Sony va lansa un serviciu propriu de video sharing numit eyeVio, decizie anuntata astazi la o conferinta de presa din Tokyo. Serviciul va fi initial disponibil in Japonia insa apoi va fi extins si catre alte tari conform Reuters.
Compania afirma ca eyeVio va fi monitorizat pentru ca fisierele uploadate de utilizatori sa nu violeze copyrightul insa nu a explicat prin ce metoda va face asta (fie prin inlaturarea manuala a clipurilor ce incalca legile de copyright sau printr-o tehnologie de filtrare).
Ramane de vazut ce impact va avea produsul celor de la Sony intr-o piata deja supra-saturata de situri de sharing video dominata de giganti precum YouTube, Soapbox si MySpace Video precum si de viitorul copil al parteneriatului News Corp. – NBC.