La mai bine de patru ani de la debutul modelelor Meshify din a doua generație, Fractal reîmprospătează într-un final gama și introduce seria Meshify 3. Aceasta este disponibilă în două dimensiuni: standard, practic mid-tower compact, respectiv XL, adică full tower și cu opțiuni aproape nelimitate în ceea ce privește compatibilitatea hardware. Noile modele sunt disponibile într-o sumedenie de variante: cu sau fără iluminare RGB și cu panou lateral solid sau din sticlă securizată.
După cum poate ați intuit deja, modelul Meshify 3 XL RGB, care face subiectul acestui articol, este proiectat mai ales pentru configurațiile high-end, având capabilități de ventilație superioare, suport pentru radiatoare de până la 420 mm și compatibilitate cu plăci video extrem de voluminoase. De asemenea, în premieră pentru o carcasă Fractal, modelul XL oferă posibilitatea montării pe lateral a unui radiator sau a unor ventilatoare de 140 mm, îmbunătățind astfel considerabil opțiunile de răcire. În plus, varianta testată sosește cu trei ventilatoare RGB, vizibile prin panoul mesh frontal, iar asta la o diferență mică de preț față de modelul fără iluminare. După cum veți descoperi în rândurile ce urmează, Meshify 3 XL este una dintre cele mai versatile și echilibrate carcase premium de pe piață, oferind atât compatibilitate hardware extinsă, cât și temperaturi excepțional de bune.
Specificații Fractal Meshify 3 XL RGB:
| Dimensiuni | 575 x 245 x 515 mm |
| Plăci de bază suportate | E-ATX (330 mm), ATX, mATX, ITX, EE-ATX, SSI-EEB, SSI-CEB |
| Bay-uri pentru unități de 3.5″/2.5″ | 2 x 3.5″ + 2 x 2.5″/3.5″ + 1 x 2.5″ |
| Lungime maximă sursă | 230 mm |
| Lungime maximă placă video | 512 mm |
| Înălțime maximă cooler | 182 mm |
| I/O | 1 x USB Type-C 20 Gbps, 2 x USB 3.0, 1 x combo jack, buton power |
| Sloturi ventilatoare | 3 x 120 mm sau 2 x 180 mm frontal (3 x Momentum RGB 140 mm preinstalate), 3 x 120/140 mm în plafon, 1 x 120/140 mm în spate, 3 x 140 mm pe lateral (nu suportă 120 mm fără prezența unui radiator). |
| Opțiuni montare radiatoare | până la 280/360 mm frontal, până la 360/420 mm în plafon, până la 140 mm în spate, până la 360 mm lateral |
| Sloturi de expansiune | 7 |
| Panou lateral | realizat din sticlă securizată sau metalic |
| Filtre de prafsu | sursă |
| Culori disponibile | Black Solid (fără panou din sticlă), Black TG Light Tint, White RGB TG Clear Tint, Black RGB TG Light Tint, Ambience Pro RGB White TG Clear Tint, Ambience Pro RGB Black TG Light Tint |
| Altele | ventilatoare conectate în mod daisy chain, iluminare RGB controlată prin ARGB sau prin controller (varianta Ambience Pro) |
Ambalaj și accesorii
Fractal Meshify 3 XL sosește într-o cutie de carton simplă și este foarte bine protejată la interior prin două straturi groase de spumă pentru absorbția șocurilor. În materie de accesorii, nu primim nimic deosebit, ci doar șuruburile pentru instalarea plăcii de bază, a unităților de stocare și a sursei, două seturi de garnituri pentru atenuarea vibrațiilor de la HDD-uri, câteva coliere din plastic pentru prinderea cablurilor, respectiv un ghid sumar de instalare.
Exterior
Din punct de vedere al design-ul exterior, Meshify 3 XL se prezintă foarte similar cu modelul precedent din serie, având o construcție minimalistă, dar și în același timp solidă și funcțională. După cum sugerează și denumirea modelului, secțiunea frontală este acoperită de un panou perforat mesh, ușor ieșit în relief și cu forme neregulate, care are rolul de a asigura un airflow cât mai bun. De asemenea, în contextul creșterii cerințelor de ventilație pentru hardware-ul modern, panoul de pe secțiunea superioară beneficiază acum de aceeași structură mesh precum cel frontal, iar pentru prima data pentru o carcasă Fractal găsim sloturi de ventilatoare și pe lateral.
