Acum o săptămână anunțam aici că au început să vină facturile restante de la Hidroelectrica, iar știrea a născut tot felul de reacții de la cititori.
Pe deoparte sunt cei care se plâng că facturie întărzie de când s-au mutat la Hidroelectrica (deși era informație publică faptul acesta!) și pe de alta sunt cei care se dau în ceasul morții că nu au cu ce să plătească acum atâția kilowați consumați. Bine, ca să fiu cinstit, mai este o minoritate care apreciază că a început livrarea facturilor și nici nu au probleme cu plata lor…
Astăzi vom discuta puțin despre cei din primele două categorii, adică grosul clienților companiei de furnizare electricitate și îmi voi asuma riscul de a fi (din nou) înjurat sau luat la mișto de către aceștia. 😛
Dar, înainte de toate, trebuie să menționez o informație care pare să fi scăpat unor dintre bocitoare: Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a publicat noul Regulament de furnizare a energiei electrice, care prevede dreptul clienților care primesc factura de energie cu întârziere să o plătească într-o perioadă cel puțin egală cu perioada de facturare.
Practic, dacă primești cu întărziere o factură cu termen de plată de 45 de zile, cum e cea de la Hidroelectrica, ai 90 de zile să o achiți. Iei de trei ori salariul sau pensia până ajunge acesta la scadență!
Și acum, să revenim la ideea din titlu: Cei care se plâng că nu le-au ajuns facturile Hidroelectrica nu sunt buni administratori financiari. Spun asta pentru că întârzierile la facturare nu sunt ceva nou, ci sunt cunoscute de la momentul în care compania a intrat pe piața furnizării de energie electrică, atunci când au recunoscut singuri că nu fac față nici la facturare și nici la contractare, în ritmul în care noi clienți ajung la ei. Dacă ai trecut la Hidroelectrica și te plângi că nu ai primit factură până acum, fie ești extraterestru proaspăt aterizat de pe Marte sau ești unul dintre ”suveranii” care nu citesc ziare și nu recunosc vreo altă autoritate decât cea a lui Zalmoxe/Zamolxis! Apropo, așa se scrie numele zeității supreme a dacilor, și nu Zamolxe/Zamolxis, cum mai văd pe la ”erudiții” de pe Facebook sau instagram… Bine, dacă se întâmplă pe la case mai mari, să zicem că asta este acceptat. 🙂
Mai interesanți mi se par a fi cei care se plâng acum că nu au cu ce plăti facturile, în condițiile în care nu au avut de plată nimic pentru curentul consumat luni bune și mai au și opțiunea amânării legale sau a eșalonării pe maxim șase luni!!! Aș fi extrem de curios ce au făcut în fiecare lună cu banii pe care îi aveau de plătit pentru energia electrică. Și nu spuneți că nu aveau cum să știe cât ar avea de achitat, că matematica e simplă: înmulțești numărul de kilowați declarați pe lună cu prețul (plafonat, sau nu, după caz) și adaugi câteva zeci de lei pentru taxele aferente. OK, nu toți lucrează în IT sau în banking, prețurile au crescut, dar tu nu ai putut pune separat măcar pentru o lună de plată?!?!?
De aceea spun – cei care se plâng acum sunt fie incapabili să se drămuiască singuri, fie sunt bocitoare de serviciu și se plictisesc. Altfel nu îmi pot explica situația.
Faptul că tu nu ai fost capabil să te informezi despre ce presupune mutarea la un furnizor care nu este capabil să emită lunar facturi sau că nu ai pus 100 lei lunar pentru plata curentului, mi se pare ireal.
PS: Nu sunt absurd și recunosc că aceste întărzieri nu sunt normale din partea Hidroelectrica. Dar de aici, până la bocetele de pe Facebook e drum lung…
PPS: Nu am mai menționat și cea de-a treia categorie de clienți, dar și ăștia sunt interesanți: cei care nu au primit factura, deci nu are cum să fi reînceput procesul de facturare. De parcă nu există ornitorinci, doar pentru că ei nu i-au văzut! 😉
Cand am trecut eu, acum 1 an, nu era nici o informatie despre situatia cu facturile… iar acum mi s-ar parea corect ca scadenta sa fie cel putin egala cu perioada de intarziere… ca sa nu mai ne rahatim pe noi data viitoare cu emiterea facturilor. Si anul asta n-am primit facturi desi am 3 locuri de consum.
