La momentul lansării, RTX 5080 și RTX 5090 erau aproape imposibil de găsit, iar puținele unități din stocurile magazinelor aveau prețuri chiar și de două, trei ori mai mari față de cele sugerate de NVIDIA. Însă, în ultimele luni, situația s-a stabilizat, iar acum putem achiziționa modelele high-end la prețuri decente. RTX 5090, de exemplu, a coborât de la un preț mediu de 4000 euro în luna februarie la doar aproximativ 2500 euro, iar în unele regiuni poate fi cumpărat acum chiar mai ieftin decât prețul recomandat.
În Finlanda, de exemplu, unde MSRP-ul pentru RTX 5090 este de 2339 euro, două implementări de la Inno3D și Palit au coborât la 2300 euro, fiind cu 2% mai ieftine față de prețul recomandat. Nu e o reducere extraordinară, GPU-ul fiind în continuare mult prea scump pentru dotările oferite, însă semnalează că penuria de plăci video e pe sfârșite.
În România, însă, nefiind aceleași rulaje de mărfuri ca în țările mai dezvoltate, prețurile au coborât doar cu aproximativ 20%, fiind în continuare peste MSRP. Pe plan local, cea mai accesibilă implementare de RTX 5090, Gigabyte Windforce OC, costă 14699 lei, adică în jur de 2900 euro – considerabil mai mult decât prețurile pe care le vedem în alte state UE.
Cât despre RTX 5080, al doilea cel mai performant model din generația Blackwell, acesta a ajuns să aibă un preț de pornire de 6449 lei, adică cu aproximativ 7% mai mult decât MSRP. Nu e chiar ideal, însă tot e bine având în vedere prețul de lansare de aproape 10.000 lei.
Și la cum a fost evoluția din ultimele luni, sunt șanse mari ca prețurile să continue pe acest trend descendent. Iar pentru asta trebuie să mulțumim AMD, care a reușit să producă foarte multe unități Radeon RX 9070 și RX 9070 XT și să vină pe piață cu prețuri corecte, reducând dependența de modelele de la NVIDIA.
Via Videocardz
Se vede ca de obicei, cine sunt cei mai gunoaie si hapsani dintre toti europenii. ne meritam soarta. Pacat ca nu a iesit Simion.
Adica in cea mai ” saraca ” tara din Europa ( raportat la salariul mediu ) avem cele mai mari preturi din cauza ca gunoaiele de la PC Garage nu ii mai satura D-zeu de profit si de bani. Restu dc pot si la noi nu….inloc la noi sa fie cele mai mici preturi din europa. Cateodata mi-as fi dorit sa fi iesit Ciolacu Presedinte si sa stam toti cu datorii pana in cap…poate poate avem si noi niste preturi NORMALE si nu trase de par pana la cer.
Delirezi. Lasă.ne
Nu iau apărarea magazinelor, dar la noi se vinde foarte puțin în comparație cu țările mai dezvoltate. Și când vinzi puțin automat nici n-ai putere de negociere cu furnizorii/producătorii.
Plus că e din ce în ce mai greu să ții o afacere la noi în țară. Taxele sunt foarte mari (și cu siguranță urmează să crească DIN NOU), ai multe costuri operaționale și pretențiile salariale cresc constant. De asta și avem prețuri tot mai mari la orice, nu doar la electronice.
+10000, cele mai nesimțite prețuri sunt la pc garage. Auzi ca e din cauza rulajului, pai ia vedeti ce prețuri au alte magazine mult mai mici. Sunt diferențe și de 500 lei.
@Remus Subscriu, lacomia nu are limite.
@Aahyu Aberezi tu, lasa-ne.
