior, Xbox One este centrat pe o platforma AMD, un SoC de 363 mm2 si 5 miliarde de tranzistori, realizat in procesul tehnologic de 28 nm. Ea este compusa dintr-un procesor octo core cu arhitectura x86 Jaguar (doua quad-uri), la frecventa de 1.75 GHz si cu 4 MB memorie cache L2.
GPU-ul integrat are arhitectura GCN, si ofera 768 Stream Processors, 12 unitati computationale, 2 motoare geometrice si 16 ROP-uri, la o frecventa nominala de 853 MHz. Per total GPU-ul este capabil sa dezvolte o putere de 1.31 TFLOPS.
Controller-ul de memorie atasat stie sa lucreze numai cu DDR3 la maxim 2133 MHz, consola avand 8 GB de astfel de memorie, pe 256 bits. Dar pentru a contracara latenta ei, in chip s-au introdus inca 32 MB memorie eSRAM, mult mai rapida. Tabloul este completat de un HDD intern de 500 GB si de o unitate optica Blu-Ray.
Tot la interior observam si un sistem complex de racire, menit sa asigure temperaturi cat mai mici. Ca si conectivitate Xbox One dispune de Wi-Fi n dual band, IrDA, GigaLAN, trei port-uri USB 3.0, S/PDIF, intrare si iesire HDMI 1.4.
Noua consola are un design simplu, curat si elegant. Sistemul de operare este noul Xbox OS, ce este secundat de un kernel de Windows. Iar la pachet primim si un controller wireless putin imbunatatit fata de versiunea precedenta (putand fi conectate simultan pana la 8 controller-e) si un Kinect ameliorat.
Acesta din urma asigura recunoasterea faciala si comenzile vocale, doua functii importante ale noului Xbox One. In plus, consola se poate dedubla si ca home media player si creste IQ-ul oricarui televizor atasat. Avem acum si capabilitati mult mai bune de multitasking, dar retrocompatibilitatea cu jocurile de la Xbox 360 lipseste cu desavarsire.
Per total, din punct de vedere al hardware-ului, Xbox One este mai slab decat PS4. Si asta se vede si in cele cateva jocuri comune lansate acum. Dar se reflecta si in consumul electric, cu 20 W mai mic in avantajul celor de la Microsoft. Mai exact, consola lor are nevoie de 70 W in idle si 120 W in full load.
Microsoft Xbox One a fost lansat la pretul de 500 $ / €, in 13 tari simultan. Si a reusit in numai 24 de ore sa se vanda de peste un milion de ori. Si deja au aparut probleme, unele exemplare avand unitatea optica nefunctionala…