Cea mai de succes platformă de distribuție a jocurilor digitale, Steam, tocmai a depășit recordul anterior de utilizatori activi concomitent, ajungând acum la peste 39 de milioane. Numărul foarte mare de utilizatori vine pe fondul lansării unor titluri de mare interes, cum ar fi Marvel’s Rivals și Path of Exile 2 early access, ambele cu milioane de jucători activi în ultimele zile, dar și a comunității foarte active din jurul Counter-Strike 2 și DOTA 2.
În ultimii patru ani, Steam aproape că și-a dublat numărul de utilizatori activi, iar gaming-ul pe PC, contrar opiniei populare, nu este în scădere, ci chiar se află pe o creștere masivă. În ciuda investițiilor colosale, ceilalți jucători din industrie, dintre care amintim Microsoft, Epic Games și Ubisoft, nici nu se apropie de cifrele obținute de Valve, iar Steam rămâne în continuare platforma preferată de gameri, având o comunitate extinsă, o colecție bogată de jocuri, dar și o interfață prietenoasă.
În prezent, cele mai jucate titluri pe Steam sunt Counter-Strike 2, devenit free-to-play în urmă cu câțiva ani, PUBG: Battlegrounds, DOTA 2, Path of Exile 2 și Marvel Rivals. În mod surprinzător, și GTA V încă se află în top 10 cele mai jucate titluri, având aproape constant peste 100.000 de utilizatori activi.
Via Overclock3D
Lasa un comentariu!