Da nu poti plati fara factura? pui banii respectivei facturi si se scad la facurare
Nu e vorba de plata facrurilor. Incerc sa le platesc pe toate cand le primesc, nu astept nici o scadenta. Eu zic doar asa cum vad eu partea asta de a fi corect. Si… unde sa-i pui? Eu nu am incredere in papagalii de la hidroelectrica ca tin cont de un sold pozitiv, ei nu sunt in stare nici sa emita niste fcking facturi. De parca le fac manual… si la urma urmei tot ei, statul, a venit cu situatia asta.
Oamenii (din Romania) in general nu sunt buni administratori financiari. Acesta e unul din motive pentru toata saracia din jurul nostru.
Evident. Pentru ca la scoala ne invata materie care in 80-90% e inutila pentru o viata normala. Ne lipseste educatia financiara, rutiera si sexuala. Dar bine ca avem integrale si alte rahaturi, dar ce e ala DAE sau “cedeaza trecerea” nu stim
Astanasa e,vezi cum se bat sa dea 6500 de lei pe un telefon folosit la tik tok
Firma a dat electricitate. Daca intarzie cu facturile ori sunt foarte bogati ori ascund ceva. Un lucru ar fi jonglarea pretului (diferit in perioada de timp) al doilea ar fi veniturile (scadentele lor la credite ce le tot rostogolesc si castiga banca? ) lor scazute, credite neperformante ca nu incaseaza; trei sa scoata bani in plus de la abonati si pot umfla veniturile printr-o simpla factura trimisa la multi odata ; patru… o vanzare a firmei se pregateste?
Raspuns final patru: Se pregateste nu o vanzare ci o pomana. Se va vinde pe nimic, stim filmul astia mai batrani.
Posibil si asta … cheltuieli mari … venituri mici… companie in acte „datoare” … subevaluata … vanduta la bani putin … si apoi brusc incepe facturarea si firma creste intr-o zi cat altele in 10. Reteta succesului pentru smekeri
Cit timp cunoașteți aceste informații puteți deveni bogați, altfel rămîne chibiți fără mize.
intodeauna m-a fascinat retorica romaneasca, „Intotdeauna e de vina clientul” :)))
Poate ni se trage din copilaria post-comunista cand spuneai ca ai fost batut de profesor si parintii te intrebau „da ce ai facut ?!”
Si poate si de asta suntem asa varza la cerut drepturi si la proteste.
Asa e, intotdeauna e prost saracul pentru ca nu are bani.
Eu sunt in categoria celor care asteapta facturile si cand vor veni le voi plati pe toate fara sa astept. Deci n-am probleme cu a pune bani deoparte. Dar tot nu-mi convine situatia, cand m-am mutat la ei acum un an stiam ca exista intarziere la facturi de 1-2 luni! Nu ca la un moment dat se vor opri de tot si ca va trebui sa astept facturile de acum 7-8 luni.
Nu inteleg de ce exista oameni care normalizeaza situatia asta. Sunt fel si fel de situatii, da, oamenii care n-au fost in stare sa puna banii deoparte si vor avea probleme cand vin facturile au o problema. Dar situatia asta nu e normala si e o bataie de joc la adresa noastra din partea companiei.
Trist e ca nu avem de ales din cauza pretului. Dar nu trebuie sa acceptam bataia asta de joc doar din cauza asta. Poate daca ar exista mai multi care ar face plangeri la ANRE(care nu-si prea face treaba, btw), ar exista mai multa presiune. Nu e nevoie sa se gaseasca atatea scuze unei companii care a trecut de mult de limita bunului simt.
