Până nu demult, consolele de jocuri erau privite ca o soluție de buget, ideale pentru gaming casual în living, fără pretenții de fidelitate grafică și performanță. Însă acum, după scumpirile PC-urilor din ultimii ani, încep să cred că sunt o alternativă mult mai convenabilă. Sunt împătimit de hardware și am avut contact cu mai toate aparițiile din ultimii 15 ani, însă perioada mai proastă pentru gaming-ul pe PC ca acum nu cred că a mai existat. Pe lângă prețurile prohibitive, gamerii de PC se confruntă tot mai des cu probleme tehnice, hardware cu grave probleme de calitate, dar și cu jocuri optimizate din ce în ce mai prost. Iată care sunt, din punctul meu de vedere, motivele pentru care PC-urile de gaming NU își mai merită banii și a devenit mult mai convenabil să-ți iei un Xbox sau un PlayStation:
Prețurile exagerat de mari: La prețuri actuale cu greu mai poți scoate un PC decent cu câteva mii de lei. Doar placa video, una mid-range fără pretenții, a ajuns să coste 3000 lei, iar apoi se adaugă costurile pentru procesor, placă de bază, memorii RAM, sursă și stocare. Într-un final ajungi la un preț de 5 – 6.000 lei și te joci în condiții nu foarte diferite de o consolă care costă doar 2.000 lei. Altfel spus, hardware-ul a ajuns exagerat de scump, iar în prezent un PC cu dotări medii chiar nu-și mai merită banii.
Hardware-ul tot mai instabil: În caz că nu ați observat, hardware-ul, deși tot mai puternic, a ajuns să aibă foarte des probleme de controlul calității. Câteva exemple: conectorii de alimentare 12VHPWR care se topesc în plăcile video, degradarea accelerată a procesoarelor Intel 13th și 14th gen, procesoarele AMD care se ard în socket, incompatbilități tot mai frecvente cu memoriile RAM etc. Pe console nu ai de-a face cu astfel de probleme: totul funcționează perfect încă de la prima pornire și nu ai bătăi de cap pe parcurs.
Probleme cu Windows, drivere și BIOS-uri: Nu doar hardware-ul a devenit mai prost, ci și software-ul. Windows 11 încă are foarte multe neajunsuri, driverele introduc mai multe probleme decât rezolvă, iar BIOS-urile trebuie actualizate foarte des pentru că niciun producător nu mai depune efort pentru ca totul să fie stabil încă din prima zi. De aici foarte mulți nervi și timp pierdut.
Calitatea jocurilor portate pe PC: În ultimii ani, mai ales după creșterea în popularitate a Unreal Engine, foarte multe jocuri ajung pe PC cu grave probleme de optimizare. Chiar dacă ai hardware modern și foarte puternic o să constați că majoritatea jocurilor rulează prost, cu fluctuații mari de framerate, blocaje și chiar și crash-uri. Ei bine, treaba asta nu prea o s-o întâlnești pe console, Sony și Microsoft având standarde stricte de certificare. Sigur, pe console mai toate jocurile AAA rulează la 30 de cadre pe secundă, dar experiența e consistentă și problemele de stabilitate apar foarte rar. În plus, în ultimii ani, consolele au devenit mai prietenoase și cu titlurile competitive, unde e nevoie de framerate-uri mai mari și timpi de răspuns cât mai mici. Seria Call of Duty, de exemplu, are de câțiva ani un mod de randare la 120 fps.
Longevitatea scăzută: O consolă de jocuri, fie ea Xbox Sau Playstation, îți garantează că vei putea juca orice pentru cel puțin 6 – 7 ani, în timp ce în cazul unui PC vei fi nevoit să schimbi placa video în maxim 3 ani. Nu mă credeți? Doar analizați cerințele de sistem și benchmark-urile pentru ultimele jocuri lansate. RTX 3080 sau Radeon RX 6800 XT, GPU-uri foarte scumpe, considerate de top în urmă cu doar doi ani, de abia dacă mai pot face față ultimelor titluri, iar asta la rezoluție 1440p și cu upscaling DLSS sau FSR, nicidecum 4K nativ, ultrawide sau detalii ultra. Sigur, o consolă nu-ți va oferi fidelitate grafică și framerate-uri precum un PC de gaming de ultimă generație, însă vei avea parte de o experiență foarte consistentă pe toată durata de viață a acesteia.