Fiind vorba de un model XL, dimensiunile sunt considerabil mai mari decât ale modelului standard, putând fi încadrate în zona full tower. Carcasa măsoară 575 mm lungime, 245 mm lățime și 515 mm înălțime, iar în cazul variantei testate cu sticlă securizată și iluminare RGB greutatea este de 10.9 kg. La fel ca pe celelalte carcase din seriile premium de la Fractal, calitatea materialelor utilizate în construcției este peste medie, însă parcă nu mai este la fel de bună ca pe modelele de acum câteva generații, producătorul făcând unele concesii pentru a reduce costurile. Față de modelele din seria Define 7, de exemplu, grosimea tablei a fost redusă, astfel că unele secțiuni metalice și panouri pot fi îndoite cu mare ușurință. Totuși, această situație nu este specifică doar carcaselor de la Fractal, ci aproape tuturor producătorilor, iar în raport cu celelalte opțiuni de pe piață, Meshify 3 XL aduce o construcție de o calitate excelentă, împreună cu un design impunător și funcțional. De asemenea, e de apreciat că în locul thumbscrew-urilor primim fixare toolless pentru ambele panouri laterale, precum și un cadru metalic pentru cel din sticlă securizată, menit să-i crească rezistența structurală. În plus, de această sunt disponibile și variante cu iluminare RGB, cum este cea testată, producătorul suedez renunțând la unele fixații din trecut și aliniindu-se mai mult cu tendințele actuale.
Trecând la analiza în detaliu a construcției, panoul frontal se detașează foarte ușor, fiind susținut prin câteva clipsuri, iar sub el găsim cele trei ventilatoare Momentum 14 RGB de 140 mm.
Din păcate, din considerente estetice și de ventilație, acesta nu dispune de filtru de praf.
Totuși, având o construcție simplă, fără alte elemente intermediare, este ușor de curățat, iar la nevoie poate fi chiar spălat.
De asemenea, pe latura din spate observăm și prezența unui capac care acoperă șuruburile din zona sloturilor de expansiune, precum și trei velcro strap-uri pentru susținerea cablurilor.
În partea posterioară a carcasei dăm de cele șapte sloturi de expansiune și de slotul de ventilator de 140 mm.
Panoul lateral posterior beneficiază de un sistem de prindere toolless și este perforat pentru ventilatoarele sau radiatorul lateral. Perforațiile sunt subtile și se îmbină perfect cu design-ul carcasei, iar în același timp par a fi foarte permisive în ceea ce privește airflow-ul.
La fel ca panoul de pe partea frontală, cel superioare aduce o structură mesh, însă sistemul de prindere este diferit, fiind prin glisare și având un pull tab din imitație de piele în partea din spate.
Cât despre caracteristicile de ventilație ale panoului superior, acesta este foarte permisiv în ceea ce privește airflow-ul, însă, din nefericire, nu dispune de filtru de praf. Prin urmare, praful se va acumula destul de repede în carcasă, mai ales dacă pozițiile din plafon nu sunt ocupate de un radiator sau de ventilatoare.
Deși dimensiunile lui Meshify 3 XL sunt considerabil mai mari decât ale modelului compact, elementele de conectică sunt identice. Astfel, de la stânga la dreaptă găsim combo jack-ul audio, un port USB 3.0, butonul de power, un alt port USB 3.0 și portul USB 3.1 Gen 2 Type-C. LED-ul de power este integrat la nivelul butonului, însă, la fel ca pe celelalte modele de carcase Fractal lansate în ultimii ani, lipsesc porturile USB 2.0 și butonul de reset. În ceea ce privește portul USB 3.1 Gen 2 Type-C, acesta poate livra viteze de transfer de până la 10 Gbps, iar în funcție de dotările plăcii de bază, poate oferi inclusiv încărcare rapidă pentru dispozitivele USB prevăzute cu standardul Power Delivery. Din punct de vedere calitativ, nu am niciun reproș – contactul la nivelul porturilor USB este ferm, iar butonul de power are un feedback tactil, plăcut la apăsare.
