NVIDIA se pregătește să concureze cu Intel și AMD prin lansarea unui APU dezvoltat în colaborare cu MediaTek. Contrar zvonurilor inițiale, care sugerau că va fi un procesor low-cost destinat PC-urilor cu performanțe medii, acesta se pare că va ajunge în principal pe laptop-urile de gaming.
Detalii concrete despre performanțele acestuia în raport cu modelele rivale de la AMD și Intel nu sunt cunoscute, însă, din câte relatează Taiwan Economic Daily, procesorul dezvoltat de NVIDIA și MediaTek va ajunge inițial pe laptop-urile Dell din gama Alienware, care de obicei țintesc doar spre segmentul de top. Prin urmare este foarte probabil ca APU-ul să sosească cu performanțe foarte bune, superioare oricăror altor soluții similare de pe piață.
Lansarea este preconizată a avea loc în ultimul trimestru al anului sau cel mai târziu în prima parte a anului următor, iar procesorul va fi aproape sigur pe arhitectură ARM și însoțit de un GPU NVIDIA Blackwell. De asemenea, este destul de probabil ca acesta să fie și mult mai eficient din punct de vedere energetic, facilitând astfel obținerea unor autonomii mult mai mari în gaming pe dispozitivele mobile. Nu se știe încă dacă va ajunge doar pe laptop-uri sau și pe console handheld, însă, în baza creșterii accelerate a consolelor portabile din ultima perioadă, ne putem aștepta și la o variantă cu consum mai mic de energie pentru acest tip de dispozitive.
Via Wccftech






Lasa un comentariu!