Desi HD 2600 nu a aparut inca pe piata, unele companii pun la punct solutii mai extravagante bazate acest GPU. Intre ele se numara si Sapphire, care a realizat deja o placa video dual HD 2600 si a prezentat-o in cadrul Computex-ului de acest an.
Cei de la Sapphire folosesc un singur PCB, cele doua GPU-uri avand memoria proprie si fiind interconectate printr-o punte Crossfire. Placa este dotata cu doi conectori electrici in 6 pini PCI-E, si pune la dispozitie 4 iesiri DVI. In plus, placa este pregatita si pentru eventuale configuratii Quad Crossfire, prin conectorul Crossfire intern.
Insa pentru ca HD 2600 nu a ajuns inca pe piata, Sapphire nu a vrut sa dezvaluie de acum detaliile tehnice (frecvente, MB etc) ale acestei placi dual GPU. Mai putem spune doar ca este o placa dual slot, atat din cauza celor 4 DVI-uri, cat si a cooler-ului masiv.