La baza carcasei dăm de cele patru piciorușe cu garnituri cauciucate, care sunt suficient de înalte cât să permită o ventilație foarte bună chiar și pe covoare groase, precum și un filtru de praf sub sursă – ușor de scos și curățat.
Interior
Meshify 3 XL suportă plăci de bază E-ATX, ATX, mATX și ITX, iar datorită spațiului interior mai mare decât al modelului standard, poate acomoda și plăci în format EE-ATX, SSI-EEB sau SSI-CEB, specifice workstation-urilor și serverelor. Cu alte cuvinte, carcasa este potrivită nu doar pentru configurațiile de gaming, ci și pentru stațiile de lucru de înaltă performanță, care, de regulă, nu pot fi integrate în carcase consumer grade. De asemenea, alte beneficii ale spațiului interior mărit sunt compatibilitatea extinsă cu componente de water cooling (radiatoare, pompe etc.), suportul pentru plăci video extrem de voluminoase, dar și spațiu adițional pentru cable management. În plus, pe seria Meshify 3 Fractal introduce pentru prima dată și un sistem de mascare al cablurilor, foarte util în contextul mănuchiului de cabluri ce ajunge la în zona din dreapta a plăcii de bază, precum și un decupaj lateral pentru radiatoare de până la 360 mm. În ceea ce privește decupajele pentru cabluri, acestea sunt puțin problematice de această dată: față de modelele anterioare de la Fractal, acestea sunt mult mai înguste pe shroud și în zona superioară, iar în cazul unor cabluri mai groase pot crea dificultăți de cable management. Totuși, exceptând această problemă, Meshify 3 XL aduce un design interior prietenos, permițând instalarea comodă a componentelor și chiar și a sistemelor de răcire de tip custom loop.
În configurația testată, Meshify 3 XL sosește cu trei ventilatoare Momentum 14 RGB de 140 mm preinstalate pe sloturile frontale, însă, din păcate, poziția din spate este lăsată liberă. Ventilatoarele sunt de foarte bună calitate, identice cu cele retail, pot opera la turații cuprinse între 350 – 1800 RPM și asigură un airflow de până la 74.39 CFM. În plus, acestea beneficiază de control PWM pentru turații, sunt foarte silențioase, având un nivel de zgomot de maxim 28 dBA și sosesc cu un sistem de iluminare RGB programabil bine pus la punct, perfect uniform, luminos și cu culori foarte vii.
Sunt prevăzute cu bearing-uri de tip True Fluid Dynamic Bearing, iar asta le asigură fiabilitate crescută, durata de viață fiind estimată la 90.000 ore, adică aproximativ 10 ani de funcționare continuă.
În plus, sunt prevăzute cu garnituri cauciucate pentru atenuarea vibrațiilor, iar în loc de fan hub au un sistem de conectare daisy chain, astfel că este necesară conectarea a doar două cabluri la placa de bază: unul PWM pentru alimentare și controlul turațiilor, respectiv unul ARGB pentru ajustarea iluminării. Carcasa mai este disponibilă și într-o variantă denumită Ambience Pro, care oferă iluminare suplimentară pe panoul frontal și pe shroud, precum și un controller dedicat pentru ajustarea mai precisă a iluminării. Bineînțeles, și prețul este unul pe măsură, Meshify 3 XL RGB Ambience Pro fiind cu aproximativ 30% mai scump decât modelul RGB testat. Totuși, dacă nu puneți prea mare accent pe LED-uri și efecte de iluminare, aș zice că varianta RGB TG e o alegere mai inspirată, fiind mai accesibilă și oferind fix aceeași construcție ca cea Ambience Pro.
