Sony si-a lansat ultima consola portabila, PlayStation Vita, pe data de 17 decembrie 2011. Insa numai Japonia, Coreea de Sud, Taivan si Hong Kong s-au bucurat de ea de Craciun. Restul lumii a trebuit sa astepte pana pe 22 februarie 2012 pentru a se juca la un astfel de dispozitiv.
Iar pentru cine nu mai tine minte, vorbim despre o consola de 182*84*19 mm si 260 de grame, cu un touch screen capacitiv Super AMOLED de 5″ (12.7 cm), 960*544 pixeli si 16M culori. Ea la interior ascunde un procesor quad core ARM Cortex A9 cuplat cu 512 MB de RAM, si un GPU PowerVR SGX543MP4+ (si el quad core) cu 128 MB memorie video dedicata.
Utilizatorul, pe langa touch screen, pentru control mai are la dispozitie o serie de butoane, doua mini joystick-uri analogice, senzori de miscare si un touchpad pe spate. In rest gasim si doua camere, una in fata si a doua in spate, amandoua de 0.3 MP, si conectivitate Wi-Fi b/g/n, Bluetooth 2.1 si optional 3G + GPS.
Interfata a fost denumita LiveArea, iar jocurile sunt de aceasta data disponibile pe un nou card de memorie, proprietar, considerabil mai scump, cu capacitati intre 4 GB si 32 GB. Si ca alt aspect negativ, bateria acum nu mai poate fi detasata, si este suficienta pentru 3 – 5 ore de joc, sau 5 ore de filme sau 9 ore de muzica.
PlayStation Vita nu s-a vandut prea bine in Japonia si Asia de Est, ajungand in cateva zile ca numar de unitati comercializate sub vechiul PSP, insa de cand a trecut si la SUA si Europa, lucrurile s-au mai indreptat. Sony ne anunta ca au depasit pragul de 1.2 milioane de console si 2 milioane de jocuri vandute deja.
Pretul unei PS Vita este de 250 $ pentru modelul normal, si 300 $ pentru cel cu 3G. La noi cele doua versiuni costa 1070 lei si respectiv 1370 lei.