Mai țineți minte review-ul meu la DT Ultra 10, clona de Apple Watch Ultra?
Ei bine, userul gicu (e dreptul lui să își scrie numele așa, nu mă certați că l-am grafiat eu greșit!) a declarat acolo că l-am convins să îl comande și că revine cu un mic fan review după o lună de utilizare. Mai jos aveți textul lui, fără vreo modificare de la noi (am pus doar diacritice, na, ca să fiu cinstit).
Am văzut prezentarea ceasului la voi pe site, mi-a plăcut cum arată și pentru că tot doream să fac o schimbare am hotărât să-l cumpăr. Cu codul vostru de reducere plus ce mai oferea firma am ajuns la un preț final de 130 lei. Pachetul primit conținea cutia cu ceasul, o pereche de căști wireless și două brățări adiționale.
Ce nu mi-a plăcut – plata nu avea verificare 3D Secure, așa că mi-a tremurat puțin inima vreo două săptămâni.
Pachetul a ajuns repede, în 10 zile. L-am deschis și erau prezente toate elementele amintite anterior.
Observație – cureaua ceasului are un mecanism mai aparte de fixare, nu folosește telescoape ci se introduce într-o canelură pe marginea corpului. Asta e „de bine” din punctul meu de vedere pentru că se distribuie altfel tensiunea atunci când fac efort în articulația pumnului.
Din cele două curele primite una este clasică, cu telescoape, inutilă pentru acest ceas iar a doua e specifică acestui model, tot din silicon, albă de data asta. Căștile nu știu cum funcționează, le-am dat mai departe.
Să revin la ceas. Este frumos, pătrățos, seamănă cu Apple Watch (de la distanță a și fost confundat cu acesta). Corpul e metalic mat cu coroana care delimitează ecranul lucioasă. Cureaua din cutie e din silicon moale, portocalie. Direct din cutie avea baterie 65%. Pus în priză s-a încărcat la 100% în 30–35 minute.
Între timp am instalat softul necesar – scanarea de cod QR n-a funcționat așa că am căutat în Google Play, găsit și instalat. Cam 10 minute cu totul. Am făcut setările ceasului în limba română – mare greșeală – traducerea a fost făcută cu un soft bătut. Reinstalat în engleză, e OK.
Recunosc, softul e destul de complex (nu la nivel de Samsung), are câteva tipuri de sporturi preinstalate, are și busolă 🙂 Nefiind rezistent la scufundare evident că n-are setări de înot. Câteva fețe interschimbabile (eu am lăsat-o pe cea default, care e cam încărcată), unele contra cost (99 cenți). Ecranul are vizibilitate foarte bună, inclusiv în soare. Conectat prin BT la telefon poți prelua apeluri, se aude foarte bine.
La nivel de evaluare a activității e cam „meh”. Pornit ziua ca ostașul sovietic, cu 2 ceasuri la încheietură (Samsung 4 și DT Ultra 10). La final pași 14.700/Samsung, 16.400 DT, calorii 863 S și 665 DT. Asta în condițiile în care doar la alergare pe bandă (echipament profesional) erau marcate 1.100 calorii.
Ce îmi place – autonomia! După 5 zile 63%, la 8 zile 34%. Din păcate are sistem de încărcare proprietar, cu pini, dar poți pleca liniștit în vacanță cu el încărcat 100% și nu vei avea probleme. Dacă îl voi folosi 2 ani nu-mi pare rău de banii dați.
Îl recomand la cumpărare? Da.








Tot urate sunt cele patratoase și mari și probabil și mai grele.
La măsurat somn, detalii despre inimă, temperatura etc cum stă?
OK la masurat somn, frecventa cardiaca. Nu cred ca are senzor de temperatura (sau eu nu am gasit).