Nu ai nevoie de cunoștințe tehnice avansate pentru a te juca pe console: În cazul PC-urilor trebuie să fii foarte bine informat, să te uiți mereu pe review-uri și teste înainte să faci o achiziție și să te ocupi de Windows, actualizări și drivere. La console e mult mai simplu. Deși privit ca un dezavantaj de mulți, în cazul consolelor nu ai atât de multe opțiuni, fiind doar câteva modele disponibile. Însă ai un mare avantaj: știi din prima că te poți juca absolut orice joc lansat și nu ai grija cerințelor de sistem sau a setărilor grafice complexe.
Voi ce părere aveți? Mai merită să cumperi un PC de gaming în 2024?
Eu nu am nici o părere pentru ca eu nu ma joc … eu muncesc 🙂
Doar nu muncești 24 din 24 . Din când în când merge 1 ora de gaming
unu la comentarii nu are nici o parare, dar…. :))
Ai raspuns ca un adevarat roman!
Un articol foarte bine gândit,un singur lucru ar mai fi de spus și acela ar fi costul jocurilor care la consola devine din ce in ce mai mare plus că acum că sa te joci îți mai trebuie și gamepass și uite așa diferența dintre consola și PC numai este atît de mare
Da, poate prețurile la jocuri cresc dar în mare parte din cazuri jocurile pe care le găsiți pe consolă sunt disponibile și pe PC și sunt cam la fel la preț.
Strict pentru gaming posibil sa ai dreptate. Daca mai si muncesti….Cu PC-ul faci bani si-i investesti in componente noi :))
Doua articole mai jos – scad preturile la procesoare AMD 🙂
Cel mai corect comentariu, un PC e folosit în realitate în multiple sarcini, mult mai multe decât o consolă, mai ales că e folosit și la productivitate ceea ce e de ajuns ca să fie considerată alegerea corectă față de o consolă.
Exact la asta ma gandeam si eu. Cand cumperi un PC strict pentru gaming? Niciodata! Cu siguranta il vei porni ca sa faci si altceva cu el.
Daca vrei numai sa te joci, atunci ai 13 ani si iti cumpara parintii PC-ul.
Îmi cumpăr un PC mai puțin pretențios care să mă ajute să-mi fac treaba cu care cîștig bani și cu diferența îmi iau o consolă de jocuri. Și pentru că scot bani cu PC-ul pot schimba consola la 7-8 ani în loc de placă video, procesor etc. la fiecare 3 ani. Ies mult mai convenabil, cu tot cu abonament Game Pass, și fără bătăi de cap cu crash-uri și alte mizerii.
Ca si gamer prefer PC si gamepad Razer [ inovatia Razer este foarte buna ] si exclusivitati de la Sony . E bine sa ai un PC bun sau de top si o consola . La PC grafica mult mai buna , jocurile sint mai ieftine ,poti astepta ultimele noutati sa mai scada pretul sau prinzi reduceri .Sint avantage si dezavantage si la PC si la console , la PC esti interesat de configuratie in timp ce la console nu conteaza , jocurile pentru console sint mai bine optimizate fiind un singur procesar la toate consolele ,normal ca merge mult mai fluid jocul . Personal folosesc de ani buni gamepad la PC [ fara mouse si tastatura in jocuri ] . Pentru mine ca si gamer conteaza grafica si fluiditatea jocului ca sa fiu multumit . O parere personala a unui gamer care prefera sesiuni de gaming de minim 4 ore in single player [ povestea si actiunea fac totul ] . The Passions Of Games . Poate in viitor jocurile vor fi in cloud si vor fi jucate de pe un simplu TV sau altceva .
Eu ca și gamer ocazional nu vad pentru ce as da banii pe un PC de gaming… Fiind gamer ocazional cu siguranta nu vreau nici consola… Momentan am un laptop de gaming, pe el lucrez și fac cam toate activitățile + ocazional gaming.