Eu astept, ca n-am ce face si nu ma incurca prea mult. Dar totusi am bagat-o si pe mama in hora asta. Cum ar trebui sa invat eu o femeie de 60 de ani educatie financiara acum? Nu prea merge si am obosit de cate ori am auzit „A venit factura?”… 🙂
Sunt de acord cu ce ai scris.
Mi se pare total neinspirat titlul articolului.
Mai corect ar fi sa zici ca cei care se planga CA NU POT PLATI sunt niste administratori slabi ai propriilor cheltuielui. Pentru ca mi se pare absolut normal sa te plangi cand un furnizor nu e in stare sa isi respecte obligatiile contractuale, ba mai mult sa nu respecte nici macar cadrul legal. Ar trebui sa ii aplaudam ca nu sunt in stare sa emita facturi ? … Si nu vorbim de intarziere de 1-2 luni … ei sunt rupti de realitate din primavara trecuta. Cumva, in mod inexplicabil, toti furnizorii de electricitate din tara asta au reusit sa isi rezolve problemele legate de facturare. Numai Hidroelectrica se „chinuie” de un an cu asta … Cand o sa se accepte realitatea si o sa vedem ca managementul e defectuos si de aici pleaca toate problemele ?
Oare cand o sa terminam cu mentalitatea asta de victima ? Chiar trebuie sa fie mortul de vina de fiecare data in Romania?
Ca idee, asta am zis si eu. Ca nu e normal sa nu elibereze facturi, dar sa te plangi ca nu le poti plati cand vin e prea mult. Iar cei care se plang de facturi sunt si cei care nu le pot plati.
Ce legătură are titlul cu conținutul?
Exprimarea produce confuzie. Eu am înțeles că dacă nu am primit factura înseamnă că nu sunt bun administrator financiar. Dar, dacă primeam factura eram bun administrator.
Cred că nu este zi în care să nu fie vreo știre legată de facturile de la Hidroelectrica. Mie, cel puțin, nu prea îmi miroase a bine toată treaba. Dacă s-a rezolvat cu sistemul de facturare, de ce nu se transmit toate facturile restante deodată? în fiecare zi trebuie să fie câte un reportaj în care ni se spune că facturile vor ajunge „în curând” și că putem să le eșalonăm și că Hidroelectrica va angaja nuștiucâți oameni. Devine totul la fel de penibil precum reclama aia cu justiția
Celor care nu va convine atunci mergeti la alt furnizor si platiti in avans estimativ cat mai mult . Poate asa sunteti mai multumiti. Sunt destui in piata care fac asta .
Ai un fix cu compania asta…când nu copi subiecte aberezi cu altele inventate.pari imatur chiar hilar câteodată.
copi, copii, copiii 🙂
Nu este greu de loc sa drămuiești banii pt facuri , în schimb este inadmisibil pt Hidroelectrica să tergiverseze atâta construirea și implementarea unei platforme electronice.
Puteau să sa externalizeze mai repede digitalizarea, sau să angajeze și deștepți,nu numai amante de politicieni și alți păduchi impuși politic pe 2000 euro salariu.
O mizerie de articol, partinitor si jignitor… zici ca e scris de unii de la Hidroelectrica ! La ce colos de stat este cred ca putea sa angajeze un student mai rasarit la Informatica ca sa le scrie codul pentru ceva care nu se invirte dupa soare ! Cind te amendeaza politia rutiera iti da procesul verbal si amenda (precum factura Hidroelectrica 🙂 ) pe loc, nu la 6 luni distanta, marele planificator financiar care esti !
