Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la toate gadgeturile pe care trebuie să le încarc, la tipurile de conectori și la tehnologiile diferite folosite, parcă-mi saltă şi acum inima, dar nu de bucurie! 🙂
Bine, eu sunt și mai retrograd, cam ca Mercur, pentru că sunt anumite domenii în care nu înțeleg amestecul tehnologiei. Spre exemplu, ceasurile ideale pentru mine sunt cele mecanice, cel mult cu baterie. Dețin câteva astfel de exemplare, fiecare cu utilizarea lui: un Atlantic Worldmaster Original 21 Jewels (moștenire de la bunicul patern, via tatăl meu, cu o vechime de peste 70 de ani), un Zenyth argint de buzunar (are aproximativ vârsta României și e primit de la bunicul soției) și două Fossil (unul achiziționat de mine și altul primit cadou, folosite special pentru momentele când lucrez cu unelte grele sau fac sport).
Ei bine, ținând cont de toate acestea, mai ales că am două ceasuri care pot fi categorisite ca fiind piese de colecție, cel puțin ca valoare sentimentală, am tot cochetat cu smartwatch-uri, că tot scriu la un blog de IT&Tech… Am avut un Vector Luna, chiar la lansarea lui, apoi am trecut la câteva ceasuri sau smartbands de la Xiaomi, ba chiar mi-am încercat norocul cu ceva no name din China, dar niciunul nu a fost să fie alesul…
Cei de la Huawei mi-au propus un mic joc – să testez trei produse de la ei și aleg unul, dacă mi se pare că taman acela poate fi cel care îmi înfrânge spiritul. 🙂 Prin urmare, astăzi vă voi povesti experiențele mele cu gama Huawei Watch: 2 PRO, 3 și 3 PRO. Și nu, nu va fi un articol de review, ținând cont că sunt lansate de ceva vreme, ba chiar am avut și un Huawei Watch GT 3 SE între timp.
Primul care a ajuns la încheietura mea a fost cel mai vechi dintre modele, GT2 PRO, un ceas frumos, care nu își arată vârsta: este lansat la final de 2020. Este construit din tital și sticlă, vine cu curea de silicon confortabilă, are 52 grame și dimensiuni de 46,7 mm x 46,7 mm x 11,4 mm. Displayul tactil este un AMOLED de 1,39 inci, conectivitate GPS și Bluetooth 5.1 și senzori de cinci tipuri:
- accelerometru
- giroscop
- geomagnetic
- optic de ritm cardiac
- de presiune a aerului
Huawei Watch GT 2 PRO este compatibil cu terminale care rulează HarmonyOS, iOS (minim 9.0) și Android (minim 5.0) și se poate încărca wireless. În plus, cele două butoane laterale permit interacțiunea cu gadgetul. Bineînțeles că este submersibil, deci poate fi folosit la înot!
Mi-a plăcut la el că bateria (încă) duce o săptămână de utilizare, fără prea multe activități sportive, dar cu multe notificări și că poate fi folosit pentru a prelua apelurile. Cele două aspecte sunt importante pentru mine, v-am amintit chiar din deschidere de unul dintre ele. În plus, pentru că stau la casă și am mai mereu ceva de făcut pe afară, prefer să las telefonul pe terasă să nu risc ”accidentarea” lui, așa că apreciez foarte mult că pot răspunde la apelurile importante așa.
Pentru cei interesați, ceasul este disponibil la eMAG sau la vexio, la prețuri rezonabile.
Următorul pe listă și pe mână a fost Huawei Watch GT 3, ceas lansat la un an distanță de cel precedent. Asta se vede, în principal la design, care este mai… slick, cum ar zice americanii, combinația dintre metal (inclusiv la brățară) și sticlă fiind aparte!
În plus, nota bene pentru mine, modelul era cu corpul de 46 mm, adică ediția Elite. Seamănă mult cu unul dintre ceasurile Fossil pe care îl am și despre care lumea spune că este armă albă! 🙂
Deși este mai mare, ceasul cântărește cu 10 grame mai puțin și are displayul o idee mai mare – 1,43 inci și este compatibil cu aceleași terminale ca și cel precedent, cu amendamentul că la Android minimul iterației este 6.0. Tot la plusuri este și un senzor de temperatură, care cred că are de-a face cu lansare în pandemie a modelului. 🙂
Sunetul pare o idee mai clar în convorbiri, dar nu cu mult, bateria ține cu 50% mai mult (cel puțin la mine), iar butonul de jos nu mai e de tip coroniță.
Pentru cei interesați, ceasul este disponibil la eMAG sau la vexio, evoMAG, Orange, Flanco, PC Garage sau pe cunsumer.huawei.
Logic, ultimul testat a fost Huawei Watch GT3 PRO, varianta cu curea de titan. Modelul a apărut pe piață la milocul anului trecut.
Poate vă mai aduceți aminte că recent, acest model, dar și noul Watch D au primit avizul de funcționare acordat de Ministerul Sănătății din România prin intermediul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale. Așadar se atestă faptul că dispozitivele pot fi considerate unele de tip medical, prin intermediul noilor sale aplicații – HUAWEI ECG1. De asemenea, cele două ceasuri au primit toamna aceasta și certificarea internațională europeană prin care se atestă faptul că pot fi utilizate ca dispozitive medicale.
Practic butonul de jos, cel modificat ca design la GT3, devine acum senzor pentru măsurare ECG! Restul specificațiilor nu diferă, prin urmare nu le mai amintesc.
Pentru cei interesați, ceasul este disponibil la eMAG sau la vexio, evoMAG, Orange, Flanco, PC Garage sau pe cunsumer.huawei.
Înainte de a vă spune ce am ales, am să vă spun ce mi-a plăcut și ce nu, la toate.
PRO
- design frumos
- difuzorul permite preluare de apeluri
- folosesc același tip de încărcător
- autonomie bună
- încărcare rapidă
- compatibile cu toate sistemele de operare
- certificare IP
- destule fețe pentru ceasuri, gratis sau contra-cost
CONTRA
- raza de conexiune cu smarphone-ul este mică
- deși au NFC, nu poate fi activată opțiunea de plată
- unele caracteristici sunt compatibile exclusiv cu telefoane Huawei
Cele de mai sus sunt valabile pentru toate modelele testate de mine, nu specifice vreunuia dintre ele. Dar, să n-o mai lungesc, că risc să vă plictisesc, nu? 🙂 Am ales ca viitorul meu ceas să fie Huawei Watch GT3 PRO pentru că oferă acea funcționalitate ECG și pentru că are designul cel mai plăcut. Cu toate că seamănă cu bancul acela misogn, mărturisesc că toate ceasurile testate de mine au fost destul de bune încât, dacă primeam doar unul dintre ele, l-aș fi ales liniștit…