O sa ziceți, bine, dar nu poți face upgrade la GPU în timp… Asa și este, dar cu siguranță RTX 4060 care îl am și în 5 ani sigura va rula jocuri în FHD dară probleme
In privinta investitiei iti dau dreptate – o consola nu costa nici cat o placa video medie pentru gaming, dar cine joaca strategie nu prea o poate face pe consola, plus playeri care se plang online ca sunt batuti pentru ca ei joaca pe controller nu tastatura :)) Jocurile portate – rar care se lanseaza cu mici probleme, majoritatea au probleme serioase.Ex. Ultimul joc portat cumparat de mine Horizon Zero Dawn Remastered, dupa 2 patchuri inca se blocheaza chiar si la accesarea meniului, plus buguri cat cuprinde, toate caracterele transpirate si in zone cu zapada, le sclipesc fetele ca licuricii.Ceea ce spui este un inceput pentru cine incepe acum sa joace, daca ai o colectie stufoasa pe Steam, sa mai cumperi si jocuri/abonament consola care nu mai sunt ieftine …
Comparația pe care o faci are sens numai dacă ești un user debutant, complet noob in ale PC-ului și nu ceri ajutor de la cunoscători. O placa rtx 3060 o scoți second hand la 1000 lei și te poți juca cam orice. Mai pui un procesor in urma cu 2 generații și poți scoate o configurație decenta la 2500 lei sa joci orice nouă apariție în materie de jocuri. Modding e cu mult mai ușor pe PC. Poti instala o tonă de jocuri emulate imposibil de rulat pe console ca sa nu mai zic de jocurile gratis/pirate/abandonate care există doar pe PC. Plus că poți face aproape orice pe PC in timp ce opțiunile tale sunt brusc foarte limitate pe console.
Cu RTX 3060 nu te joci mai nimic. E o placă foarte slabă.
Răzvan Balica, asta e o afirmație extrem de superficială, scrisă de dragul conversației.
RTX 3060 nu e deloc o placă foarte slabă, majoritatea jocurilor se pot juca la detalii high, dar pe rezoluție Full HD sau WQHD, adică așa cum au majoritatea utilizatorilor rezoluția monitoarelor pe care le folosesc.
Ideea e ca acea placă video ajută un PC la multi tasking mult peste ce poate orice consolă, nu poate fi judecată strict ca unealtă de gaming.
Nu putem pune in aceeasi oala un PC si o Consola, total 2 lucruri diferite. PCul este multitasking. Consola doar cu amicii si o bere langa, never alone
Dacă este să o luăm pe partea de multitasking xbox-urie series S și X au acest lucru, pe lângă asta le poți atașa un mouse și o tastatură și așa îți poți transforma xbox-ul într-un PC.
Nu am citi nicio litera in afară de titlu. Mi se pare timp pierdut. Nu apucăm noi in viața asta să fie consola mai bună decât PC-ul. PC-ul poate fi modificat piesă cu piesă să fie adus „la zi”. Poate fi reparata infinit mai ușor decât consola. Pot fi adăugate componente hardware care să-l facă mai puternic. Nu plătești abonament „de fraier” doar ca să poți să te joci online un joc deja cumpărat. La PC poți să adaugi o cască VR (majoritatea) și să te bucuri de jocurile deja cumpărate care au această opțiune. In fine. Ideea este că nu se compară cele două, PC și consolă. Fiecare are plusuri și minusuri. Dar, dacă tot comparăm mere cu pere, PC-ul este o opțiune infinit mai bună. Dar nah… Trebuia să scrii și tu un articol pe ziua de azi. Repet, nu știu cât de bun sau nu este acesta, și nici nu-mi voi pierde timpul să-l citesc.
N-ai citit dar ai păreri.
Aham, PC-ul il poti schimba piese cu piese, adica altul, nu piesa cu piesa.Daca ai ratat 2 generatii de procesor automat placa baza, procesor si memorii schimbate.Adevarul ca poti pastra carcasa daca ti-e draga.Si eu joc pe pc, nu-mi plac consolele, dar daca trageai cu ochiul putin, citeai ca o consola este mai ieftina nu mai buna decat PC-ul.App.Cum ti se par jocurile noi, sau cele portate – nu cumva neterminate, pline de buguri ?
Vad aici păreri și păreri. Adevărul este ca o consola e buna la gaming comod pe canapea.. și cam atât. După cum a spus cineva mai sus, un PC e mult mai fiabil. Înlocuiești componente pt upgrade, etc. Și dacă iti iei un cpu bun, nu îl schimbi 10 ani. Eu încă am un i7 gen 4 cu gtx 1070 și nu exista joc sa nu îl pot juca pe med/high.
