ZTE mi-a trimis la test două dispozitive care s-ar putea să vă fie foarte utile: un TV Box model B866V2K și un TV Stick B866W11K. Ambele oferă suport 4K, rulează Google TV și sunt perfecte pentru a transforma un televizor mai vechi într-unul cu funcții smart.
Hai să începem cu lucrurile de bază. Probabil că majoritatea știți deja la ce folosesc aceste gadgeturi. Dar dacă ești nou în lumea asta, îți explic pe scurt: sunt dispozitive utile mai ales dacă ai un televizor fără funcții smart sau cu un sistem de operare vechi, lent și fără suport pentru aplicații actualizate. Practic, îți permit să accesezi platforme de streaming precum Netflix, YouTube sau Voyo, direct pe televizor.
Ambele modele oferă o experiență completă prin Google TV, un sistem de operare intuitiv, care vine cu o gamă largă de aplicații și suport pentru tehnologii avansate, precum Dolby Vision și Dolby Atmos. Instalarea este extrem de simplă: le conectezi la televizor prin HDMI, selectezi sursa și ești gata de vizionare.
Acum să vedem ce aduce fiecare model în parte.
TV Stick B866W11K – compact și ușor de folosit
TV Stick-ul este varianta cea mai simplă și comodă. Seamănă cu un stick USB mai mare, se conectează direct în portul HDMI și se alimentează de la priză. Este foarte compact, nu ocupă spațiu și se instalează rapid.
Pe partea de specificații, avem Wi-Fi și Bluetooth, sistem de operare Android 12, 32GB de stocare și 2GB RAM. Suportă formate video moderne (AV1, VP9, HEVC 4K) și oferă experiență audio-video de top datorită compatibilității cu Dolby Vision și Dolby Atmos.
TV Box B866V2K – mai versatil, dar mai voluminos
TV Box-ul vine cu o abordare ceva mai complexă. Arată ca un mini PC și oferă mai multe opțiuni de conectivitate. Se leagă tot prin HDMI la televizor, dar are și port USB pentru periferice (mouse, tastatură), conectivitate prin cablu de rețea și un spațiu de stocare de 8GB. RAM-ul este tot de 2GB, iar sistemul de operare este Android 11.
Așadar, ambele dispozitive fac același lucru, dar alegerea între ele ține de preferințele personale. Dacă vrei ceva simplu, compact și discret, mergi pe stick. Dacă ai nevoie de mai multe porturi și conexiuni, atunci TV Box-ul este o alegere mai bună.
Concluzie
Indiferent de model, ambele soluții de la ZTE sunt o alegere bună dacă vrei să-ți păstrezi televizorul actual, dar să te bucuri de funcții smart actuale. Dacă imaginea este încă bună, diagonala îți satisface nevoile și nu vrei să investești într-un TV nou doar pentru aplicații, un astfel de dispozitiv poate fi soluția perfectă.
În cazul meu, deși am un OLED Panasonic smart, nu am aplicația Voyo în magazinul dedicat. Așa că, pentru liniștea soției care vrea să urmărească Masterchef, mi-am cumpărat și eu un dispozitiv similar. E o investiție mică, dar foarte utilă.

















Banuiesc ca ai o aplicatie de IPTV in magazinul dedicat.
Dc sa iei alt device cand poti sa iei doar un abonament lunar si ai inclus toata grila din Romania la pretul unei luni de Voyo???