Referitor la compatibilitatea hardware, Meshify 3 XL este una dintre cele mai versatile carcase de pe piață, putând acomoda orice placă video, surse extrem de mari, radiatoare voluminoase și chiar și sisteme de răcire custom loop complexe. Astfel, în partea frontală pot fi instalate radiatoare cu dimensiuni de până la 280 mm sau 360 mm, în timp ce în plafon pot fi montate radiatoare de până la 360 mm sau 420 mm, spre deosebire de Meshify 3 (non-XL) care acceptă doar radiatoare de până la 240 mm sau 280 mm pe această poziție. În ceea ce privește compatibilitatea cu plăcile video, putem considera că nu există nicio restricție, lungimea maximă permisă pentru GPU fiind de 512 mm (fără radiator frontal). De asemenea, un alt aspect important legat de compatibilitatea GPU-urilor este că Meshify 3 XL aduce un profil lat, astfel că panoul lateral nu apasă pe conectorul 12VHPWR atunci când este utilizată o placă video mai voluminoasă. Această situație am întâlnit-o pe modelul North în urmă cu câțiva ani și nu am putut utiliza cabluri brodate mai groase, însă în cazul modelului de față garantat n-o să aveți astfel de probleme. În eventualitatea în care nu sunteți interesați de sisteme de răcire pe lichid și preferați soluțiile de răcire pe aer, Meshify 3 XL asigură compatibilitate extinsă și la acest capitol, permițând utilizarea de coolere cu înălțimi de până la 182 mm. Practic, puteți utiliza orice cooler pe aer de pe piață, inclusiv unele extrem de voluminoase, cum ar fi Noctua NH-D15 sau Deepcool Assassin IV.
Shrould-ul pentru sursă este prevăzut cu perforații pentru ventilație, iar de această dată sosește și cu un air guide din plastic detașabil, care are rolul de a direcționa aerul de la ventilatorul de la bază către placa de bază și mai ales către placa video. La nevoie, acesta poate fi eliminat foarte ușor, fiind susținut de un singur thumbscrew. Totodată, la bază, în colțul din dreapta jos, găsim și o perforație de golire pentru configurațiile custom loop – foarte utilă în procesul de mentenanță.
În partea frontală pot fi instalate trei ventilatoare de 120 mm sau 140 mm, două ventilatoare de 180 mm sau un radiator de până la 280 mm sau 360 mm. Cât despre opțiunile de instalare, ventilatoarele pot fi montate pe partea exterioară a cadrului, cu șuruburile introduse din interior, așa cum vin preinstalate, în timp ce în cazul radiatoarelor, acestea trebuie fixate pe partea interioară. În funcție de grosimea acestora, lungimea maximă suportată a plăcii video va scădea.
Astfel, în cazul unui radiator de all-in-one obișnuit, care are o grosime de 52 mm cu tot cu ventilatoare, GPU-ul poate avea o lungime de maxim 460 mm. Însă cum (momentan) nu există plăci video cu această lungime, acest lucru n-ar trebui să reprezinte o problemă. De asemenea, faptul că shroud-ul nu se extinde până în partea frontală, fiind înlocuit de air guide-ul menționat anterior, nu există nicio restricție în ceea ce privește grosimea radiatorului.
În plafon pot fi instalate până la trei trei ventilatoare de 120/140 mm sau un radiator de până la 360/420 mm. Însă țineți cont că în cazul utilizării unui radiator de 280/420 mm cu grosime de 52 mm, înălțimea maximă a componentelor de pe placa de bază din zona superioară (module RAM, radiatoare etc.) nu poate depăși 40 mm. În general, elementele de răcire ale plăcilor de bază și mai toate modulele RAM de pe piață nu depășesc acest prag, însă anumite module RAM, cum ar fi G.SKILL TridentZ și Corsair Dominator, pot ajunge chiar și până la 55 mm, făcându-le incompatibile într-o astfel de configurație.
La fel ca modelul precedent din serie, Meshify 3 XL sosește cu un panou superior detașabil, prevăzut cu thumscrew-uri, care se scoate ușor și permite instalarea mult mai comodă a ventilatoarelor și radiatoarelor.
De asemenea, datorită acestuia, nu mai aveți bătai de cap nici cu rutarea cablurilor prin spatele radiatorului, iar tot procesul se simplifică foarte mult.
O noutate introdusă de Meshify 3 XL este reprezentată de sloturilor laterale pentru ventilatoare sau radiator. Acestea sunt acoperite din fabrică cu un panou de plastic, care se scoate foarte ușor și pot acomoda până la trei ventilatoare de 140 mm sau radiatoare de până la 360 mm. De ce doar 140 mm în cazul ventilatoarelor? Pentru că dimensiunile fizice ale bracket-ului și modul în care sunt realizate perforațiile pentru șuruburi nu pot acomoda ventilatoare de 120 mm. Poziția este una foarte bună în special pentru radiatoare – putem avea admisie pe față, iar aerul rece din exterior ajunge atât la radiator, cât și la placa video.