@Aahyu magazinele oricum cumpara produsele sub pretul recomandat de nvidia da ? deci dc ai pune CEL MAI MARE ADAOS DIN UNIUNEA EUROPEANA ? pt ca esti lacom dupa bani. Din partea mea sa falimenteze pcgarage. Sunt cei mai nesimtiti dintre toti. Adica sunt magazine mici cu 2-3 angajati care au preturi mai mici ca ei asa ca stai tu linistit ca sigur pc garage cumpara muuuuuuult mai ieftin de la nvidia ca orice alt magazin din Romania. Hai sa nu le plangem de mila…
Răzvan Balica ai explicat perfect: „Este din ce în ce mai greu să ții o afacere la noi în țară. Taxele sunt foarte mari (și cu siguranță urmează să crească DIN NOU), ai multe costuri operaționale și pretențiile salariale cresc constant.” Probabil te gandesti si tu sa inchizi daca nu ai facut-o deja 🙂
Sunt multe factori mai sunt de vina și freelance și ăștia care fac YouTube și alții care primesc moca câte o placa video cum ar fi rtx 5080 de la asus tuf cea mai scumpă și un rtx 5090 doar sa le faca pe plac de la Nvidia și nu vorbesc serios de plăcile lor și prețul lor cel adevărat și alti care doar arunca cu bani și ca au făcut banii prin milogeala, donații și sponsori și spun ca nu au fost promovați sau au luat din bani lor, minciună care la noi nici nu se găsea asa de ușor și erau 1 sau 2 produse in stoc la prețuri exagerate de mari spuneți și voi daca este normal sa ceva sau daca sunt și suntem sănătoși și noi la cap și aveți grijă de copii voștri mai ales cu banii și cum le folosesc prin ajutorul sau ca ii încurajează pe idoli lor YouTuberi ca ei nu gândesc și cat de greu se câștigă un salariul și munca depusă față de alti care doar joacă și da din gura maca,maca și ei câștigă chiar mai bine față de unul care muncește pe rupte și doar sa le faca poftele copiilor lor sunt foarte multe criterii de vorbit pe tema asta dar și noi am fi de vina un pic la rândul nostru asta este adevărul. Eu zic ca ar trebui de mici învățați cu banul și vorbit mult cu copii sa știe cat de greu este și sa respecte banul și sa strângă pentru iei sa ia ce își doresc sa vadă cat de greu este sa îți permiți sa iei o placa din aia nu sa se uită la alții cum joacă și sa le de-a cu donații pe banii lor ca și iei își iau un salariu ca tot omul dar mai câștigă și mai mult din donații practic primesc 2 sau 3 salarii la un loc ganditiva un pic daca le place ceea ce făceau nu comentau atâta și sa se milogească cu donațiile astea daca nu sa renunțe din partea mea sunt alti care nu cer nimic și îți și arată la unele jocuri dificile sa treci peste un anumit nivel greu sau sa faci realizările alea la jocuri acuma toții la ce te uiți spun sa dați un like, o donație este binevenita ca sa pot continua sau mai nou sa mai las de serviciul pentru voi ca sa am mai mult timp vrajeli este vorba de banii fraților și copiilor și nu mai zic ca mai au și reclame la video care tot asa primesc o cotă din venit. Eu aș fi pus taxe mai mari pe ăștia ca sa vadă și ei cum este și sa vedem daca își mai permit o placa sau daca le mai da Nvidia moca și daca le-ar da tot asa încă o taxă sau măcar s-o plătească jumate din prețul dar prețul ăla sa se împartă in 2 una sa vina la stat și una către Nvidia sa nu ne ia de proști și daca ar mai fi de acord sa le mai de-a astora gratis și sa avem dreptul sa și zicem orice despre plăcile lor cat de bune sunt sau daca se simte o evoluție și prețul lor, adevărul pur nu doar ba merita cumpărat mai ales ca au mai scăzut un pic prețurile și nu mai sunt scumpe dar ele tot costă 7000-8000 lei bine unele mai asa praf sa zic da sunt un pic mai ieftine dar nu asa de ieftine la 6500 lei asta și daca o găsești ca la unele magazine spun ca este in stoc 1 produs sau sunt ultimele 2-3 produse.