Articolul de săptămâna trecută a născut tot felul de reacții, cea mai interesantă fiind al lui Daniel Bis, care a chestionat validitatea teoriei conform căreia, lumina este ceal mai rapid element din Univers.
În acest contect am aflat că, în 2017, oamenii de știință au observat o coliziune spectaculoasă a două stele neutronice care au aruncat un jet de radiații atât de puternic încât NASA spune că energia eliberată a fost „comparabilă cu cea a unei supernove”, potrivit unui comunicat de presă al agenției.
Nimic nou, până acum veți spune. Doar că, NASA a decopirt ceva intrigant: lucruri care par să călătorească mai repede decât lumina – ceea ce, desigur, este imposibil. Dar nu vă faceți griji. Există o explicație perfect rezonabilă.
Evenimentul, denumit GW170817, este ceea ce se numește o fuziune binară de stele neutronice. Pentru a nu vpă pierde de tot și ținând cont că mi-a explicat și mie fiu-miu, aflați că stelele neutronice sunt nucleele prăbușite ale unor stele cândva masive și unele dintre cele mai dense obiecte din univers. Potrivit NASA, doar o singură linguriță de materie dintr-una dintre ele ar cântări patru miliarde de tone pe Pământ.
Cu o asemenea densitate de nebănuit vine și o gravitație mare – suficient pentru a atrage două dintre aceste stele neutronice împreună într-o coliziune explozivă care a lansat în spațiu unde gravitaționale și radiații gamma, fiind pentru prima dată când oamenii de știință le-au detectat pe amândouă de la o fuziune de stele neutronice, spune NASA.
Telescopul spațial Hubble a observat cum cele două stele neutronice s-au prăbușit într-o gaură neagră în urma exploziei. În jurul găurii negre s-a format apoi un disc, care a proiectat jeturi incredibil de rapide de materie în spațiu. Combinându-și descoperirile cu cele ale Fundației Naționale pentru Știință, oamenii de știință au reușit să reconstituie evenimentul cu o precizie extremă – inclusiv viteza cu care se mișcau jeturile de materie.
Inițial, din observațiile Hubble, se părea că jeturile se deplasau cu o viteză de șapte ori mai mare decât cea a luminii. Bineînțeles, acest lucru este imposibil, după cum am aflat de la școală sau de prin emisiuni TV.
Oamenii de știință atribuie această discrepanță unui fenomen cunoscut sub numele de mișcare superliminară. În esență, deoarece jetul se apropie de planeta noastră cu aproape viteza luminii, spune NASA, lumina pe care o emite în punctele ulterioare are de parcurs o distanță mai mică de fiecare dată, ceea ce face să pară că se mișcă mai repede decât este în realitate.
Cu ajutorul unor calcule suplimentare, oamenii de știință au descoperit viteza reală: cel puțin 99,97% din viteza luminii – ceea ce, ca să fim corecți, este cam pe acolo… 😛
După cum spuneam și în articolul anterior, este destul de important să recunoaștem că teoriile pe care le cunoaștem acum pot fi invalidate relativ ușor de unele ulterioare!
In principiu parerea mea este ca viteza luminii poate fi depasita.
Desi nu exista dovezi sau teorii solide, eu merg pe urmatoarele argumente/principii:
– intotdeauna apare/descoperi ceva mai bun, mai tare, mai rapid, mai ieftin, etc si este doar o problema de timp
– teoriile, experimentele, aparatele de masurat pot fi viciate de diferite erori, deci ceea ce stim azi cu „siguranta” de 100% dovedit stiintific, maine s-ar putea demonstra ca e total fals si undeva s-a comis o eroare: de la o formula, instrument, conditii de testare si masurare, etc
– totul este finit (inclusiv Universul, dar imposibil de cuantificat pentru ca nu il putem observa in intregime)
O alta dilema a mea este TIMPUL.
Am fost fascinat de filme cu calatorii in timp.
Cum ar fi sa te intorci in timp si sa „repari” greselile facute in trecut?!
Desi este un subiect controversat, parerea mea este ca calatoria in timp (in trecut sau in viitor) nu este posibila.
Asta pentru ca pur si simplu TIMPUL nu exista, este doar o conventie pentru definirea unui eveniment: viteza raportata la spatiu.
Asa cum banii nu exista in realitate, sunt doar o conventie pentru substituirea unui produs.
Desi a pornit de la o corespondenta fizica intre bani si aur, azi nu mai exista aceasta corespondenta si teoretic banii reflecta starea economiei.
Iar inflatia nu este decat modalitatea de reglare a paritatii intre cantitatea de bani si bunurile aflate in circulatie.
Hmmm, asta cu calatoria in timp, e tricky, si imposibila, daca ma intrebi 🙁
Nu, nu te intreb.
Dar e bine de stiut cu cine am de-a face: cu un atemporal 🙂
in afara universului sigur viteza e infinita sau macar alta. deci trebuie sa ne „demagnetizam” de univers si trecem prin el instant.