În partea din spate a carcasei găsim o poziție de 140 mm pe care puteți monta fie un ventilator de 120/140 mm, fie un radiator. Sloturile de expansiune sunt șapte la număr, însă, în configurația de fabrică, placa video nu poate fi montată pe verticală. În acest scop, Fractal pune la dispoziție adaptorul Flex 2, dar trebuie să aveți în vedere că acesta a fost lansat în urmă cu câțiva ani și nu a primit un refresh, așadar este capabil să opereze la viteze de maxim PCIe Gen 4. În plus, este și destul de scump, având un preț de aproape 400 lei la magazinele de la noi din țară.
Cum spuneam, modelul XL din seria Meshify 3 prezintă avantaje și în materie de spațiu disponibil pentru cable management, mai ales în partea din spate și sub shroud.
De asemenea, sunt prezente mai multe velcro strap-uri pe lateral, iar velcro strap-urile frontale au fost înlocuite de o soluție mult mai elegantă – suporți din plastic ajustabili, trei la număr, care mențin un contact ferm și asigură o aranjare mai ordonată a cablurilor. În plus, spațiul dintre panoul central și cel exterior este la rândul său foarte generos, astfel că nu vor fi întâmpinate dificultăți în cazul utilizării unor cabluri mai groase. La rândul său, decupajul din spatele plăcii de bază este de dimensiuni mari și oferă suficient spațiu de manevră pentru fixarea oricărui tip de backplate pentru cooler. Ce nu-mi place e că mare parte din punctele de ancorare au fost eliminate pe această generație, astfel că va trebui să vă bazați în principal pe velcro strap-urile preinstalate.
Referitor la suporții pentru cabluri menționați, aceștia dispun de un sistem de ajustare pe mai multe trepte și se deblochează printr-o apăsare de buton. Îmbunătățirile de acest fel sunt binevenite și mă bucur că Fractal vine constant cu inovații, însă mă declar nemulțumit de calitatea panoului exterior. Este mult mai subțire decât ceea ce găseam pe carcasele Fractal de acum câteva generații și se îndoaie foarte ușor, iar din această cauză uneori este și dificil de atașat de carcasă. În plus, nu este prevăzut nici cu material fonoabsorbant, așa cum aveam pe seria Define 7, dar e de apreciat că beneficiază de fixare toolless.
În ceea ce privește dimensiunile permise pentru sursă, Meshify 3 XL poate acomoda surse foarte mari cu lungime de până la 230 mm. Cum nu avem un cage pentru HDD-uri sub shroud, ci doar acel air guide, care oricum poate fi detașat, nu există practic nicio restricție cu privire la dimensiunile sursei.
Sursa se introduce din exterior spre interior cu ajutorul unei rame detașabile care simplifică procesul de instalare.
Sistemul de prindere pentru unități de stocare de 2.5″ și 3.5″ a fost regândit, iar acum vine sub forma unor simple bracket-uri individuale, care se atașează de părțile laterale ale unităților, iar ulterior de carcasă. Cu această nouă configurație pot fi utilizate două unități de 3.5″ sau patru unități de 2.5″, iar fiecare set de bracket-uri poate acomoda două unități de 2.5″ sau o unitate de 3.5″.
În materie de conectică, Meshify 3 XL dispune de conectori pentru butonul de power, combo jack, USB 3.0 și USB 3.1 Gen 2 Type-C, PWM pentru ventilatoare, respectiv ARGB pentru controlul iluminării. Cablurile sunt lungi, maleabile și nu creează dificultăți la instalare. Cum carcasa nu dispune de buton de reset și nici de porturi USB 2.0, conectorii aferenți lipsesc.