Recunosc ca sunt angajat la ei, part time. Bine, mai lucrez la Apple, la emag, la Netflix etc, conform celor scrise de cei ca tine
Unde a zis el ca ești angajat la hidro? Tu nu reușești sa înțelegi un text, dar totuși scrii articole.
e ok, never mind
Nu ai raspuns la intrebarea de baza: cite persoane (din peste 500.000 clienti HE) ti-au confirmat ca au primit si ele facturi emise in 2023 ? Si cite persoane au confirmat ca au primit facturi si pentru lunile iulie-august- … Eu n-am primit (desi am 3 contracte cu HE) si nici n-am vazut undeva (presa, FB) ca ar fi primit cineva facturi pentru iulie 2022 si urmatoarele luni. Despre ce vorbim acum in februarie 2023 ??? Ca au emis in 2023 un numar mic de facturi, doar pentru perioada aprilie-iunie 2022, asta e confirmat. Dar mai departe ? Milioane de facturi restante pentru 2022 si alte milioane pentru 2023. Inteleg ca directorul Badea de la HE maninca rahat in declaratiile facute presei analfabete (Badea are 1 milion lei bonus 2021), dar tu ce interes ai sa sustii ca HE emite facturi de la 1 februarie, conform promisiunilor anterioare din presa ? Discutia despre cei care se pling ca ei ar plati facturi, dar nu le-au primit, este irelevanta. Esenta discutiei ar trebui sa fie cite facturi (din 2-3 milioane facturi restante) au emis dupa ce au anuntat in 16 decembrie ca au implementat cu succes noul program de facturare. Nu ca tu sau alti citiva ati primit 2-3 facturi pentru aprilie-iunie 2022. Daca poti intelege diferentele dintre cazuri izolate si cazul general (sute de mii de clienti fara facturi dupa iunie 2022) si cit de mari sint minciunile din presa ale directorului Badea (un incompetent, sinecurist numit politic).
Se spune ornitorinCI nu ornitoriGI, ca la finalul articolului.
Asa e, am corectat. Merci
Cel care a scris asa ceva, bineinteles ca a fost foarte subiectiv. In primul rand, cei in varsta, nu rezista stresului ca au datorii. Ei nu stiu cum sa isi dramuiasca banii mai bine, mai ales ca Big Pharma, cei care ne otravesc alimentelr au avut grija sa ne imbolnaveasca ca sa-si creasca ei veniturile. Deci multi bani se duc pe medicamente, medic, apoi mancare, bineinteles si aia proasta, ca nu isi permit altceva si apoi facturile, pentru care trebuie sa puna bani deoparte, cat oare? Asta una la mana. A doua la mana, atat timp cat e incheiat un contract intre 2 parti, contractul trebuie respectat de ambele parti, in mod egal. Chiar nu se vede cu ochiul liber, ca nu e vorba de noi, ci de ei, cei care ne consodera niste sclavi? Politicienii romani, cei din afara care fac ce vor din tara noastra. Nu are nicio legatura cu faptul ca romanul nu are educatie fiananciara. Romanii care ne conduc ca si cel care a scris articolul, nu mai are morala, empatie pentru tara lui, pentru neamul lui. Ne-am lasat tradati, vanduti iar cei care ne conduc trebuie condamnati pentru subminarea economiei nationale si genocid (toti cei care ne conduc de 30 de ani, dar toti, care mai traiesc. )
Draga mea, am scris si in articol ca nu e normal sa dureze atat eliberarea facturilor. Aici suntem pe aceeasi lungime de unda. Pe de alta parte, desi am si eu parinti si bunici pensionari, care au de luat medicamente, de platit facturi si de cumparat mancare, te rog sa imi spui cum s-ar schimba pentru ei situatia daca veneau la timp facturile? Daca nu au bani, faptul ca vin la timp sau nu, nu schimba deloc situatia. Iar aici e de discutat despre nivelul pensiilor, care ar trebui sa fie mai mare, dar nu prea vad cum, cu sistemul actual, sau despre faptul ca unii nu au pus de-o parte bani cand puteau. Apoi, daca chiar ar avea bani iar facturile tot nu vin la timp, de ce nu ii pun undeva de-o parte? Da, sunt lipsit de empatie, daca asta inseamna ca ma astept ca lumea sa incerce sa rezolve problemele si sa nu astepte intotdeauna ajutor de la stat sau de la altii. Adica, sa nu faca la fel ca si ciobanul din Miorita!
Unde sint milioanele de facturi promise de a fi emise in luna februarie 2023 ?
Cred ca n-au terminat pentru toti clientii nici perioada anterioara lunii iunie 2022.