Are fiică-mea un laptop Lenovo IdeaPad 320-15ISK cu procesor Intel Core i3-6006U 2.00GHz, cu display de 15.6 inci Full HD, 4GB, 500GB, Intel HD Graphics, Windows 10 Home, Coral Red. Țineți minte – Coral Red!
Pentru că da, când iei laptop fetiței de 10 ani, musai trebuie să fie culoarea potrivită. Doar că nu l-a prea folosit până la pandemie și școala online. Se mai uita la un film, mai făcea un mic proiect pentru școală, îl mai luam noi, părinții, pentru uz personal, dar mai mult a stat. Așa că nu m-am stresat cu privire la performanțele lui, deși m-a costat 2200 lei la vremea respectivă.
Doar că, dupa un an de utilizare intensă a venit prunca la mine să îmi arate că merge extrem de lent. Așa că, m-am pus pe căutat un nou laptop, cu SSD, minim I3, display mai mare și, de data asta, nu musai roșu.
Pentru că îmi știu limitele, am ajuns să îmi întreb cumnatul ce model recomandă iar el mi-a recomandat… un SSD. Și anume, un Kingston A400, 480GB, 2.5″, SATA III. Zis și făcut, l-am comandat, iar el l-a montat. Da, puteam face și eu asta, că doar sunt tutoriale pe internet, doar că voiam să nu fie ca în bancul cu tehnicianul auto român, care demontează o Dacie 1310 și, când o remontează, îi rămân piese și pentru un Lăstun. 🙂
După ce l-am pornit prima dată, am fost exact ca nenea ăsta de mai jos:
Acum, pentru cei care sunt extremd e dornici să îmi explice ce zgârcit și atehnic sunt, le doresc numai bine. Prefer să refolosesc ce am, cât timp nu am musai nevoie de ceva cu adevărat mai bun, mai nou sau mai altfel. Pentru restul, vă recomand cu tărie un update de la HDD la SSD, dacă sunteți în aceeași situație ca mine.
Am și eu un laptop mai vechi pe care ar trebui să îl reînvii, pentru tata, însă mi-ar trebui un încărcător mai întâi. Acum că citesc asta, mă gândesc că un SSD i-ar prinde bine.
Ala chiar nu este un laptop vechi. Sa vezi cand imi vin clienti cu thinkpad cu core2duo si hdd de 160Gb, ddr2. Le pui ssd si 4gb ram…se simt ca un batranel in rollercoaster.
pune-i si RAM la capacitatea maxima suportata, schimba pasta de la procesor, si sufla-l cu aer comprimat pe interior
Da da. Uite asa le strica toti. Pun pasta termica de 10 lei, cea originala e foarte buna chiar si dupa 2 ani de utilizare. Sufla cu aer comprimat ca sa zbori palele de la cooler. Cele mai bune idei.
Alinsicilianul, spui tu ceva dar exagerezi. Exista pasta de calitate, daca tu iei de 10 lei… de atata e buna. Apoi cu compresorul poti sa zbori linistit ventilatoarele de la locul tau, daca esti bou. Poti sa suflii din departare si te apropii unde e cazul. As fi atent cand suflii la inceput sa nu arunci condensul pe placa de baza. Am patit-o…. Not funny. Daca nu te pricepi sa cureti un laptop, lasa pe unul care se pricepe si nu se va strica.
Am acasa un Fujitsu Siemens cu procesor Intel Pentium M si 1GB SD RAM DDR1 sau 2 nici nu mai retin. I-am pus un SSD de 120 de GB si e cu Windows XP. Pana acum 1 an il folosea mama sa caute retete culinare pe net si pentru Facebook. Acum s-a obisnuit cu telefonul si nu l-a mai pornit, dar laptopul inca merge! Cred ca il fac piesa de muzeu.
La toate laptopurile vechi procesorul nu este depasit pentru task-uri uzuale, de regula sta in iowait mare asteptand dupa HDD.