Configurație, teste de temperatură și zgomot
Pentru a evalua cât mai bine procesul de asamblare, opțiunile de cable management, temperaturile și nivelul de zgomot am asamblat următoarea configurație:
- Procesor: Intel Core i9-14900K
- Placă de bază: Gigabyte Z790 Aorus Elite AX
- Memorie RAM: 2 x 16 GB Patriot Viper Venom DDR5 6000 Mhz CL36
- Placă video: MSI RTX 4080 Gaming X Trio
- Cooler procesor: AIO Deepcool LQ360 360 mm
- SSD: Samsung 990 Pro 2 TB
- Sursă: Corsair RM1000x 1000 W 80+ Gold
Fiind o carcasă încăpătoare, în mod evident, procesul de asamblare este considerabil mai ușor decât într-un mid-tower compact. După cum am menționat și mai sus, Meshify 3 XL este foarte permisiv în ceea ce privește compatibilitatea cu sistemele de răcire pe lichid, putând acomoda radiatoare cu dimensiuni de până la 360 mm sau 420 mm, plăci video cu lungimi de până la 512 mm, dar și coolere pe aer cu înălțimi de până la 182 mm. În plus, datorită noilor suporți pentru cabluri din spate, procesul de cable management este foarte simplu, iar spațiul generos sub shroud și între panoul central și cel exterior permite utilizarea oricărui tip de cabluri, indiferent de grosime și lungime. Bineînțeles, Meshify 3 XL pune cel mai mare accent pe airflow, iar după cum veți observa în rezultatele de mai jos, poate acomoda fără probleme chiar și cele mai gurmande configurații posibile. Panourile mesh de pe față și de pe secțiunea superioară, fiind prevăzute cu perforații generoase și neavând filtre de praf, sunt foarte permisive pe partea de airflow, în timp ce ventilatoarele din fabrică se mențin la un nivel de zgomot suportabil chiar și la turații ridicate. În ceea ce privește testele de temperatură pentru procesor, consider că acestea nu ar fi fost relevante, procesorul ajungând aproape instant la TJ Max în load și intrând în thermal throttling. Unde se observă îmbunătățiri consistente este la nivelul plăcii video, care beneficiază din plin de pe urma ventilației excelente.
Carcasele au fost testate în configurația de fabrică, adică fără alte ventilatoare adăugate, excepție făcând cele ale cooler-ului all-in-one. Testele în full load pentru GPU au fost realizate la o temperatură ambientală de 21 °C, timp de jumătate de oră în Unigine Valley. Valorile reprezintă media temperaturilor în intervalul menționat, iar rezultatele mai mici sunt mai bune.
Concluzie

În varianta RGB TG Light Tint prezentată mai sus, carcasa poate fi găsită la PCGarage la prețul de 1353 lei, însă la momentul publicării articolului beneficiază de o reducere aplicată în coș de 20%, astfel că prețul final ajunge la aproximativ 1080 lei. În mod normal este disponibilă la prețuri cuprinse între 1100 – 1300 lei, în funcție de retailer, disponibilitate și termen de livrare. Alternativ, mai puteți cumpăra varianta Ambience Pro, prevăzută cu LED strips și controller RGB, la prețul de 1250 lei, iar dacă nu vă preocupă luminițele, puteți opta pentru versiunea cu panou lateral solid și fără iluminare RGB la prețul de 827 lei. În raport cu alternativele oferite de competitori, prețurile practicate de Fractal sunt ușor peste medie, însă justificate având în vedere dotările, calitatea construcției, design-ul și ventilatoarele preinstalate.
Pro:
- Aspect și calitatea construcției
- Airflow și temperaturi
- Panouri laterale toolless
- Suport pentru radiatoare de până la 360 mm pe lateral
- Suport pentru radiatoare de până la 420 mm în plafon
- Suport pentru 2 ventilatoare de 180 mm frontal
- Poate acomoda orice placă video de pe piață, lungimea maximă permisă fiind de 512 mm
- Disponibilă în foarte multe variații, cu sau fără panou lateral din sticlă securizată și iluminare RGB
- Ventilatoare preinstalate de calitate
- Opțiuni extinse de cable management
Contra:
- Nu suportă nativ montarea plăcii video pe verticală
- Filtru de praf doar pentru sursă
- Preț












































Lasa un comentariu!