Plus ca un PC face mult mai multe decât o consola. Asa ca pupatorii sa își vadă de treaba.
Apropo, am și PC și XBox, și am avut și un ps4, deci nu vorbesc lemne.
Asa ca:
Consola=gaming comod și rapid (dai drumu la consola, iti alegi jocu si dai play)
Pc=gaming mai ieftin (sau gratis :-D, după caz), 144/250 fps, 4k, ray tracing, VR, etc.
Consola încă visează la astea.
La urma urmei e și după gusturi.
Pentru mine nu pot pune egal intre (mouse + tastatura) si controller. Doua experiente foarte diferite.
Sa compari Pc-ul cu o consola e ca si cum ai compara masina cu bicicleta !
Pc-ul chiar daca ,costa cu mult mai scump cum spui , poti face o gramada de lucruri cu el in afara de gaming, + ca daca il faci blana cu piese de ultima generatie te tine minim intre 7 si 10 ani .
Eu deja am ajuns cu al meu in momentul ala in care trebuie sa il schimb total .
6700k, 750TI,32GB Ram DDR 4 .
Deocamdata astept RTX 5080 sa iasa in Ianuarie , procesorul numai ce s-a lansat 9800X3D , 32 sau 64GB de ram DDR5 , NVME 4TB gen5 .
Ma astept ca la configuratia asta sa nu ii fac niciun upgrade cel butin 7 ani .
Am si PS5 standard cu disc , pe care il deschid sa ma joc 10% fata de PC
nimeni, nimic de moduri?
pentru mine acesta e cel mai important avantaj al PC-ului
jocurile pot fi modificate de comunitate, gameplay si/sau vizual/audio , transformand un joc mediocru, plin de buguri in ceva extraordinar
dar, intr-adevar, asta nu e pentru oricine, cere timp si/sau cunostinte peste baza
Am un PC care la vremea lui a fost top for gaming, încă îl duc balamalele pt lucru doar că îl deschid foarte rar, asta pt că am un laptop pe care îmi fac documente, editare foto sau video. Dețin o consola mai veche însă o pornesc destul de rar și mă bucur de jocuri chiar daca nu sunt de actualitate, importanta este doza de fun și să apreciezi ceea ce ai. Mi-aș dori ultima consola de la Sony însa mai are de așteptat, mai ales știind că va strânge praf precum surata mai veche. Have fun!
La mine laptopurile aduna praf și le găsesc cu bateriile moarte. Nu îmi place sa folosesc laptop. În PC investesc o data la câțiva ani și e ok.
Ca la majoritatea opiniilor nepopulare, problema este mai complexa iar simplificarea din titlu nu se potriveste cu realitatea. In acest caz, depinde de ce ecran ai placerea/posibilitatea sa folosesti. De exemplu, personal prefer monitorul de la PC si de aici rezulta ca prefer sa investesc in PC periodic, la fel ca Ninu. Daca insa as fi mai mult pe drumuri m-as orienta catre un laptop. Cat despre console numai de bine, sa stea la cine vrea asa ceva. Ca sa nu mai zic ca o consola cere un TV mare care da afara din sufragerie bibliotecile si implicit cartile.
Opa, aici cred ca e un subiect important!!!
1. Cate persoane sub 40 de ani stiti sa aiba biblioteci cu carti?
2. Din aceste persoane, cate citesc cartile alea si nu le au asa doar ca sa prinda praf?
Am bagat peste 8000 de euro intr-un PC cu maximum posibil la componente de performanta, nu m-am uitat la bani, pana si mousul cu tastatura au fost in total patruj de milioane. Are baiatu de unde. Ma joc ocazional 4-5 ore pe saptamana, dar altceva e sa rulez pe monitor de 4k OLED cu calitatea data de un 4090 (si in ianuarie 5090) un titlu si sa am placerea gamingului single player la cei mai inalti parametri vizuali, ca nu imi plac alea online. Altceva nu fac cu pc-ul decat jocuri si playlisturi de youtube. La un sistem care si ala separat a fost vreo treij de milioane da se aude tambal. Eu zic ca s-a meritat sa dau atat pe el si ca nu ma doare capu orice joc apare rulez in blana mult timp de acum incolo.