Dezvăluit oficial zilele acestea la Computex, Radeon RX 9060 XT va ajunge în magazine în două săptămâni. Va concura cu NVIDIA RTX 5060 Ti și va fi disponibil în variante cu 8 GB și 16 GB VRAM la prețuri de 299 dolari, respectiv 349 dolari.
În materie de dotări, GPU-ul are la bază die-ul nou Navi 44 și aduce 2048 de unități de procesare shader, 32 acceleratoare RT și 64 acceleratoare AI. La fel ca modelul de top RDNA 4, RX 9060 XT este realizat prin procesul TSMC pe 4 nm, iar în materie de frecvență poate urca până la 3.1 Ghz în boost. Memoria RAM are capacitate de 8 GB sau 16 GB și este de tip GDDR6 pe bus de 128 biți și cu lățime de bandă de 20 Gbps. Consumul declarat este de 150 W pentru varianta cu 8 GB RAM, respectiv 182 W pentru cea cu 16 GB RAM, iar alimentarea se realizează printr-un singur conector PCIe cu 8 pini.
Cât despre performanță, AMD declară că noul GPU mid-range în configurația cu 16 GB RAM este, în medie, cu 6% mai rapid decât NVIDIA RTX 5060 Ti, fiind totodată și mult mai accesibil. NVIDIA RTX 5060 Ti costă 379 dolari și 429 dolari pentru variantele cu 8 GB, respectiv 16 GB memorie RAM, în timp ce AMD oferă noile modele mid-range la prețuri cu 79 dolari mai mici. Astfel, conform AMD, raportul preț/performanță al noului model de mijloc este cu 15% mai bun față de ce oferă rivalul NVIDIA.
În teorie, pe baza dotărilor și a rezultatelor comunicate de AMD, Radeon RX 9060 XT ar trebui să se comporte similar cu Radeon RX 7700 XT și cu 35 – 40% mai slab decât Radeon RX 9070 XT, ceea ce nu e rău deloc având în vedere prețul care este cu 50% mai mic.
AMD a profitat de ocazie și a înțepat NVIDIA, susținând că nu va încerca să inducă în eroare consumatorii prin manipularea reviewerilor și impunerea unei perioade de testare foarte scurte. Va livra către presă sample-uri pentru ambele variante începând cu prima jumătate a săptămânii viitoare, iar embargoul va fi ridicat în ziua lansării. Totuși, pe parcursul evenimentului de lansare, AMD a insistat mai mult pe varianta cu 16 GB RAM, încercând să ascundă limitările celei cu 8 GB RAM. În ceea ce privește prețurile la raft, cel mai probabil acestea vor fi mai mari decât cele sugerate, însă adaosurile practicate de partenerii AMD ar putea fi mai mici decât cele practicate pentru GPU-urile NVIDIA.
Via Techspot








Lasa un comentariu!