Site icon Arena IT

Orange mărește prețul abonamentelor, încă de la început de an

Orange a ieșit foarte bine în sondajul lui Darius de aici, dar chiar și așa, au fost destui abonați care au menționat că operatorul portocaliu obișnuiește să crească costul abonamentelor oferite destul de des.

Asta m-a pus pe gânduri, mai ales că am primit același tip de răspunsuri și la articolul meu, cu privire la ofertele de portare ale Orange, așa că am căutat pe internet informații. Așa am ajuns la această postare de pe comunitate Orange, datată fix în ziua acelui articol. 🙂

Practic, din al doilea trimestru al anului acesta, abonații Orange vor plăti cu 2 euro în plus pentru serviciile de internet fix, de TV și de telefonie mobilă!!! Partea bună este că aveți la dispoziție 30 de zile pentru a decide ce faceți – acceptați noile termene sau renunțați la abonamente.

Este interesant de urmărit cum vor fi tratați cei care au semnat deja contracte la portare, unde au un anumit discount sau preț agreat din start! Bine, ar fi interesant să vedem și cum ar varia răspunsurile la sondajul lui Darius acum, după acest anunț!

Sunt printre voi cititori care au primit notificarea?

Exit mobile version