
Disponibilă de ceva timp pentru abonații Orange și Yoxo, tehnologia eSIM ajunge într-un final și pentru posesorii de cartele preplătite. Astfel, prin intermediul magazinului online Orange, pot fi achiziționate acum cartele digitale, fără a fi necesară deplasarea într-un magazin fizic. În plus, cei care aleg această metodă de conectare în locul unei cartele fizice primesc automat 1 TB de trafic de date la viteze 5G, valabil un an de la momentul activării.
Desigur, opțiunea eSIM nu este disponibilă doar pentru cei care achiziționează un nou pachet prepay, ci și pentru utilizatorii existenți, însă momentan nu este clar dacă migrarea la eSIM se poate realiza online sau doar în magazin. Oricum ar fi, opțiunea este binevenită, mai ales că este complet gratuită.
Singurul dezavantaj e că opțiunile prepay sunt ceva mai scumpe decât abonamentele. O opțiune cu 5 euro credit costă în realitate 6 euro, din cauza TVA-ului, iar prețul final se calculează utilizând cursul de vânzare al ING, plus o marjă de 10%. De pe site-ul Orange: „Prețul de achiziție se calculează înmulțind valoarea cu cursul de schimb valutar, la care se adaugă TVA 19%. Cursul de schimb valutar la care se va face achiziția este reprezentat de valoarea cursului de vânzare ING Bank postat pe site-ul băncii, în secțiunea dedicată cursului valutar (standard) pentru persoane fizice, în ziua lucrătoare anterioară zilei emiterii facturii, la ora 15:00, plus un procent suplimentar de +10%.” Astfel, o cartelă preplătită, indiferent de format, ajunge să coste aproape 34 lei, iar reîncarcările ulterioare au același comision de 10%.
Din punctul meu de vedere, oferta Yoxo este mult mai avantajoasă. Pornește de la 19 lei și oferă internet nelimitat, însă are dezavantajul plăților recurente obligatorii, fiind similară cu un abonament.







Lasa un comentariu!